Populația României a ajuns la 21,9 milioane de persoane la 1 ianuarie 2023 – Cronica serii

1. La 1 ianuarie 2023, populaţia, după domiciliu, a fost de 21.922.000 persoane, în scădere cu 0,4% faţă de 1 ianuarie 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Populaţia feminină la 1 ianuarie 2023 a fost de 11.224.200 persoane (51,2% din total). La 1 ianuarie 2023, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,5%). (Digi24)

2. Bugetul are un minus față de programul stabilit de 17,2 miliarde lei, 13,1%, pe partea de venituri în primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Deficitul a crescut la un nivel ridicat pentru primele trei luni ale anului, Finanțele raportând deficit de 22,75 miliarde lei (1,42%) față de o țintă de 68 miliarde lei (4,4%) pentru tot anul. (Profit.ro)

3. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat că a primit mandat din partea guvernului să trimită la Bruxelles documentul pentru renegocierea unor investiții și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre măsurile pe care guvernul vrea să le renogocieze se numără și procentul de 9,4% din PIB pentru pensii. (Digi24)

4. Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat vineri că Spania a afirmat, prin ministrul de Interne, atât la Bucureşti pe 30 martie, cât şi la Viena, în urmă cu câteva zile, că va pune pe agenda preşedinţiei spaniole dosarul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Preşedinţia spaniolă va hotărî, în funcţie de discuţiile şi concluziile la care va ajunge în abordarea pe care o are cu Austria, dacă acest lucru se va întâmpla în septembrie sau în octombrie, noiembrie, decembrie, când vom avea Consiliul JAI. (News.ro)

5. Austria își va menține dreptul de veto în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen până când Viena va constata o „scădere susținută” a numărului de solicitanți de azil, a declarat ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg. (Politico)

Din Cronica de Divertisment: Festivalul de muzică electronică Sunwaves Festival se desfășoară pe plajă din Mamaia Nord în perioada 27 aprilie – 3 mai, când aproape 100 de artiști români și străini vor mixa non-stop pe cele patru scene. Prețul unui abonament pentru toată perioada festivalului este de 480 lei. (Sunwaves Festival)

6. Guvernul are în lucru un proiect legislativ prin care statul Român va garanta investițiile în Republica Moldova, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Proiectul legislativ prevede sprijin guvernamental prin credite și garanții de stat pentru companiilor românești care investesc în Moldova. (G4Media)

7. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat vineri că autorităţile de la Chişinău, în mod deliberat, iau decizii care duc spre pierderea suveranităţii ţării. Declaraţia vine după ce vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a spus că Moldova nu mai există ca ţară întrucât liderii locali „au vândut-o României”. (News.ro)

8. Economia zonei euro a revenit la creștere în primele trei luni ale anului, evitând recesiunea „de iarnă” pe care mulți au prezis că va urma, după criza energetică din vara trecută, declanșată de invazia Ucrainei de către Rusia. Economia zonei euro este acum cu 1,3% mai mare decât în ​​primul trimestru al anului 2022. Comparativ, creșterea SUA a fost de 1,6% în aceeași perioadă, iar cea a Chinei cu 4,5%. (FT)

9. Banca centrală a Rusiei a anunțat că economia se va redresa în acest an, crescând cu până la 2% pe măsură ce impactul sancțiunilor impuse după invazia Ucrainei se estompează. Produsul intern brut va atinge probabil nivelurile de dinainte de război până la sfârșitul anului 2024, mult mai devreme decât se așteptau mulți economiști. (Bloomberg)

10. Vicepreşedintele ANAT, Cristian Bărhălescu, a anunţat că se aşteaptă peste 70.000 de turişti pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, precizând că şi staţiunile de munte vor fi căutate în această perioadă. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Euro a atins astăzi un nivel record in raport cu leul
Copiii ar putea fi obligați să-și întrețină părinții și bunicii care au nevoie de sprijin material – Cronica serii