Pele a încetat din viață la 82 de ani – Cronica Sportivă

1. Fostul internaţional brazilian Pele, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 82 de ani, după o lungă suferință cauzată de cancerul pancreatic.

2. Neymar, considerat de mulţi urmaşul lui Pele, i-a adus un omagiu „Regelui” fotbalului mondial, subliniind că acesta a transformat acest sport în artă şi divertisment. Înainte de Pelé, „10” era doar un număr. Am citit acea frază undeva, la un moment dat în viaţa mea. Dar această frază, frumoasă, este incompletă. Aş spune că înainte de Pelé, fotbalul era doar un sport. Pele a schimbat totul”, a scris starul lui PSG.

3. Farul Constanţa a anunţat că se desparte de fotbalistul Gabriel Torje. El a evoluat în 17 partide oficiale în toate competiţiile, reuşind să marcheze 5 goluri şi să ofere 3 pase decisive.

4. Naţionala de handbal masculin a României s-a clasat pe locul 3 la ”Trofeul Carpaţi”, după ce a învins reprezentativa Algeriei, scor 33-25 (18-14), în finala mică. Competiția a fost castigată de Egipt.

5. Jucătorul de tenis spaniol Rafael Nadal a declarat că nu înţelege de ce au apărut voci care îi anunţă retragerea, în condiţiile în care el nu a făcut referire la acest lucru în ultima perioadă. News.ro

6. Mikaela Shiffrin a câştigat și etapa a treia de la Semmering, din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Americanca a bifat victoria cu numărul 80 a carierei și a 50-a în cadrul disciplinei de slalom

7. Federaţia Română de Tenis a stabilit cei mai buni jucători pe categorii de vârstă, din anul 2022, la senioare fiind aleasă Simona Halep, iar la seniori preferatul fiind Nicholas David Ionel.

8. Norvegianul Halvor Egner Granerund s-a impus în prima etapă din Turneul celor 4 Trambuline, care a avut loc în localitatea germană Oberstdorf.

9. Jurgen Klopp, antrenorul echipei FC Liverpool, s-a declarat încântat de faptul că atacantul olandez Cody Gakpo se va alătura grupării de pe ”Anfield”.

10. Federaţia Rusă de Fotbal (RFU) va discuta vineri, în Comitetul Executiv, despre opţiunea părăsirii UEFA pentru a trece la confederaţia asiatică (AFC). News.ro

11. Ediţia din 2023 a turneului de grand slam Australian Open va avea premii record de 76,5 milioane de dolari australieni (48,3 milioane de euro), au anunţat organizatorii competiţiei. News.ro

12. Liderul Cupei Mondiale de Schi Alpin, elvețianul Marco Odermatt a câștigat cursa de Super G de pe pârtia italiană de la Bormio.

13. Clubul Ripensia Timişoara a anunţat că s-a despărţit de fotbalistul Alexandru Piftor. Mijlocaşul în vârstă de 23 de ani era legitimat din ianuarie 2021 şi a evoluat de atunci în 50 de meciuri oficiale în tricoul ”roş-galben”, marcând de cinci ori.

14. Austriacul Matthias Mayer, triplu campion olimpic la schi alpin, şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. News.ro

15. Sârbul Novak Djokovic, care a revenit în Australia la aproape un an după ce a fost expulzat pentru că nu este vaccinat împotriva coronavirusului, a declarat că îi rămâne întipărit în minte ce i s-a întâmplat, însă trebuie să depăşească momentul.

16. Clubul Paris Saint-Germain a anunţat că fotbalistul Marco Verratti şi-a prelungit contractul cu două sezoane.

17. Programul transmisiunilor de vineri:

  • 17:00 – Baschet Cupa Romaniei – Atheltic Constanta – SCM Craiova – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 18:00 – LaLiga – Getafe – Mallorca – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 18:45 – Baschet LN – CSM Targu Mures – U Cluj – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 20:15 – LaLiga – Celta Vigo – Sevilla – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 20:15 – LaLiga – Cadiz – Almeria – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 1
  • 21:45 – Premier League – West Ham – Brentford – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 22:00 – Premier League – Liverpool – Leicester – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 22:30 – LaLiga – Valladolid – Real Madrid – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 23:15 – Portugalia – Braga – Benfica – Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Jannik Sinner și Taylor Fritz s-au calificat în finala Turneului Campionilor la tenis – Cronica Sportivă
S-au reluat Premier League, La Liga și Ligue 1 – Cronica Sportivă