Restricții de circulație spre granița cu Bulgaria timp de 12 luni începând din luna martie – Cronica de Turism

1. Turiștii care vor călători cu mașina în sezonul estival spre stațiuni de vacanță din Bulgaria, Grecia și Turcia se pot aștepta la trafic aglomerat pe DN5 București – Giurgiu, ca urmare a faptului că podul din zona comunei Daia din județul Giurgiu va intra în reabilitare în 1 martie, iar lucrările sunt programate să dureze 12 luni. Pe parcursul lucrărilor se va circula pe o singură bandă pe sens. (Economedia)

2. Turiștii care folosesc trenul care a ajunge din București la Aeroportul Henri Coandă vor avea mai puține opțiuni de călătorie în zilele de 14 și 15 martie, când vor avea loc lucrări de revizie. Astfel, în cele două zile, trenurile operate de CFR Călători și Transferoviar în intervalul orar 9:10 – 12:30 (București – aeroport) și respectiv 9:52 – 13:12 (aeroport – București) vor fi anulate. (CFR Călători)

3. Compania aeriană AirConnect a anunțat că în perioada estivală va opera un zbor de la București spre Dubrovnik, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Croația. Zborurile vor fi disponibile în fiecare zi de duminică în perioada 11 iunie – 24 septembrie, iar prețurile încep de la 100 de euro pe segment. (Aviation Headlines)

4. Turiștii români care vor să petreacă o vacanță în Croația vor putea călători cu avionul și la Split cu compania Croatia Airlines. Zborurile vor avea loc în perioada 14 iunie – 15 septembrie în fiecare zi de miercuri și vineri, iar prețurile biletelor depășesc 100 de euro pe segment. (BoardingPass)

5. Parcul de distracții Dubai Parks and Resorts din Dubai are o nouă atracție pentru copii, la care accesul este gratuit. Dino Mania este o paradă cu dinozauri animatronici din numeroase specii care va avea loc în fiecare seară de vineri până duminică, alături de un spectacol cu muzică și efecte sonore și vizuale. (YallaDubai)

6. Compania aeriană Wizz Air a eliminat din sistemul de rezervări ruta estivală Timișoara – Santorini (Grecia), care ar fi trebuit operată începând din luna iunie. Măsura vine la scurt timp după ce compania a anunțat că, în sezonul estival, va oferi zboruri pe ruta Timișoara – Zakynthos (Grecia). (Boarding Pass)

7. Operatorul aerian AirConnect a introdus serviciul “rezervare 100% rambursabilă”, prin care pasagerii care cumpără bilete direct de pe site-ul oficial al companiei pot opta să primească toți banii înapoi în cazul în care renunță la călătorie din cauza defectării mașinii personale, a unor probleme medicale, a unei urgențe la domiciliu sau a condițiilor meteo nefavorabile. (Aviation Headlines)

8. Compania aeriană KLM va oferi un serviciu de transport cu trenul între Amsterdam și Bruxelles începând din 26 martie prin intermediul operatorului feroviar european Thalys, după ce testele desfășurate în vara anului trecut au avut succes. Practic, KLM va rezerva integral biletele pe patru trenuri zilnice între cele două destinații și va oferi pasagerilor sprijin pentru transportul bagajelor. Serviciul este introdus ca alternativă la ruta aeriană între cele două orașe în special pentru pasagerii care călătoresc în Belgia cu escală prin Amsterdam, pentru a descongestiona traficul aerian de pe aeroportul Schiphol. (Business Traveller)

9. Aeroportul din Frankfurt va extinde pentru toate companiile aeriene serviciile biometrice prin care pasagerii vor merge la ghișeul de check-in, la controlul bagajelor și la porțile de îmbarcare prin scanarea feței, fără să mai fie necesară prezentarea unui act de identitate. În prealabil, pasagerii trebuie să uploadeze un selfie și o poză cu pașaportul în aplicația mobila a operatorului aerian.Serviciul a fost testat cu succes de Lufthansa în anul 2020 la aeroporturile din Frankfurt și Munchen. (Business Travel News Europe)

10. Operatorul aerian Lufthansa a anunțat că va anula aproximativ 34.000 de zboruri programate în sezonul estival, ca urmare a personalului insuficient. Cele mai multe anulări vor viza aeroporturile din Frankfurt și Munchen. Compania susține că va anunța pasagerii din timp de anularea zborurilor. (Schengen Visa Info)

Ți-ar mai putea plăcea
Românii ar urma să călătorească fără vize în SUA începând din 2025 – Cronica de Turism
Numeroase zboruri din Europa sunt anulate din cauza grevelor și lipsei de personal – Cronica de Turism