Microsoft a anunțat mai multe funcții AI pentru programele din suita Office – Cronica de Tehnologie

1. În ciuda denumirii companiei și a misiunii asumate la început, deschiderea arătată în trecut este considerată o greșeală de unul dintre șefii OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT. Remarca acestuia vine după ce experții au criticat compania pentru că nu face publice metodele și datele folosite pentru antrenarea modelului lingvistic GPT-4. (The Verge)

2. Tiger Global a redus valoarea investițiilor făcute anul trecut în companii private cu aproximativ 33%. Au fost șterse astfel $23 de miliarde din valoarea cotelor deținute în numeroasele startup-uri în care s-a investit, printre care se numără ByteDance și Stripe. Cele mai noi fonduri Tiger Global au pierdut în ultimul trimestru al anului trecut între 9% și 25%. (WSJ)

3. Microsoft a anunțat mai multe funcții de AI pentru programele din suita Office, care ajută la generarea conținutului prin comenzi scrise. De exemplu, prin comenzi vor putea fi create prezentări PowerPoint pe baza unui document Word și în același fel pot fi configurate stilurile grafice și animațiile slide-urilor. Un nou instrument, numit Business Chat, va funcționa asemenea unui chatbot cu rol de asistent, putând să acceseze informații din aplicațiile suitei pentru a realiza diverse sarcini. (News.ro)

4. Microsoft știe și recunoaște că AI-ul pe care-l implementează în multe dintre produsele companiei produce răspunsuri greșite sau de-a dreptul inventate. Oficialii companiei numesc, însă, acest gen de răspunsuri „greșeli folositoare”. (CNBC)

5. Xiaomi a pierdut primul loc pe piața de smartphone-uri din India, după ce a mizat în mod greșit pe modelele care costă sub $120. Această nișă a scăzut în ultimii doi ani de la 41% la 26%. Samsung are acum 20% din piață, față de Xiaomi, care a rămas cu 18%. (Reuters)

6. Marea Britanie interzice TikTok pe telefoanele mobile ale miniștrilor și funcționarilor publici. În urmă cu doar două săptămâni, oficialii britanici spuneau că nu vor proceda la fel ca SUA și UE, ci că decizia va fi lăsată la judecată fiecărui politician. (The Guardian)

7. Foxconn a câștigat o comandă pentru producția de AirPods, fiind pentru prima oară când compania care produce 70% dintre iPhone-uri va dezvolta și căști pentru Apple. Tot la cererea Apple, Foxconn va construi o fabrică din India, unde va investi $200 de milioane pentru a produce AirPods. (Reuters)

8. YouTube TV scumpește abonamentele cu $8 dolari, acestea urmând să coste $73 pe lună. În schimb, se ieftinește opțiunea 4K Plus, care va costa $10 pe lună în loc de $20 pe lună. (TechCrunch)

9. Modemurile mobile Samsung suferă de 18 găuri grave de securitate, care pot fi exploatate de hackeri pentru a prelua controlul asupra dispozitivelor, fără a fi necesară vreo acțiune din partea utilizatorului. Dincolo de telefoanele Samsung, Google și ale altor producători, sunt afectate și numeroase wearables și mașini care folosesc cipuri Exynos. Samsung știe de cel puțin 90 de zile de probleme, dar nu a lansat încă vreun patch. (Profit.ro)

10. Amazon nu va mai vinde abonamente la ziare și reviste, urmând să închidă Kindle Newsstand în luna septembrie. În schimb, gigantul american încearcă să convingă publisherii să-și aducă ziarele și revistele în Prime Reading și Kindle Unlimited, servicii pe care Amazon la oferă pe bază de abonament. (GoodeReader)

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul american va cere în justiție ca Google să vândă browser-ul Chrome – Cronica de Tehnologie
Meta (fosta Facebook) a anunțat mai multe produse și servicii din sfera realității virtuale – Cronica de Tehnologie