Djokovic și Tsitsipas vor disputa finala masculină de la Australian Open – Cronica Sportivă

1. Novak Djokovic îl va întâlni pe grecul Stefanos Tsitsipas, în finala turneului de mare șlem de la Australian Open. Câştigătorul turneului va obţine 2,975,000 dolari australieni. Învinsul va primi 1,625,000 dolari australieni.

2. Deţinătoarea trofeului, Danemarca, şi campioana olimpică Franţa vor disputa finala Campionatului Mondial de handbal masculin, din Polonia şi Suedia, după ce au eliminat, în semifinale, reprezentativele Spaniei, respectiv Suediei.

3. Universitatea Cluj a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Rapid, în primul meci al etapei a 23-a din Superligă. Gazonul a fost semnificativ afectat de condițiile meteo dificile. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

4. FCU Craiova a anunțat că a ajuns la un acord cu Ricardo Grigore cu privire la încetarea contractului dintre cele două părţi.

5. Echipa saudită Al Ta’ee, condusă de antrenorul român Mirel Rădoi, a pierdut meciul cu Al Shabab, scor 1-2, la debutul tehnicianului român.

6. Campioana UBT Cluj, vicecampioana CSO Voluntari şi echipa CSM Oradea au obţinut victorii, în meciuri contând pentru ultima etapă a conferinţelor Ligii Naţionale.

7. Comisia de disciplină a FIFA a impus vineri sancţiuni împotriva Federaţiei din Uruguay şi a patru jucători ai naţionalei celeste, printre care şi Edinson Cavani, ca urmare a incidentelor din timpul Cupei Mondiale. News.ro

8. Ediţia din anul 2024 a Copei America va fi organizată în Statele Unite ale Americii.

9. SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat prelungirea contractelor jucătoarelor Iryna Glibko, Daciana Hosu, Cristina Florica şi Asma Elghaoui.

10. Fostul campion olimpic francez la tenis de masă, Jean-Philippe Gatien a demisionat din cadrul Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Paris 2024. News.ro

11. Brigada românească formată din Istvan Kovacs, Vasile Marinescu şi Mihai Artene participă la un seminar de pregătire înaintea meciurilor de la Cupa Mondială a Cluburilor, competiţie găzduită de Maroc. News.ro

12. Gaziantep FK a anunţat că Alin Toşca nu face parte din lotul pentru meciul cu Ankaragucu, jucătorul fiind învoit pentru a negocia cu Benevento.

13. FC Botoşani a anunţat că l-a transferat în Liga 2, la FC Braşov pe portarul Andrei Ureche.

14. Ajax Amsterdam a anunţat că a renunţat la serviciile tehnicianului Alfred Schreuder. News.ro

15. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a anunţat că a ajuns la un acord cu Gnonsiane Niombla, campioana mondială din 2017 urmând să se alăture echipei în vara acestui an.

16. Petrolul Ploieşti a anunţat că l-a împrumutat pe fundaşul Mihai Velisar la Concordia Chiajna, înţelegerea fiind valabilă până la finalul sezonului.

17. Echipa lui Cristiano Ronaldo, Al Nassr a fost eliminată în semifinalele Supercupei Arabiei Saudite, fiind învinsă cu 3-1 de Al Ittihad. 

18. Perechea braziliană Luisa Stefani/Rafael Matos a câştigat vineri, trofeul la dublu mixt la turneul Australian Open, învingând în finală echipa indiană Sania Mirza/Rohan Bopanna. News.ro

19. Perechea formată din Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk (Ucraina) a fost eliminată în semifinalele probei feminine de dublu de la Australian Open. Cele două au fost învinse de principalele favorite, Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, din Cehia, scor 6-2, 6-2. Meciul a durat o oră şi 18 minute.

20. Real Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei, trecând de Atletico Madrid, scor 3-1 după prelungiri.

21. Programul transmisiunilor de sâmbătă:

  • 09:00 – Tenis – Australian Open – Finala feminină – Eurosport 1
  • 14:00 – Bundesliga 2 – Darmstadt – Reegensburg – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 14:30 – SuperLiga – Mioveni – UTA – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 15:00 – LaLiga – Cadiz – Mallorca – Digi Sport 2, Prima Sport 1, Orange Sport 2
  • 16:00 – Serie A – Empoli – Torino – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 16:30 – Bundesliga – Herta Berlin – Union Berlin – Prima Sport 5
  • 16:30 – Bundesliga – Bayern Munchen – Frankfurt – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 17:00 – SuperLiga – Petrolul – Chindia –  Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 17:15 – LaLiga – Girona – Barcelona –  Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport q
  • 18:00 – Turcia – Giresunspor – Galatasaray – Prima Sport 4
  • 18:30 – Baschet LN – Dinamo – Athletic Constanta – Prima Sport 5
  • 19:00 – Serie A – Cremonese – Inter Milano –  Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 19:30 – LaLiga – Sevilla – Elche –  Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
  • 20:00 – SuperLiga – Universitatea Craiova – Hermannstadt –  Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 20:15 – Baschet LN – CSU Sibiu – CSM Tg Jiu – Prima Sport 5
  • 21:45 – Serie A – Atalanta – Sampdoria –  Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Kazuyoshi Miura ar putea semna, la 56 de ani, un contract cu o echipă din Portugalia – Cronica Sportivă
Corvinul a câștigat clar pe terenul maghiarilor de la Paksi, în turul I preliminar din Europa League – Cronica Sportivă