Astronomii au descoperit o posibilă gaură neagră în centrul galaxiei Calea Lactee – Cronica Spațială

1. Astronomii au descoperit un nor molecular în forma unei virgule în apropiere de centrul galaxiei Calea Lactee care efectuează o orbită fără ca în centrul acestei orbite să existe o stea sau un alt corp ceresc. Principala ipoteză este că în acel loc s-ar putea afla o gaură neagră de mari dimensiuni. De altfel, oamenii de știință consideră că în centrul galaxiei noastre există o gaură neagră, însă existența acesteia nu a fost încă demonstrată. Noua descoperire aparține unor astronomi japonezi de la Universitatea Keio. (IOP Science)

2. Astronomii folosesc performanțele superioare ale telescopului spațial James Webb pentru a realiza o hartă cât mai detaliată pentru 19 galaxii spiralate din “apropierea” galaxiei noastre. Telescopul oferă o rezoluție mult mai bună pentru a înțelege modul în care s-au format stele din aceste galaxii, dar și modul în care se deplasează norii moleculari. (Science Alert)

3. Cercetătorii au identificat un grup de 7.000 de stele din galaxia Andromeda, cea mai apropiată de galaxia noastră, care au migrat în această galaxie în urmă cu două miliarde de ani. Datele au fost obținute cu ajutorul spectroscopului Dark Energy Spectroscopic Instrument, care a fost dezvoltat cu scopul inițial de a măsura efectul energiei negre asupra expansiunii Universului. (Science Alert)

4. Cercetătorii chinezi de la Academia de Științe și Observatorul Astronomic Național au descoperit o galaxie care nu are aproape deloc masă stelară, ceea ce înseamnă că aceasta conține doar nori de gaz și foarte puține stele. Astfel de galaxii sunt cunoscute în literatura de specialitate drept galaxii negre. (Universe Today)

5. Astronomii japonezi au descoperit o nouă exoplanetă în timp ce studiau datele colectate de telescopul spațial Kepler. Exoplaneta orbitează o pitică roșie și se află la o distanță de 72 de ani-lumină de Pământ. Astronomii afirmă că sistemul solar din care face parte exoplaneta este unul dintre cele mai reci și cu o masă printre cele mai scăzute dintre cele descoperite până acum. Exoplaneta a primit numele K2-415b. (Space)

6. Elicopterul Ingenuity de pe planeta Marte a efectuat zborul cu numărul 43. Elicopterul a atins o viteză maximă de 4 m/s, a urcat până la o altitudine de 12 metri și a parcurs în total 390 de metri. De altfel, aceasta este cea mai lungă distanță parcursă de elicopter în ultimele 10 luni. (NASA)

7. NASA a selectat Blue Origin, compania aerospațială privată fondată de Jeff Bezos, pentru misiunea ESCAPADE, care prevede lansarea unei sonde spațiale pe orbita lui Marte pentru a analiza magnetosfera planetei. Lansarea este programată pentru sfârșitul anului 2024 cu noua rachetă New Glenn, care nu a efectuat încă niciun zbor oficial. (NASA)

8. Parlamentul European a aprobat un proiect în valoare de 6 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui sistem de sateliți pe orbita Pământului care să asigure servicii de internet. Proiectul se numește Infrastructure for Resilience, Interconnectivity and Security by Satellite (IRIS²) și reprezintă practic un rival pentru serviciul Starlink furnizat de SpaceX, care este disponibil inclusiv în România. Primele servicii de internet prin programul IRIS² ar urma să fie disponibile în cursul anului 2025. (SpaceNews)

9. Capsula Progress MS-21 andocată la modulul Poisk al Stației Spațiale Internaționale (ISS) a suferit o pierdere a lichidului de răcire foarte asemănătoare cu cea a capsulei Soiuz MS-22. Capsula Progress este utilizată doar pentru transport de marfă, a andocat la ISS în septembrie 2022 și urma să fie decuplată de la stație în 18 februarie pentru a face loc capsulei Soiuz MS-23. În urma acestei defecțiuni, Rusia va fi nevoită să amâne lansarea capsulei Soiuz MS-23, care urma să înlocuiască chiar capsula Soiuz MS-22 avariată în luna decembrie. (NASA SpaceFlight)

10. Rusia a publicat o imagine cu capsula Soiuz MS-22 avariată în urma scurgerii lichidului de răcire și susține că problema a fost cauzată cel mai probabil de un meteoroid. Cu toate acestea, comunitatea științifică este sceptică în această privință, mai ales după apariția unei probleme similare la capsulă Progress MS-21. (Space)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au detectat pentru prima oară semnale radio generate de o galaxie îndepărtată – Cronica Spațială
Topul celor mai importante evenimente spațiale ale anului 2021 – Cronica Spațială