Banca Mondială vede o creștere mai mică a economiei românești în 2023 față de estimarea anterioară – Cronica dimineții

1. Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 2,6%, a previzionat Banca Mondială, în raportul „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects). Estimările sunt mai slabe față de cele avansate în iunie, într-un alt raport, când instituția financiară internațională arăta că PIB-ul României va crește cu 3,7% în acest an. (Profit.ro)

2. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunţat marți seară, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, că nu vom mai trebui să mergem la ghişeu să ne demonstrăm identitatea, pentru că la nivelul lunii mai ar trebui să fie operational sistemul de identificare digitală. Cazierul judiciar online, prin Ghişeul.ro, va fi introdus până la 1 februarie, a mai spus oficialul. (Hotnews)

3. Reprezentantul permanent al Suediei la Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a cărui țară a preluat președinția rotativă a Uniunii de la 1 ianuarie, a declarat că nu va iniția un vot privind admiterea Bulgariei și României la Schengen în Consiliul UE până la încheierea unui acord cu ţările care s-au opus aderării celor două state, Olanda și Austria. El a precizat că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii celor două țări în zona de liberă circulație. (G4Media)

4. Banca Națională a României a majorat dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale. Rata Lombard a fost și ea majorată, la 8% pe an. BNR se așteaptă ca inflația să revină la o singură cifră din trimestrul al treilea. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Steam a doborât weekend-ul trecut recordul pentru numărul de oameni care se joacă simultan, trecând de 10 milioane. Cu peste 1 milion de gameri care se jucau simultan, cel mai popular joc a fost Counter-Strike: Global Offensive. Acesta a fost urmat de DOTA 2 și Goose Goose Duck. (The Verge)

5. Prețul locuințelor din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere de 49,2% în perioada cuprinsă între 2010 și trimestrul al treilea din 2022 iar România a consemnat printre cele mai mici majorări de prețuri din UE, conform datelor publicate de Eurostat. În România, precum și în Finlanda și Spania, prețul locuințelor a înregistrat o creștere mai mică de 25%, adică la jumătate față de creșterea medie înregistrată în UE. (Profit.ro)

6. Şeful grupului de mercenari Wagner din Rusia susţine că forţele sale au finalizat preluarea oraşului ucrainean Soledar, care, dacă va fi confirmată, ar marca primul succes major pe câmpul de luptă al Moscovei din vara trecută. (News.ro)

7. Beijingul intenționează să își distanțeze politica externă de Moscova, temându-se de un declin al influenței economice și politice a Rusiei ca rezultat direct al invaziei dezastruoase a acesteia din Ucraina și al unei eventuale căderi a lui Vladimir Putin, scrie marți, Financial Times (FT), citând oficiali chinezi care au dorit să-și păstreze anonimatul și experți regionali. (Libertatea)

8. Documente clasificate au fost găsite în biroul privat al președintelui american Joe Biden. Ele sunt datate între 2013 şi 2016, din perioada în care era vicepreşedinte. Documentele au fost găsite în trei sau patru cutii ce conţineau şi documente neclasificate, dar care intră sub incidenţa Legii privind documentele prezidenţiale. Printre documentele din perioada în care Joe Biden era vicepreşedinte descoperite, în toamna anului trecut, într-un birou privat al actualului şef al Casei Albe se numără 10 materiale clasificate, inclusiv note şi rapoarte de informare ale serviciilor secrete americane, care acopereau subiecte precum Ucraina, Iran şi Marea Britanie, a declarat pentru CNN o sursă care cunoaşte acest subiect. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Circuitul internaţional de şah Grand Chess Tour (GCT), care reuneşte cei mai buni zece şahişti ai lumii, revine la Bucureşti în perioada 4 – 16 mai. Fundaţia Superbet, împreună cu Fundaţia Kasparov şi cu susţinerea financiară a Saint Louis Chess, organizează două dintre cele cinci etape ale turneului. News.ro

9. Europa a cunoscut în 2022 al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, au declarat marţi oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană. Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al UE a declarat că 2022 a fost, de asemenea, al cincilea cel mai călduros an din lume, cu o mică observaţie. Înregistrările C3S datează doar din 1950, dar alte seturi de date, care datează de mai demult, confirmă că 2022 a fost al cincilea cel mai călduros an din lume, cel puţin din 1850. Ultimii opt ani au fost cei mai fierbinţi opt ani consecutivi înregistraţi în lume, potrivit C3S. (News.ro)

10. Din cele 330.000 de doze din vaccinul Pfizer pediatric împotriva Covid-19 au fost distribuite 37.440 şi administrate 7.851 de vaccinuri. Astfel, puţin peste 2% din cantitatea de vaccin destinat copiilor a fost folosită. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un activist de mediu protestează la înălțime, într-un hamac, în Luetzerath, Germania, o localitate care va fi desființată pentru extinderea unei mine de cărbune. Wolfgang Rattay/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Lansare cu succes a rachetei SpaceX cu doi astronauți NASA la bord – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Arabia Saudita expulzeaza ambasadorul canadian/productia de energie eoliana si solara a atins primul TW