UE: Italia, România şi Ungaria au avut cele mai mari deficite guvernamentale în 2022 – Cronica serii

1. ​Interdicția de a cumpăra sau închiria mașini și/sau mobilier, interdicția de a cumula pensia cu salariul la firmele la care Statul e acționar sau în sistemul public ori reunțarea la cursurile de formare profesională sunt doar câteva din măsurile prevăzute în proiectul de Ordonanță de Urgență prin care Guvernul vrea să facă economii la buget. (Hotnews)

2. Deficitul guvernamental a scăzut în 2022 comparativ cu 2021 atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro, arată datele preliminare pentru anul 2022 publicate vineri de Eurostat. România se numără printre ţările membre cu cele mai mari deficite guvernamentale. În 2022, 20 de state membre UE au raportat un deficit guvernamental, cele mai mari fiind înregistrate în Italia (8% din PIB), România şi Ungaria (ambele cu un deficit guvernamental de 6,2% din PIB). În cazul României, deficitul guvernamental s-a redus de la 7,1% din PIB în 2021, până la 6,2% din PIB în 2022, potrivit datelor Eurostat. (Digi24)

3. Liderul pieței de carburanți, OMV Petrom, a ieftinit vineri, pentru a treia zi consecutivă, atât benzina, cât și motorina, cu câte 5 bani/l. În această perioadă prețul motorinei s-a redus cu 19 bani/l, iar cel al benzinei, cu 8 bani/l. Și companiile concurente au efectuat ieftiniri similare, prețul carburantului diesel coborând sub 7 lei/l în toate stațiile Petrom, OMV și Lukoil. (Profit.ro)

4. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat că până la finalul anului şi băieţii ar putea fi vaccinaţi cu vaccin HPV şi că va exista un anumit grad de compensare a acestui ser, care va fi stabilit ulterior. Măsura are rolul de a reduce circulaţia virusurilor HPV care pot duce la diferite tipuri de cancere şi implicit a numărului de îmbolnăviri. (News.ro)

5. România avea, la finalul anului trecut, 949 km de autostrăzi şi 23.727 km de drumuri pietruite şi de pământ. 29,9% din lungimea drumurilor modernizate şi 41,1% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Noul serial documentar “Secrets of the Elephants” (“Secretele elefanților”) realizat pentru National Geographic va avea premiera pe platforma Disney+ sâmbăta, 22 aprilie. Documentarul este produs de celebrul regizor James Cameron și narat de actrița Natalie Portman și explorează mai multe familii de elefanți de pe Glob.

6. Premierul Nicolae Ciucă și-a informat colegii de partid să fie pregătiți pentru comasarea alegerilor în 2024 și le-a cerut să nu mai lipsească de la ședințele importante din Parlament. Potrivit unor surse de la vârful PNL, Nicolae Ciucă este pregătit să negocieze inclusiv un tandem cu Marcel Ciolacu pentru 2024. (Libertatea)

7. Marii contribuabili din mediul privat au o disciplină fiscală ireproşabilă an de an iar declaraţia premierului cu privire la cauzele deficitului bugetar generează controverse şi interpretări nedorite, consideră Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia. (Digi24)

8. Italia a refuzat extrădarea fostului președinte PSD al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Decizia nu este definitivă. Arsene a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie, la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru corupție. (G4Media)

9. China construiește arme cibernetice sofisticate pentru a „prelua controlul” sateliților inamici, blocându-le capacitatea de supraveghere și de a transfera date în timpul războiului, potrivit unui raport clasificat al CIA. SUA apreciază că eforturile Chinei de a dezvolta capabilități de „nega, exploata sau deturnă” sateliții inamici este o parte esențială a obiectivului său de a controla informațiile. (FT)

10. AUR susţine că reorganizarea teritorial-administrativă a ţării trebuie să fie o prioritate, precizând că modelul după care funcţionează administraţia publică din România în prezent nu este sustenabil. Formaţiunea precizează că pentru a pune capăt actualului model deficitar este nevoie de asumarea unei reorganizări teritorial-administrative profunde, iar acest lucru trebuie asumat drept un proiect de ţară pentru România, care să fie susţinut de toate partidele politice şi societatea civilă. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Primul automobil electric Dacia va fi lansat pe piață în 2021-2022 – Cronica serii
Gheorghiţă: Vaccinarea cu a treia doză împotriva COVID-19 ar putea începe săptămâna viitoare – Cronica serii