Ninsoarea și viscolul puternic au paralizat traficul în jumătate din țară – Cronica dimineții
1. Ninsoarea și viscolul puternic au paralizat traficul în jumătate din țară, sute de oameni fiind blocați în cozi kilometrice, printre nămeți. Mulți pompieri au fost chemați de acasă ca să ajute la deszăpezire. Cele mai multe probleme au fost în județele Vrancea și Buzău. (Digi24)
2. Salariul minim a fost majorat la început de an în aproape toate țările în care acest indicator este stabilit de către guvern, cea mai mare creștere a salariului minim de la an la an fiind observată în Argentina (104,5%) și Turcia (100%). În aceste țări, atât inflația, cât și devalorizarea monedei au fost excepțional de mari în ultimii ani. Țările care se remarcă, de asemenea, printr-o creștere ridicată a salariului minim sunt Moldova (32,5% de la an la an), Letonia (27,1%) și Malaezia (25,8%). România se află pe locul 7: în prezent, salariul minim net este de 1.898 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 24,5% față de luna ianuarie a anului trecut (1.524 lei). (Profit.ro)
3. Şoferii care au vrut să tranziteze, vineri seară, Valea Prahovei au aflat de la aplicaţiile GPS folosite că un drum de 300 de kilometri putea fi parcurs în peste opt ore. Constatarea a dus la un val de ironii pe internet: ”Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie / Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare decât China!”. Alţii au recomandat rute ocolitoare sau autostrada. Un alt șofer a scris că, pentru un drum de 112 de kilometri, de la Ploieşti la Bran, în judeţul Braşov, este nevoie de opt ore. Drumul Naţional 1 a fost blocat, timp de mai multe ore, pe Valea Prahovei, în urma căderilor masive de zăpadă. (News.ro)
Din Cronica Spațială: Cercetătorii afirmă că nu pot face față la volumul impresionant de date pe care le trimite noul telescop spațial James Webb. Acesta trimite zilnic 50 GB de date, comparativ cu cei 2 GB trimiși zilnic de telescopul spațial Hubble. Din acest motiv, numeroși cercetători se grăbesc să publice lucrări științifice bazate pe datele de la James Webb, fără să le analizeze însă în profunzime. (Futurism)
4. Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al „Treilea Război Mondial”, a declarat ministrul italian al apărării, Guido Crosetto. “A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial”, a subliniat Crosetto. În acelaşi timp, ministrul italian a ţinut să accentueze că ţările NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse. (Hotnews)
5. Generalul Petr Pavel, un fost şef al Comitetului Militar al NATO şi un susţinător al ajutorul militar acordat Ucrainei, a fost ales sâmbătă preşedinte al Cehiei, înfrângându-l pe fostul premier, miliardarul Andrej Babis. (News.ro)
6. Mai multe drone au atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică o fabrică de armament din orașul iranian Isfahan. Ministerului Iranian al Apărării a anunțat că trei drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană iraniană. Ministerul nu a precizat cine este suspectat de comiterea atacului. Separat, televiziunea de stat din Iran a anunțat că un incendiu a izbucnit la o rafinărie de petrol dintr-o zonă industrială din apropierea orașului Tabriz, din nord-vestul orașului. (AP)
Din Cronica de Divertisment: Documentarul “Pamela, a Love Story” are premiera pe platforma de streaming Netflix marți, 31 ianuarie. Producția spune povestea vieții Pamelei Anderson, care în copilărie a fost abuzată sexual și a cărei viață s-a schimbat radical la 22 de ani când a apărut pe coperta revistei Playboy.
7. Anul trecut, pentru prima oară, nivelul investițiilor în energie verde, la nivel global, a fost similar cu cel pentru combustibilii fosili (petrol, gaze și cărbune). $1100 miliarde au fost investiți atât în surse de energie verde cât și în producția de energie din combustibili fosili. Este și pentru prima oară când nivelul investițiilor în energia verde atinge pragul de $1000 miliarde la nivel anual. (Bloomberg)
8. Indicele Ibrahim al guvernanței africane pentru 2022 arată că aproape 70% (69,3%) din populația Africii trăiește într-o țară în care conflictele armate și violența împotriva civililor sunt mai grave comparativ cu situația de acum 10 ani. Potrivit raportului, Sudanul, Republica Democratică Congo, Eritreea, Somalia și Sudanul de Sud sunt țările cel mai puțin sigure pentru a trăi din cauza conflictelor armate prelungite, terorismului și crimei organizate. Cele mai sigure țări sunt Seychelles, Mauritius, Botswana, Capul Verde și Namibia. (QZ)
9. Cantitatea de cocaină confiscată anul trecut în Colombia a atins un nivel record, a anunțat ministrul Apărării din această țară. 671 tone de cocaină au fost confiscate în 2022, cu 1,7 tone mai mult decât în 2021. (Reuters)
Din Cronica Sportivă: Fotbalistul Ianis Hagi a revenit pe teren sâmbătă, în partida dintre Glasgow Rangers şi St Johnstone, la mai bine de un an de la ultimul meci disputat. News.ro
10. Aceia care incriminează homosexualitatea ”greşesc”, susține Papa Francisc într-o scrisoare publicată pe un site catolic LGBT, încercând să clarifice declaraţii pe care le-a făcut miercuri, într-un interviu, despre acte homosexuale considerate un păcat. Papa a declarat miercuri că a fi homosexual ”nu este o crimă”. În scrisoarea adresată preotului american James Martin, Francisc scrie că aceste comentarii recente despre homosexualitate erau menită ”să sublinieze că incriminarea nu este nici bună, nici dreaptă”. (News.ro)
Fotografia dimineții – O clasă la o școală afgană din provincia Kandahar. Sanaullah Seiam/Getty Images: