Cercetătorii au descoperit primele dovezi că pe Venus există vulcani activi – Cronica Spațială

1. Telescopul spațial James Webb a realizat o imagine spectaculoasă cu steaua WR 124 din constelația Sagitta, care este de circa 30 de ori mai mare decât Soarele și se află la circa 15.000 de ani-lumină de Pământ. Imaginea este importantă pentru cercetători pentru că steaua respectivă este pe punctul de a se se transforma într-o supernovă, motiv pentru care astfel de fotografii sunt realizate rar de telescoapele spațiale. (NASA)

2. Cercetătorii care au analizat o serie de imagini radar cu Venus realizate de sonda americană Magellan la o distanță de 8 luni în anul 1991 au descoperit dovezi că pe planetă există vulcani activi. Imaginile au fost realizate într-o regiune din apropiere de ecuator unde se află doi dintre cei mai mari vulcani ai planetei, Ozza Mons și Maat Mons. Cercetătorii au observat o schimbare semnificativă la o structură a vulcanului Maat Mons între februarie și octombrie 1991: în prima imagine aceasta avea o suprafață de 2,2 kilometri pătrați, iar 8 luni mai târziu își dublase suprafața și părea să fie acoperită cu lavă. (NASA, Science)

3. Cercetătorii de la Institutul SETI au descoperit rămășițele unui lac glaciar în zona ecuatorială a planetei Marte, după ce au studiat o serie de imagini realizate de sondă spațială Mars Reconnaissance Orbiter (MRO). În zona analizată, cercetătorii au observat saruri sulfatice, crevase și morene, care se formează din materiale transportate de ghețari. Descoperirea implică faptul că este posibil ca apa sub formă de gheață să existe și în prezent la latitudini joase pe planeta Marte. (SETI)

4. Modelările computerizate indică faptul că oceanul în stare lichidă de sub crusta de gheață de la suprafața satelitului Europa al planetei Jupiter ar putea influența viteza de rotație a crustei. Oamenii de știință considerau și până acum că această crustă de gheața “plutește”, însă este pentru prima oară când curenții oceanici sunt identificați drept o potențială cauza pentru acest comportament. (JGR: Planets)

5. Cercetătorii care analizează datele obținute de sondă spațială New Horizons care a survolat Pluto în 2015 au anunțat o nouă descoperire: depozitele de metan identificate inițial în zona ecuatorială se extind cel mai probabil spre partea îndepărtată a corpului ceresc, care nu a fost vizibilă pentru New Horizons în timpul misiunii. (New Horizons)

6. Roverul Perseverance a înregistrat zborul cu numărul 47 al elicopterului Ingenuity de pe planeta Marte, care a avut loc în 9 martie. În cadrul acestui zbor, Ingenuity a călătorit 440 de metri și a amartizat într-o regiune numită Airfield Iotă. (Space)

7. Compania aerospațială privată Axiom Space a publicat primele imagini cu costumele de astronauți pe care le vor purta membrii echipajului Artemis III în cadrul primei misiuni umane pe Lună din cadrul programului Artemis. Chiar dacă în imagini costumele sunt preponderent negre, versiunile finale vor fi albe, pentru că această nuanță să reflecte căldura și să protejeze astronauții de temperaturile foarte ridicate. (Axiom Space)

8. Elon Musk susține că primul test orbital al vehiculului spațial Starship ar putea avea loc între jumătatea și sfârșitul lunii aprilie. Acesta afirmă că SpaceX mai are nevoie de câteva săptămâni pentru a pregăti lansarea, iar apoi vor urma câteva săptămâni până la primirea autorizațiilor de lansare. Musk crede că șansele ca racheta să ajungă pe orbită acum sunt de 50%, însă vor crește la 80% în cadrul încercărilor ulterior din acest an. (Elon Musk)

9. NASA a selectat compania privată Firefly Aerospace să trimită un lander pe partea întunecată a Lunii și un satelit de comunicare pe orbita satelitului planetei noastre. Satelitul de comunicare este produs de Agenția Spațială Europeană (ESA). Misiunea va avea loc în anul 2026 și va fi a doua care va ajunge pe partea întunecată a Lunii, după landerul și roverul chinez Chang’e 4. (NASA)

10. NASA a recalculat orbita asteroidului 2023 DW cu un diametru de 50 de metri despre care anunțase inițial că are o șansă din 600 să lovească Pământul în 2046. Noile calcule arată că șansele au scăzut la una din 770, ceea ce înseamnă că există șanse de 99,87% că asterodiul să nu lovească planeta. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Trei bacterii necunoscute de către lumea științifică au fost descoperite pe Stația Spațială Internațională – Cronica Spațială
Astronomii au detectat semnale radio misterioase la numai 4000 de ani lumină de Pământ – Cronica Spațială