Noi dovezi că pe Marte a existat apă în trecutul geologic – Cronica Spațială

1. Astronomii au descoperit că o planetă pitică din centura de asteroizi Kuiper dintre Marte și Jupiter are un inel de roci care o orbitează de la o distanță foarte mare, într-un loc în care în mod normal ar trebui să existe doar sateliți naturali. Inelul de roci se află la o distanță de 7,4 ori mai mare decât raza de 1.100 de kilometri a planetei pitice numită 50000 Quaoar, într-o regiune în care cercetătorii considerau până acum că nu pot exista corpuri cerești atât de mici precum cele care formează inelele unor planete pitice. (Ars Technica)

2. Roverul Curiosity de pe Marte a descoperit cea mai bună dovadă de până acum din cadrul misiunii sale despre faptul că în trecutul geologic a existat apă pe această planetă. Cercetătorii credeau că zona explorată în prezent de Curiosity a fost una uscată în trecutul geologic, însă analiza unor roci a scos în evidență o serie de texturi care au fost create de-a lungul timpului de valurile care au depus sedimente pe fundul unui lac. (NASA)

3. Cercetătorii care analizează datele de la telescopul spațial James Webb au descoperit întâmplător un asteroid din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter care are un diametru cuprins între 100 și 200 de metri. Acesta a devenit astfel cel mai mic asteroid descoperit în centura de asteroizi, element care demonstrează încă o dată eficiența noului telescop. (EarthSky)

4. Astronomii au anunțat identificarea a încă 12 sateliți ai planetei Jupiter, iar orbitele acestora au fost publicate în catalogul Minor Planet Center, dedicat tuturor obiectelor cerești de mici dimensiuni din sistemul solar. Astfel, Jupiter are acum 92 de sateliți și a devenit planeta din sistemul nostru solar cu cel mai mare număr de sateliți cunoscuți. Până acum, Saturn era considerată planeta cu cei mai mulți sateliți, 83. (Science Alert)

5. Astronomii care analizează datele de la telescopul spațial James Webb au descoperit o galaxie care este aproape ca o imagine în oglindă a galaxiei Calea Lactee de la începutul existenței sale. Galaxia a fost botezată The Sparkler, iar imaginile surprinse evidențiază cum arăta aceasta când avea doar 4 miliarde de ani, adică aproximativ o treime din vârsta actuală a Universului. (Universe Today)

6. China a folosit Aperture Spherical Telescope (FAST), cel mai mare telescop din lume, pentru a căuta semnale radio din partea unor potențiale civilizații extraterestre. În urma analizării de 33 de sisteme exoplanetare, cercetătorii au identificat două semnale “speciale”, însă au exclus varianta ca acestea să reprezinte transmisii ale unor civilizații extraterestre. Totuși, analiza este utilă pentru că scoate în evidență eficacitatea metodei de a descoperi noi semnale din Univers. (Universe Today)

7. NASA a reușit să restabilească legătura radio cu sondă spațială Capstone, după mai bine de două săptămâni de la ultima transmisie. Lansată spre o orbită lunară în vara anului trecut, Capstone are rolul de a analiza posibilele locuri de aselenizare din programul Artemis, dar și de a testa orbita pe care să fie plasată viitoarea stație spațială lunară Gateway. (Space)

8. Sonda spațială Mars Express a Agenției Spațiale Europene (ESA) a realizat o serie de imagini cu o regiune a planetei Marte cu o geologie complexă la suprafață. Imaginea este realizată cu un platou vulcanic numit Thaumasia Planum, acolo unde există vulcani de până la 4,5 kilometri înălțime care s-au schimbat foarte puțin cmparativ cu momentul formării din urmă cu 4 miliarde de ani. În practică, această zonă oferă cercetătorilor o perspectivă asupra modului în care arăta suprafața planetei Marte în perioada formării. (Space)

9. SpaceX a efectuat un test static cu Booster 7, prima treaptă a rachetei Starship, care ar urma să fie folosită pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună și Marte. Prima treaptă este echipată cu 33 de motoare Raptor, însă în cadrul testului static au fost utilizate doar 31 de motoare, întrucât un motor nu a pornit, iar altul a fost oprit manual de ingineri înainte de aprindere. De asemenea, rezervorul primei trepte a fost umplut cu combustibil doar la o treime din capacitate. Pentru moment, nu este clar când va încerca SpaceX să efectueze primul test orbital cu Booster 7. (BBC)

10. Blue Origin, compania spațială privată fondată de Jeff Bezon, a obținut primul contract comercial pentru noua rachetă New Glenn, pe care o dezvoltă de mai mulți ani, dar care nu a efectuat niciun zbor până acum. NASA va utiliza racheta New Glenn în a doua parte a anului 2024 pentru a lansa două sonde spațiale în cadrul misiunii Escapade, care vor ajunge pe orbita planetei Marte la 11 luni de la lansare. (Space News)

Ți-ar mai putea plăcea
China vrea să trimită oameni pe Marte în 2033 – Cronica Spațială
Astronomii au detectat pentru prima oară lumină în spatele unei găuri negre – Cronica Spațială