Două regiuni din România se află pe ultimele locuri în clasamentul regiunilor țărilor UE – Cronica serii

1. Două regiuni din România, Sud-Est și Nord-Est, se află pe ultimele locuri (233 și 234) în clasamentul regiunilor țărilor UE, conform indicelui competitivității regionale (ICR), o versiune complet revizuită a unui instrument deja consacrat care măsoară diferite dimensiuni ale competitivității pentru toate regiunile UE, publicat de Comisia Europeană. (Profit.ro)

2. Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat marţi că „nu putem să ne uităm la Uniunea Europeană ca la cei care trebuie ascultaţi şi care trebuie să aibă întotdeauna cele mai bune soluţii care sunt aduse în geamantan” la Varşovia şi la Bucureşti. Aflat în vizită la București, acesta a participat la Forumul economic România – Polonia, alături de omologul său român, Nicolae Ciucă. (G4Media)

3. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un text legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035, după ce Germania a obţinut o scutire pentru autoturismele care utilizează combustibili sintetici, care nu emit dioxid de carbon. În rândul celor 27 de state membre doar Polonia a votat împotriva acestei legi. România, Italia şi Bulgaria s-au abţinut. (Digi24)

4. Miniştrii Energiei din 11 state membre UE, conduşi de Austria, au format marţi o alianţă pentru a contracara încercările Franţei, României, Poloniei, Cehiei şi ale altor ţări de a permite energiei nucleare să contribuie la atingerea obiectivelor blocului comunitar în domeniul energiilor regenerabile. (Reuters)

5. Belarusul va găzdui armament nuclear ”tactic” rusesc ca răspuns la ”presiuni” din Occident ”fără precedent”, justifică marţi într-un comunicat Ministerul belarus de Externe. Belarusul este ”constrâns să ia măsuri de ripostă”, subliniază diplomaţia belarusă, care precizează că nu va avea însă niciun control asupra acestor arme. (News.ro)

6. Procuratura franceză din domeniul financiar percheziționează cinci bănci, inclusiv Societe Generale, proprietarul BRD, în cadrul unei anchete privind frauda fiscală și spălarea de bani. Societe Generale a confirmat pentru Bloomberg că este vizată de anchetă. Autoritățile franceze au confirmat, de asemenea, prin e-mail, că HSBC Holdings, BNP Paribas și Natixis sunt percheziționate. (Profit.ro)

7. Oamenii de pe ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan sunt chinezi din punct de vedere etnic şi au acelaşi strămoş, a declarat marţi fostul preşedinte taiwanez Ma Ying-jeou, la începutul unei vizite istorice în China, criticată de partidul de guvernământ din Taiwan. (News.ro)

8. Mașinile Tesla își pierd valoare mai repede decât modelele rivale după ultimele reduceri de preț. Reducerile de preț ale modelele noi, operate în ultimele șase luni, au făcut ca mașinile Tesla second-hand să se deprecieze puternic comparativ cu modele similare ale unor mărci rivale. (FT)

9. Sam Bankman-Fried, co-fondatorul cryptoexchange-ului FTX este acuzat de procurorii americani că a dat mită cel puțin $40 de milioane unor oficiali chinezi. (WSJ)

10. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis marți rejudecarea procesului pentru palmares dintre FCSB și CSA Steaua București. Procesul va fi trecut la Curtea de Apel București. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Gabriela Firea: Aș candida la alegerile prezidențiale din partea PSD-ALDE-Pro România – Cronica serii
76% dintre absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat au promovat – Cronica serii