Institutul Future of Life a publicat o scrisoare deschisă prin care cere întreruperea marilor experimente de inteligență artificială – Cronica de Tehnologie
1. Institutul Future of Life a publicat o scrisoare deschisă prin care cere întreruperea marilor experimente de inteligență artificială. Semnată, printre alții, de Steve Wozniak și Elon Musk, în scrisoare se arată că sistemele de AI cu un nivel care concurează cu inteligența omului ascund riscuri profunde la adresa societății și a umanității, fiind citate și studii în acest sens. Semnatarii cer planificarea și gestionarea cu mare grijă a avansurilor în această direcție. (Future of Life)
2. Microsoft ar urma să aducă schimbări majore viitorului sistem de operare Windows 12, pentru a concura mai bine cu ChromeOS. Dincolo de previzibila integrarea a unor funcții de AI, Windows 12 va aduce o securitate mai bună și actualizări mai rapide. (Windows Central)
3. Microsoft a anunțat Security Copilot, un AI chatbot dedicat experților în securitate cibernetică. Cu acces la cele 65 de trilioane de semnale pe care Microsoft spune că le înregistrează zilnic despre amenințări și alte funcții de securitate, Security Copilot ar trebui să ajute experții să identifice breșele și să interpreteze mai bine vastele cantități de date la care au acces. (Profit.ro)
4. Parte a eforturilor de reducere a cheltuielilor, Disney renunță la divizia care dezvolta strategii pentru metavers, compusă din aproximativ 50 de persoane, și abandonează proiectul. Compania va disponibiliza, în total, în jur de 7.000 de angajați în următoarele două luni. (WSJ)
5. Departamentele de poliție din SUA au folosit soluția de recunoaștere facială Clearview AI de aproape un milion de ori până acum, anunță compania. Baza de date a acesteia a ajuns la 30 de miliarde de imagini, luate de pe platforme online, precum Facebook, fără acordul utilizatorilor. (BBC)
6. A doua generație a touchscreen-ului Surface Hub 2S va fi lansată cândva în 2023, anunță Microsoft. Acesta va folosi o nouă versiune de Windows, numită Teams Rooms on Windows, care ar urma să ofere o nouă interfață și noi funcții de colaborare și gestionare a proiectelor. (Windows Central)
7. Alibaba se pregătește de cea mai mare restructurare din istoria companiei. Aceasta va fi reorganizată în șase entități independente, fiecare cu propriul CEO. Acțiunile Alibaba au crescut cu peste 10% după anunț. (SCMP)
8. Apple Pay Later se lansează în SUA, unde poate fi folosit, pentru început, doar de un număr limitat de utilizatori. Amânat deja de mai multe ori, serviciul permite utilizatorilor să împrumute între $50 și $1,000, pentru a plăti în patru rate (șase săptămâni), fără dobândă sau comision, achiziții online sau microtranzacții. (Profit.ro)
9. Rețeaua IoT Sidewalk poate fi accesată de peste 90% dintre americani, spune Amazon. Aceeași rețea este acum deschisă pentru dezvoltatori, care au la dispoziție SDK-uri și kituri hardware. Sidewalk este o rețea cu acoperire mare și consum redus, care se dorește a constitui o alternativă la conexiunile de date scumpe pentru dispozitive IoT cu trafic mic, precum trackere și senzori. (The Verge)
10. Marea Britanie renunță să mai lanseze un NFT care trebuia să fie vândut prin Royal Mint. Proiectul a fost anunțat de Rishi Sunak în urmă cu un an, doar cu câteva săptămâni înainte de prăbușirea criptomonedelor, iar în 12 luni nu a fost prezentată nicio variantă a acestuia. (BBC)