SUA „nu au niciun indiciu” cu privire la o ameninţare militară directă din partea Rusiei la adresa României sau Republicii Moldova – Cronica dimineții

1. SUA „nu au niciun indiciu” cu privire la o ameninţare militară directă din partea Rusiei la adresa României sau Republicii Moldova în acest moment, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentul de Stat, Vedant Patel. (Adevarul)

2. Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a primit licență de furnizor de electricitate din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). La acest moment, cel mai avantajos furnizor de electricitate, inclusiv pentru consumatori casnici, este Hidroelectrica, de asemenea companie de stat. (Profit.ro)

3. Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Parlamentului aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5. Costul cumpărării acestor blindate este estimat de MApN la $674 milioane. (Digi24)

4. Ucraina a cerut aliaților săi muniție și artilerie „imediat”, avertizând că nu mai are stocuri pentru a se apăra împotriva unei noi ofensive ruse despre care Kievul se teme că este iminentă. Cererea, transmisă de vicepremierului Olha Stefanișina, a venit dupa ce vineri Moscova a lansat rachete balistice împotriva infrastructurii Ucrainei. (FT)

Din Cronica de Divertisment: Filmul “Everything Everywhere All at Once” (“Orice, oriunde, oricând”), nominalizat la 11 premii Oscar, printre care și la Cel mai bun film, a avut vineri premiera în cinematografe. Evelyn Wang, o imigrantă chineză trecută de prima tinerețe, pornește într-o aventură nebunească în care ea este singura care poate salva lumea explorând universuri paralele și conectându-se la alte vieți pe care le-ar fi putut avea.

5. O femeie şi cele două fiice ale sale au fost salvate, vineri, de către echipele de căutare, în a cincea zi de la cutremurul care a lovit zece provincii din Turcia. Între timp, bilanţul deceselor se apropie de 24.000 de victime, în Turcia şi Siria. (Hotnews)

6. Până la 5,3 milioane de persoane riscă să rămână fără adăpost în Siria după cutremurul care a devastat regiuni întregi ale ţării şi ale Turciei vecine, a avertizat vineri un înalt oficial al ONU. (Hotnews)

7. Procurorii belgieni l-au arestat vineri pe un eurodeputat şi l-au reţinut pe un altul pentru interogatoriu în legătură cu scandalul de corupţie „bani contra influenţă” care a afectat Parlamentul European la sfârşitul anului trecut. Poliţia financiară italiană, acţionând în numele procurorilor federali belgieni, l-a arestat pe europarlamentarul italian Andrea Cozzolino la o clinică din Napoli, unde acesta îşi făcea un control medical. La rândul lor, procurorii belgieni au anunţat că au reţinut un europarlamentar, pe care l-au identificat doar cu iniţialele „M.T.”, dar despre care o sursă apropiată cazului a spus că este belgianul Marc Tarabella. Celor doi li se ridicase imunitatea parlamentară la începutul acestei luni. Ambii fac parte din grupul socialiştilor şi democraţilor, de centru-stânga. (News.ro)

8. Un avion militar al Statelor Unite a doborât un obiect zburător neidentificat, de dimensiunea unei mașini, care zbura deasupra Alaskăi. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: Sârbul Novak Djokovic aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor americane pentru a vedea dacă va putea participa la turneele din SUA, deşi nu este vaccinat împotriva Covid.

9. Chiriile medii din Manhattan, NYC, au atins un nou record în ianuarie, cererea în creștere și oferta limitată de apartamente crescând prețurile. Prețul mediu de închiriere a crescut cu 15%, până la $4097, față de luna anterioară. Este cea mai mare creștere înregistrată vreodată în ianuarie, potrivit unui raport. (CNBC)

10. Dioceza Romano-Catolică din San Diego a anunțat că și-ar putea declara falimentul în următoarele luni, deoarece se confruntă cu costuri judiciare foarte mari în încercarea de a soluționa cele aproximativ 400 de procese în care preoții sunt acuzați de abuzuri sexuale asupra copiilor. (AP)

Fotografia dimineții – Modelul ucrainean Alina Baikova purtând un mesaj special pentru Vladimir Putin la New York Fashion Week:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul persoanelor vaccinate cu prima doză a scăzut, ieri, sub 20.000 – Cronica dimineții
Trump vrea ca SUA să cumpere Groenlanda – Cronica dimineții