Fost ofițer CIA: Cea mai bună soluție pentru Republica Moldova ar fi unirea cu România – Cronica dimineții
1. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că într-o zi sau două va merge în coaliţie cu două propuneri pentru noua lege a pensiilor, precizând că nu doreşte să avanseze o dată de la care pensiile ar putea creşte sau suma cu care s-ar putea majora şi apoi să nu poată fi dus la îndeplinire acest lucru. (News.ro)
2. Un fost ofițer CIA consideră că cea mai bună soluție pentru Republica Moldova ar fi unirea cu România. “Cred că cea mai de dorit opțiune pentru a salva Moldova ar fi să se unească cu România. Cultural, etnic și lingvistic, sunteți două popoare similare. O unire a Republicii Moldova cu România i-ar asigura o mare protecție. Iar dacă Moldova ar face parte din România ar fi automat membru NATO. Sper că unirea Moldovei cu România se va întâmpla.” (Adevarul)
3. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Partidul Naţional Liberal nu stă prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie şi că, din declaraţiile publice ale liberalilor, şi-a dat seama că aceştia nu doresc o alianţă cu social-democraţii în 2024. (Hotnews)
4. Preşedintele rus Vladimir Putin ameninţă să folosească obuze cu uraniu sărăcit în Ucraina, dacă Kievul primeşte acest tip de muniţie din Occident, aşa cum anunţa recent un oficial britanic. Putin a mai transmis ca din 3 aprilie, Rusia va forma echipajele a zece avioane cu capacităţi nucleare tactice, iar la 1 iulie va finaliza un depozit special de armament nuclear tactic în Belarus. (News.ro)
Din Cronica de Carte: Curtea Veche Publishing, alături de Alex și Cristina Donovici, autori de literatură pentru copii, și împreună cu World Vision România, lansează o campanie de sprijin comunitar și donează cărți pentru copiii din medii defavorizate. La fiecare comandă, o carte de ficțiune din seria pentru copii a editurii Curtea Veche Publishing va fi donată pentru bibliotecile din comunitățile defavorizate. (România Pozitivă)
5. Vicepreşedinta Bulgariei, Ilijana Iotova, a îndemnat duminică la negocieri între Rusia şi Ucraina, după anunţul preşedintelui Vladimir Putin că Rusia va muta în Belarus arme nucleare tactice, ca reacţie în urma deciziei Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit. (Digi24)
6. Un raport al analiștilor de la JPMorgan arată că băncile americane au pierdut $1000 miliarde din depozite de la momentul când Rezerva Federală a început să mărească dobânda de referință. Jumătate din sumă a fost retrasă după prăbușirea Silicon Valkey Bank. (Link)
7. Intrarea în vigoare a embargoului impus de UE importului de combustibili din Rusia pe 5 februarie nu pare a avea efectele scontate, cel puțin deocamdată, exportul de benzină al Rusiei majorându-se considerabil în ultimele 4 luni. (Profit.ro)
8. Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a demis, duminică, pe ministrul Apărării, Yoav Galant, care în urmă cu o zi a ceruse o pauză de o lună în procesul de reformă judiciară, proiect extrem de controversat, care a scos în stradă, la proteste, sute de mii de persoane. (WSJ)
Din Cronica Sportivă: Rapid Bucureşti s-a calificat pe teren propriu, în ”sferturile” Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins echipa slovenă Krim Ljubljana, scor 30-24 (12-8). Campioana României a recuperat eșecul la 5 goluri diferență din tur și va juca în faza următoare cu Vipers, deținătoarea trofeului.
9. Un referendum organizat duminică, la Berlin, şi care ar fi obligat municipalitatea să depună eforturi pentru a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2030, în loc de 2045, a eşuat, a anunţat primarul oraşului, Franziska Giffey. Măsura ar fi forţat noul guvern local conservator să investească masiv în energie regenerabilă, eficienţa clădirilor şi transportul public. (Hotnews)
10. Publicația americană Business Insider a comparat date pentru a vedea care sunt cele mai ieftine orașe din lume, în care se poate trăi cu un buget relativ mic comparativ cu SUA. Capitala României se află pe lista de 12 orașe a revistei, alături de destinații din Africa de Sud, Columbia sau Thailanda. (Libertatea)
Fotografia dimineții – Doi jandermi francezi se retrag la protestele împotriva construirii unui rezervor de apă în Sainte-Soline. Yves Herman/Reuters: