Roubini: Lumea este amenințată de 10 crize simultane, care vor destabiliza economia globală, dar și felul în care muncim și trăim – Cronica dimineții

1. Comisia pentru Covid-19 din Parlamentul European vrea să o audieze pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în privinţa contractului cu Pfizer pentru vaccinuri, potrivit unui comunicat transmis de preşedintele acesteia, europarlamentarul belgian Kathleen Van Brempt. Parlamentarii vor să o întrebe pe von der Leyen despre rolul ei în negocierea unui contract masiv de vaccinuri împotriva coronavirusului, de mai multe miliarde de euro, semnat cu Pfizer în apogeul pandemiei. ”Uniunea Europeană a cheltuit o mulţime de resurse publice în producţia şi achiziţionarea de vaccinuri în timpul pandemiei. Parlamentul are dreptul de a obţine o transparenţă deplină asupra modalităţilor acestor cheltuieli şi a negocierilor preliminare care au condus la acestea”, a spus Van Brempt în comunicat. Până acum, preşedintele Comisiei a evitat întrebările despre ceea ce s-a întâmplat în acele luni cruciale. (News.ro)

2. Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a efectuat prima majorare de prețuri după cea din noaptea Anului Nou, scumpind sâmbătă atât benzina, cât și motorina cu 5 bani/l. Mișcarea anulează ieftinirile efectuate în urmă cu o săptămână când compania cu acționariat austriac a fost nevoită să ieftinească benzina și motorina în urma unei decizii similare adoptate de unul dintre concurenții săi, Lukoil. (Profit.ro)

3. David Beasley, șeful World Food Programme din cadrul ONU, se teme că nu vom avea suficiente alimente anul acesta din cauza războiului din Ucraina, a altor conflicte și a corupției. (Time)

4. Lumea este amenințată de 10 crize simultane, care vor destabiliza economia globală, dar și felul în care muncim și trăim. Este avertismentul economistului Nouriel Roubini, cel care a prezis și criza financiară din 2008. De la politicile publice periculoase și nivelul tot mai mare de îndatorare al țărilor, mai ales după restricțiile din pandemie, până la probleme demografice și catastrofe financiare, geopolitice, tehnologice sau de mediu, toate se află pe lista mega-amenințărilor despre care vorbește economistul Roubini. (Digi24)

Din Cronica Spațială: Astronomii de la The Royal Astronomical Society au identificat 8 stele foarte fierbinți, toate cu o temperatură mai mare de 100.000 de grade Celsius. Cea mai fierbinte dintre cele 8 stele noi descoperite are o temperatură de 180.000 de grade Celsius. Comparativ, Soarele are o temperatură de 5.800 de grade Celsius. (EarthSky)

5. Asistenţii preşedintelui Joe Biden au găsit cinci pagini suplimentare de materiale clasificate la reşedinţa sa personală din Wilmington, Delaware, în aceeaşi zi în care un consilier special a fost desemnat să investigheze problema, a anunţat Casa Albă. Cea mai recentă dezvăluire este a treia într-o săptămână, în ceea ce privește documente clasificate găsite în locații ale președintelui Biden. (News.ro)

6. Peste 80.000 de persoane au protestat, sâmbătă seară, în Piața Habima din Tel Aviv, împotriva guvernului condus de Benjamin Netanyahu, conform estimării făcute de poliția israeliană, care a închis mai multe drumuri publice. Demonstrațiile marchează a doua săptămână în care opozanții guvernului lui Benjamin Netanyahu ies în stradă, protestând împotriva propunerilor ministrului justiției, Yariv Levin, de a zgudui sistemul judiciar prin limitarea severă a competențelor de control judiciar ale Curții Supreme de Justiție și prin consolidarea controlului politic asupra numirii judecătorilor. (G4Media)

7. Turcia „nu este în măsură” să ratifice aderarea Suediei la NATO în forma actuală, a declarat sâmbătă Ibrahim Kalin, un consilier apropiat al președintelui Recep Tayyip Erdogan, după un nou incident în această săptămână. Ankara a denunțat joi un montaj video realizat de un grup apropiat Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în Suedia, care îl prezintă pe președintele Erdogan ca un spânzurat și îl numește „dictator”. Ambasadorul suedez la Ankara a fost convocat de Ministerul turc de Externe. (Hotnews)

8. 96% din angajații americani ar fi în căutarea unui nou loc de muncă în acest an, în principal pentru un salariu mai mare, relevă un raport al unui site de joburi. (CNBC)

Din Cronica Sportivă: Campioana olimpică de tineret şi campioană europeană de juniori la monobob, Georgeta Popescu a urcat pe treapta a treia a competiţiei mondiale rezervate juniorilor sub 23 de ani, de la Winteberg. De asemenea, echipalul de dublu a prins podiumul, după ce Andrei Nica şi Mihai Calancea au încheiat, după două manşe echilibrate, pe locul 3. News.ro

9. Nicio mașina produsă în Europa nu se află pe lista celor mai sigure mașini din 2022, conform EuroNCAP. Cele mai bune mașini în 2022, după testele de siguranță sunt: Hyundai IONIQ 6 – cea mai bună mașină de familie mare ORA; Funky Cat – cea mai bună mașină de familie mică; Tesla Model S cea mai bună mașină Executive; Tesla Model Y – cea mai bună mașină din categoria Small Off-Roader și WEY Coffee 01 – cea mai bună mașină în categoria Large Off-Roader. (Profit.ro)

10. Ministrul agriculturii, Petre Daea, 73 de ani, a fost protagonistul unui moment inedit vineri, 13 ianuarie, în direct la Antena 3. Sunat de postul TV, pe transmisiunea în direct s-a auzit un respirat greu și un sforăit. Contactat sâmbătă, Petre Daea a susținut că el nu sforăie „nici noaptea” și că Antena 3 „vrea să facă rating pe sforăitul lui”. (Libertatea)

Fotografia dimineții – O femeie ucraineană stă în apartamentul distrus sâmbătă de rachetele rusești în Dnipro:

Ți-ar mai putea plăcea
Prețul lemnului utilizat pentru încălzire va fi plafonat pentru o perioadă de șase luni – Cronica dimineții
Ciolacu: Să terminăm cu prostiile cu autonomia Ţinutului Secuiesc – Cronica dimineții