Max Vertappen a câştigat Marele Premiu al Australiei – Cronica Sportivă

1. Universitatea Craiova a încheiat  pe teren propriu la egalitate, scor 1-1, meciul cu cei de la CFR Cluj, contând pentru etapa a doua din play-off-ul Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. FC Voluntari a învins în deplasare, cu scorul de 2-0, pe cei de la FC Argeş, în etapa a doua din play-out-ul Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. AC Milan a învins zdrobitor în deplasare, scor 4-0, pe Napoli, liderul detaşat din Serie A.

4. Chelsea Londra l-a concediat pe tehnicianul Graham Potter şi a anunţat că interimar va fi spaniolul Bruno Saltor.

5. Jucătorul rus Daniil Medvedev a câştigat turneul ATP 1000 Miami Open, după ce l-a învins în finală pe italianul Jannik Sinner, cu 7-5, 6-3.

6. Real Madrid a câștigat categoric pe teren propriu, cu Real Valladolid, scor 6-0. Karim Benzema a marcat trei goluri în numai şapte minute, în prima repriză.

7. Newcastle a învins pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Manchester United, într-un meci din etapa a 29-a din Premier League.

8. Leicester City a anunţat pe site-ul oficial, că s-a despărţit de tehnicianul Brendan Rodgers. News.ro

9. Lazio a învins în deplasare, pe Monza, scor 2-0, în etapa a 28-a din Serie A. Formația din Roma rămâne pe doi în campionat, în urma acestui rezultat.

10. Dinamo Bucureşti a câștigat în deplasare, scor 3-0, cu fomaţia Unirea Dej, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 2.

11. Dinamo Kiev, antrenată de tehnicianul român Mircea Lucescu, a pierdut în deplasare, cu cei de la FC Lviv, scor 2-0, în etapa a 19-a din campionatul Ucrainei.

12. Echipa de handbal masculin Minaur Baia Mare este prima calificată în ”sferturile” Cupei României, după ce a învins în deplasare, formaţia din divizia secundă Unirea Sânnicolau Mare, scor 37-30.

13. Rusia a decis să nu îşi trimită scrimerele în Polonia pentru un turneu de calificare la Jocurile Olimpice, considerând condiţiile de participare inacceptabile. News.ro

14. Gimnasta Alexia Gabriela Vănoagă a obţinut medalia de argint în finală la bârnă, la Campionatul Mondial de juniori, din Antalya.

15. Poli Timişoara a învins pe teren propriu, echipa FK Csikszereda, scor 2-1, în ultimul meci al etapei a doua din play-out-ul Ligii 2.

16. Pilotul olandez Max Vertappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al Australiei, a treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. El a fost urmat de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) şi de spaniolul Fernando Alonso (Aston Martin).

17. Tehnicianul cipriot Elias Charalambous a fost prezentat oficial la FCSB, el afirmând că a lucrat cu portughezul Fernando Santos şi că de la antrenorii cu care a colaborat a luat ce i-a plăcut şi a fost mai bun. News.ro

18. Germanul Dirk Nowitzki, spaniolul Pau Gasol şi francezul Tony Parker vor intra în Hall of Fame, onoarea supremă rezervată celor mai buni baschetbaliști din NBA. News.ro

19. Vitali Merinov, de patru ori campion mondial la kickboxing, care a luptat pe frontul din Ucraina, a murit din cauza rănilor suferite pe câmpul de luptă.

20. Programul transmisiunilor de luni:

  • 13:30 – Tenis ATP – Marrakech – Prima Sport 3
  • 17:00 – Tenis WTA – Charleston – Digi Sport 4
  • 17:30 – SuperLiga – CS Mioveni – Chindia Târgoviște – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 19:30 – Serie A – Empoli – Lecce – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 20:30 – SuperLiga – Sepsi – FCSB – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:45 – Serie A – Sassuolo – Torino – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:00 – LaLiga – Valencia – Rayo Vallecano – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 22:00 – Premier League – Everton – Tottenham – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:00 – LaLiga 2 – Albacete – Las Palmas – Prima Sport 5
Ți-ar mai putea plăcea
David Popovici a câștigat titlul și la 200 de metri liber, în cadrul europenelor de natație – Cronica Sportiva
Danemarca – Norvegia este finala Campionatului European de handbal feminin – Cronica Sportivă