Banca Națională a României a redus de la 11,2% la 7% prognoza privind rata inflației la finele acestui an – Cronica serii

1. Banca Națională a României a redus de la 11,2% la 7% prognoza privind rata inflației la finele acestui an, în principal ca urmare a prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie. La finele lui 2024 inflația ar urma să coboare la 4,2% și să rămână în afara țintei băncii centrale. (Profit.ro)

2. Specialiştii INFP au precizat, miercuri, că seismul cu magnitudinea de 5,7 produs în judeţul Gorj a avut până acum 94 de replici, de intensitate mai mică, iar acestea vor continua să se producă în zilele următoare. Estimările cu privire la zona seismică Gorj au fost depăşite, întregul fenomen urmând a fi analizat în perioada următoare, odată cu montarea de noi echipamente. (News.ro)

3. Reprezentanţa Comisiei Europene în România a venit cu o serie de clarificări privind a doua cerere de plată PNRR şi pensii speciale şi a precizat că nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a Planului de Redresare şi Rezilienţă, cererea de plată numărul doi fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene. În plus, reforma pensiilor speciale – jalonul 215 – nu este cuprinsă in cea de-a doua cerere de plata ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plata. (News.ro)

4. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că are informații de la structurile din teritoriu că Ucraina face lucrări de dragare (curățare) a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie. (G4Media)

Din Cronica de Turism: Aeroporturile din Europa au avut 1,94 miliarde de pasageri în 2022, aproape dublu comparativ cu 2021, dar cu 21% sub nivelul înregistrat în 2019, ultimul an pre-pandemic. Cel mai aglomerat aeroport a fost Istanbul (64 milioane de pasageri), urmat de London Heathrow (61 milioane) și Paris Charles de Gaulle (58 de milioane). (Business Traveller)

5. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a adoptat astăzi proiectul de lege inițiat de PSD și care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie, de Sărbătoarea Botezului Domnului și Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în luna ianuarie vor exista 5 zile libere legale, iar în total vor exista 17 astfel de zile într-un an.

6. Autorităţile din Ankara au anunțat, miercuri, că un total de 50.576 de clădiri s-au prăbuşit sau sunt grav avariate în urma celor două seisme devastatoare produse săptămâna trecută. Zeci de mii de clădiri trebuie demolate, în special în provinciile Gaziantep, Hatay și Kahramanmaras. (Digi24)

7. Vânzările din retailul american au crescut cu 3% în ianuarie, comparativ cu decembrie. Este cea mai mare creștere înregistrată din martie 2021 și vine după două luni de scădere. (WSJ)

8. Comisia Europeană a anunțat miercuri că va trimite Polonia în fața curților de justiție ale UE în urma unor hotărâri ale Curții Constituționale poloneze care contestă primatul legislației europene, un demers care ar putea duce în cele din urmă la sancțiuni financiare contra Varșoviei. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: AI-ul creat de DARPA a realizat în decembrie anul trecut mai multe zboruri cu un avion F-16 modificat. Agenția americană a început să experimenteze cu diverse niveluri de implicare a inteligenței artificiale în pilotarea avioanelor în 2020, ca urmare a unui program pe cinci ani în valoare de $2 miliarde aprobat de guvern în 2018. (Vice)

9. Nicola Sturgeon și-a anunțat miercuri demisia din funcția de prim-ministru al Scoției și lider al Partidului Național Scoțian, după o reacțiile negative la adresa strategiei sale de insistă pe independența Scoției și a controverselor legate de propunerile de legi pentru transgender. Sturgeon a condus guvernul scoțian în ultimii 8, perioada în care a inițiat un referendum pentru a pune capăt uniunii de peste 300 de ani a Scoției cu Anglia. (FT)

10. Oamenii de știință din Statele Unite sunt tot mai aproape de a obține pilula contraceptivă pentru bărbați. Spre deosebire de cele folosite de femei, aceasta nu implică niciun hormon. Medicamentul, spun cercetătorii, își face efectul la 30 de minute după administrare și împiedică spermatozoizii să înoate. În testele făcute pe șoareci, efectul a durat aproximativ 2 ore și jumătate și a dispărut complet după 24 de ore. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Creștere de 116% a profitului la OMV Petrom
A fost depusă moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă – Cronica serii