Silvergate Capital, una dintre cele mai mari bănci de crypto, se va închide, dar promite că va rambursa integral toate depozitele – Cronica de Tehnologie

1. Google se grăbește să integreze funcții de AI generativ în cât mai multe dintre produsele companiei, nu doar în motorul de căutare. Unii dintre angajații vechi spun că ceea ce face Google acum le aduce aminte de felul în care a fost integrat și Google+ cu multe din produsele companiei, doar pentru a elimina integrările când a închis rețeaua socială. (Bloomberg)

2. Silvergate Capital, una dintre cele mai mari bănci de crypto, se va închide, dar promite că va rambursa integral toate depozitele. Acțiunile companiei au scăzut cu 36% după anunț. Silvergate avea active de peste $11 miliarde, iar FTX era unul dintre cei mai importanți clienți. (Profit.ro)

3. Cheltuielile în toate subdomeniile legate de AI vor ajunge anul acesta la $154 de miliarde, în creștere cu 26,9% YoY. „Companiile care întârzie să adopte AI vor rămâne în urmă”, susțin analiștii. (IDC)

4. TikTok anunță Project Clover, un plan prin care încearcă să câștige bunăvoința autorităților europene. Printre altele, compania propune un audit de securitate și creșterea cantității de date păstrate pe serverele din Europa. (Politico)

5. Stripe atrage o finanțare de $6 miliarde la o evaluare de $50 de miliarde, aceasta fiind una dintre cele mai valoroase runde de finanțare a unui startup privat de tehnologie din toate timpurile. Printre investitori se numără Thrive Capital, General Catalyst, a16z, și Founders Fund. (Newcomer)

6. Cota de piață a Binance a crescut de la 59,4% în ianuarie, la 61,8% în februarie. Este a patra lună consecutivă de creștere pentru companie, în ciuda examinărilor din ce în ce mai aprofundate la care piața crypto este supusă de autoritățile americane de reglementare. Experții pun această creștere și pe seama volumului mare de lichidități de care dispune Binance. (CoinDesk)

7. Uber ia în considerare vânzarea diviziei de logistică, cea mai probabilă variantă fiind un IPO. Scopul companiei pare fi acela de a se focusa mai bine pe ride hailing și livrările de mâncare. (Bloomberg)

8. Intel cere între €4 și €5 miliarde în plus de la guvernul german pentru construirea unei fabrici pentru care primește, conform acordului inițial, €6,8 miliarde. Compania americană a decis deja amânarea construcției la sfârșitul anului trecut. În același timp, Intel negociază și cu guvernul italian, pentru un proiect separat. (Bloomberg)

9. Serviciul VPN oferit de Google este acum disponibil pentru toate abonamentele Google One. Anterior, acesta era inclus doar în planul cu 2TB. Cu aceeași ocazie este lansată o nouă facilitate, numită Dark Web Report, care atenționează utilizatorul când datele personale sunt descoperite pe dark web. (9to5Google)

10. Spotify a prezentat un nou design pentru pagina principală a aplicației. Inspirat de la platforme sociale precum TikTok și Instagram, acesta va semăna cu un newsfeed în care accentul cade pe imagini mari și autoplay. Compania încearcă, astfel, să scoată mai bine în față și celelalte categorii de conținut în care a investit în ultimii ani, dincolo de muzică. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
iPhone 14 Pro Max (cel mai scump model de iPhone) a fost cel mai vândut smartphone în prima jumătate a anului – Cronica de Tehnologie
Tesla va lansa un update major pentru software-ul de navigare autonomă de pe automobilele sale în următoarele două luni – Cronica de Tehnologie