OMS: Copiii și adolescenții sănătoși nu ar trebui să mai aibă nevoie de vaccin anti Covid – Cronica dimineții

1. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre felul în care reacționează Alianța la decizia Rusiei de a desfășura arme nucleare pe teritoriul Belarusului. Geoană a spus că NATO condamnă acțiunea Rusiei și că Alianța va rămâne prudentă, fără să intre „în acest joc al escaladării retorice”. „Suntem o organizație extrem de puternică din punct de vedere militar, dar cuvântul-cheie este reponsabilitatea și dorința de a nu escalada un război care și așa este suficient de sângeros”. (Digi24)

2. Statele Unite nu au vreun indiciu că Rusia se apropie de utilizarea armelor nucleare tactice în războiul din Ucraina, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. (TheGuardian)

3. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, consideră că, datorită reducerii semnificative a forțelor rusești și a livrărilor de arme occidentale, Ucraina are „șanse foarte mari” de a lansa o contraofensivă de succes în primăvara anului 2023. (G4Media)

4. Mandatul contingentului rus de menţinere a păcii din Transnistria îşi păstrează „pe deplin actualitatea”, iar Moscova este responsabilă pentru cetățenii ruși din stânga Nistrului, a declarat, marți, ministrul rus de externe Serghei Lavrov pentru agenţia rusă de presă TASS. (Libertatea)

Din Cronica de Tehnologie: Unul dintre pionierii inteligenței artificiale, Geoffrey Hinton, spune că nu este de neconceput ca AI-ul să se dezvolte până în punctul în care să elimine umanitatea. Acesta se declară surprins de rapiditatea cu care ne îndreptăm spre inteligența artificială generală (punctul la care AI-ul devine egal sau superior omului) și crede acum că asta se va întâmpla în mai puțin de 20 de ani, deși, anterior, credea că vor fi necesari între 20 și 50 de ani. (Fox News)

5. Copiii și adolescenții sănătoși nu ar trebui să mai aibă nevoie de vaccinuri împotriva Covid, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, actualizându-și ghidurile privind vaccinurile pe măsură ce lumea se adaptează la viața permanentă cu virusul. Persoanele în vârstă și grupurile cu risc mai mare – inclusiv cele cu afecțiuni de bază – ar trebui să primească rapel de Covid la 6-12 luni de la ultimele injecții, a anunțat OMS. (Bloomberg)

6. Aproximativ 740.000 de persoane au manifestat în întreaga Franţă marţi, în a zecea zi de mobilizare împotriva reformei pensionării, a anunţat Ministerul francez de Interne, în timp ce Confederaţia Generală a Muncii (CGT) susține că peste două milioane de persoane au ieşit în stradă. (News.ro)

7. Procentul spațiilor libere în clădirile de birouri din SUA a ajuns la nivelul record de 18,7%. (Link)

8. Guvernul Italiei a aprobat marți un proiect de lege care interzice utilizarea cărnii produse în laborator și hrana pentru animale, argumentând că astfel își salvează moștenirea agroalimentară a țării, a declarat ministrul agriculturii. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Reprezentativa României a învins pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), selecţionata Belarusului, în al doilea meci din preliminariile EURO 2024. Au marcat Stanciu ’17 şi Burcă ’19, respectiv Marozau ’86. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

9. Apple a lansat serviciul Apple Pay Later, care le permite utilizatorilor, prin Apple Pay, să plătească produsele/serviciile în patru rate pe o perioadă de șase săptămâni. (CNBC)

10. Fostul președinte american Barack Obama a sugerat că imperiul media al lui Rupert Murdoch, proprietarul televiziunii FoxNews, a dus la o polarizare mai mare în societățile occidentale prin acoperirea știrilor menite “sa-i facă pe oameni supărați și indignați”. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Ambuteiaj în Dhaka, Bangladesh, unde viteza medie de deplasare a scăzut, în ultimii 10 ani, până la 6,5 km pe oră, puțin peste viteza mersului pe jos. Habibur Rahman/ABACA /REX/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciucă: La iarnă nu vor fi probleme în alimentarea cu energie – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Astăzi aflăm succesorul Angelei Merkel la conducerea Uniunii Creștin Democrate