Românii i-au depășit pe polonezi la numărul de infractori condamnați în justiție în Regatul Unit, în 2022 – Cronica dimineții

1. Ministerul Finanțelor cere Comisiei Europene clarificări în privința regulamentului european transpus în legislația națională, prin ordonanța adoptată la final de decembrie, pentru introducerea contribuției de solidaritate, o suprataxă asupra companiilor din sectoarele petrol, gaze și cărbune, au declarat surse guvernamentale. Clarificările vizează modul în care este calculată această taxă, inclusiv din perspectiva cifrei de afaceri, și ar putea fi decisive în stabilirea poziției autorităților fiscale în cazul OMV Petrom, companie care a transmis că nu este obligată să achite această taxă. (Profit.ro)

2. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că depozitele de gaze realizate de România înaintea acestei ierni sunt ”cu mult peste nivelul golire prognozat”, el arătând că România are înmagazinaţi 2,3 miliarde metri cubi de gaz. ”Depozitele de gaze sunt la două miliarde două sute treizeci (metri cubi – n.r.), sunt undeva la 68%. Sunt cu mult peste nivelul de golire care a fost prognozat”. (News.ro)

3. Pentru prima oară de la publicarea statisticilor privind infracționalitatea, cetățenii români sunt pe primul la numărul de infractori condamnați în justiție în Regatul Unit în 2022, proveniți din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Polonezii, clasați până acum pe locul 1, sunt acum pe locul 2. (RFI)

4. Fostul șef al diplomației americane Henry Kissinger a cerut marți continuarea sprijinului pentru Ucraina până la obținerea unei încetări a focului și a declarat că este în favoarea aderării acesteia la NATO. „Înainte de acest război, mă opuneam integrării Ucrainei în NATO, deoarece mă temeam că va provoca exact procesul la care asistăm acum”, a declarat el într-o videoconferință la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția. „Dar acum că acest proces a ajuns la acest nivel, o Ucraină neutră nu ar mai avea sens”. (G4Media)

5. Excedentul de cont curent al Rusiei a atins o valoare record de peste $227 de miliarde în 2022, a anunţat marţi Banca Centrală a Rusiei, în condiţiile în care scăderea importurilor şi exporturile robuste de petrol şi gaze au permis ca valuta să continue să intre în ţară, în pofida eforturilor Occidentului de a izola economia rusească. (Economica)

Din Cronica Sportivă: Robert Glinţă, unul dintre cei mai importanţi înotători ai României, şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, la doar 25 de ani. În ultima perioadă, el a acuzat probleme la un picior.

6. Populația Indiei ar fi ajuns la 1,417 miliarde, în decembrie, ceea ce înseamnă că India a depășit deja China cu aproximativ 5 milioane de persoane, devenind țara cu cel mai mare număr de locuitori. (Bloomberg)

7. Cel puțin 196 de membri ai Congresului american, o treime din numărul total, au primit donații de la Sam Bankman-Fried și alți directori ai cryptoexchangeului FTX. (Coindesk)

8. Suedeza Greta Thunberg se numără printre activiştii de mediu reţinuţi marţi în timpul unui protest împotriva demolării cătunului Luetzerath din Germania, care să permită extinderea unei mine de cărbune, a anunţat poliţia germană. (Hotnews)

9. Ministrul austriac de Externe a declarat, într-un discurs în Franța, că nu trebuie exagerat cu sancțiunile aplicate Rusiei, deoarece continentul ar mai avea nevoie de Moscova. “Este important că păstrăm proporțiile, să păstrăm măsura. Să nu exagerăm. Să nu interzicem vizele pentru 144 de milioane de ruși. Rusia va rămâne parte a istoriei și culturii europene. Va veni și o zi de după și avem nevoie de o arhitectură de securitate. Iar această arhitectură de securitate, din punctul meu de vedere, va trebuie să includă, într-un fel sau altul, cel mai mare vecin, care e și o putere nucleară, membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU și se numește Rusia.” (Digi24)

10. Boris Pistorius, noul ministru german al Apărării, a avut, până în vara trecută, o relație cu Doris Schröder-Kopf, a patra soție a fostului cancelar Gerhard Schröder. Aceasta și-a urmat fostul soț de multe în Rusia, unde Schröder a deținut/deține funcții în companii de stat, fiind foarte apropiat de președintele Putin. Cei doi au adoptat doi copii ruși. (Spiegel)

Fotografia dimineții vine de la Milano, unde are loc Săptămâna modei masculine. Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Emmanuel Macron este aşteptat azi în România – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Apple a avut cel mai bun trimestru 2 din istoria companiei