Raport al Departamentului de Stat al SUA: Practicile de corupție au rămas larg răspândite în România în 2022 – Cronica dimineții

1. Practicile de corupție au rămas larg răspândite în România în 2022, în ciuda mai multor urmăriri penale de profil înalt, arată raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului. Corupția a fost frecventă în sectorul public, în special în domeniul sănătății, mai arată raportul citat, care vorbește și de fraudarea fondurilor europene. (Profit.ro)

2. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi seară, că susţine unele principii legate de pensiile speciale, astfel că pensia nu poate fi mai mare decât salariul, iar cei care se pensionează la 50 de ani nu ar trebui să se reangajeze, mai ales la stat. (News.ro)

3. Un raport din 2005 al Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) arată că încă din acel moment pe canalul Bîstroe erau înregistrate adâncimi de peste 10 metri în anumite puncte, ajungând până la 14 metri. De asemenea, măsurătorile făcute de Apele Române în februarie 2023 indică adâncimi de peste 10 metri în mai multe zone de pe brațul Chilia și canalul Bîstroe. (G4Media)

4. Noile norme de poluare pentru autovehicule, cunoscute sub denumirea Euro 7, vor face ca prețul automobilelor noi să crească în medie cu 2.000 de euro, a reclamat Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Asociația mai susține că producătorii vor fi nevoiți să investească în noi tehnologii pentru motoare cu combustie în contextul în care Europa se pregătește să facă tranziția la automobile electrice în 2035. (Digi24)

Cronica.ro susține acest protest. O suprafață de 12 hectare din Parcul IOR-Titan, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să dispară pentru totdeauna din patrimoniul verde al Bucureștiului. Sâmbătă, 25 martie, de la ora 12:00, Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan invită toți cetățenii îngrijorați, revoltați sau intrigați de ce se întâmplă cu zona retrocedată din parcul IOR la gura de metrou Titan, în intersecție, pentru a vedea distrugerile premeditate care au loc într-unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri al Capitalei și pentru a discuta despre soluțiile prin care această zonă verde poate fi protejată și reintegrată în Parcul IOR.

5. Ucraina a ajuns la un acord cu delegația FMI pentru un împrumut de $15,6 miliarde. Este primul împrumut pe care Fondul Monetar Internațional îl acordă unei națiuni aflate în război, în cei 77 de ani de existență. Acordul este de așteptat să fie finalizat cu aprobarea consiliului de administrație al FMI în săptămânile următoare. (Bloomberg)

6. Președintele rus Vladimir Putin a declarat, la întâlnirea cu omologul său chinez, că susține folosirea yuanului, moneda Chinei, în tranzacțiile Rusiei cu țările din Asia, Africa și America Latină. Putin a precizat că deja două treimi din tranzacțiile realizate între Rusia și China se decontează în ruble și yuani. (Link)

7. Exporturile Germaniei în China au scăzut, în februarie, cu 12,4%, în timp ce exporturile în Statele Unite au crescut cu 19%. SUA devine de departe cea mai importantă piață de export a Germaniei, în timp ce Franța a detronat China, ocupând locul doi. (Link)

8. Fonduri de pensii și de investiții au intentat un proces împotriva Meta pentru că „închide ochii” la traficul de persoane și pornografia infantilă pe rețelele sale sociale Facebook și Instagram, acuzate deja de numeroase ilegalități de către autorități. (Hotnews)

9. O treime din francezi renunţă la unele produse de igienă – fac duş fără săpun, îşi raţionalizează articolele pentru perioada menstruală sau nu mai folosesc deodorant – din cauza nesiguranţei economice, arată un sondaj. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 34 mondial, s-a calificat în turul doi la Miami Open, turneu cu premii de 8.800.000 de dolari. Ea a trecut în runda inaugurală de sportiva din Filipine, Alexandra Eala, locul 219 mondial, beneficiara unui wild card, scor 6-2, 7-5.

10. Federația Maghiară de Fotbal a anunțat că UEFA și FARE, gruparea împotriva discriminării în fotbalul european, îi permit utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale, însă numai pentru varianta simplificată, fără simboluri și inscripții. Csaba Asztalos, președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat ca “cei de la UEFA nu au luat o decizie înțeleaptă. Nu știu ce au avut în cap. În plus, nu știu ce argumente a avut Federația Maghiară. Harta Ungariei Mari trebuie folosită doar la lecțiile de istorie, pentru elementele didactice. În acest caz, eu cred că vorbim de o conotație revizionistă și nu contribuie la dialogul între state”. (Adevarul)

Fotografia dimineții – Google a lansat Bard, chatul AI menit sa concureze cu ChatGPT:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Fiscul cere tinerilor căsătoriți detalii despre fotografii și muzicienii care au prestat la nuntă
Creșteri salariare obținute de ceferisti după cea mai mare grevă din ultimii ani – Cronica dimineții