Sondaj: Aproape jumătate din cetățenii moldoveni ar vota împotriva unirii cu România – Cronica serii

1. Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind Unirea Republicii Moldova cu România, o treime din cetățenii moldoveni ar vota „pentru”, conform unui sondaj publicat de Institutul de Politici Publice. Dacă vi s-ar cere să votați cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, ați vota pentru sau contra?
35% ar vota pentru unire
47,4% ar vota împotrivă
4,3% nu ar participa
11,9% nu sunt deciși
1,4% nu răspund. (Hotnews)

2. Guvernul olandez dă undă verde aderării României şi Croaţiei la Schengen, dar îşi menţine împotrivirea „fermă” şi „refuză să accepte” ca Bulgaria să adere la spaţiul de liberă circulaţie. Cabinetul de la Haga consideră în continuare că este prea devreme pentru Bulgaria, care ar putea să adere, totuşi, anul viitor. Potrivit publicaţiei olandeze „Volkskrant”, ministrul de externe Wopke Hoekstra a făcut acest anunţ vineri, după încheierea unei şedinţe de guvern. (News.ro)

3. Parlamentul Suediei a votat vineri pentru aderarea României la Schengen, iar la acest moment Austria rămâne singură țară care încă se opune deschis. (Hotnews)

4. Rezervele valutare la Banca Națională a României au scăzut în noiembrie cu 558 de milioane de euro, pe fondul achitării unei datorii a statului ajunsă la scadență. Rezerva valutară administrată de Banca Națională a României a scăzut la 45,59 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, comparativ cu 46,29 miliarde de euro la finele lunii octombrie. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Tesla a livrat joi primele camioane complet electrice către PepsiCo, după mai mulți ani de întârzieri. Acestea au o autonomie cuprinsă între aproximativ 480 și 800 de kilometri, iar Tesla își propune să producă 50.000 de exemplare în America de Nord în 2024. (Insider)

5. Vladimir Putin a vorbit vineri la telefon cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, căruia i-a cerut să-şi reconsidere ajutorul acordat Ucrainei, subliniind că sprijinul militar pe care Occidentul îl acordă acestei ţări invadate de Rusia determină Kievul să respingă ideea unor negocieri, relatează agenţia TASS. Convorbirea telefonică a fost iniţiată de cancelarul german, precizează Kremlinul. (News.ro)

6. Kremlinul a respins vineri condiţiile menţionate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden care s-a declarat gata să discute cu Vladimir Putin dacă acesta din urmă îşi retrage trupele din Ucraina pentru a pune capăt conflictului. „Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina”, ceea ce Moscova „evident” că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Operaţiunea militară continuă”, a adăugat el. (G4Media)

7. Economia Statelor Unite a adăugat 263.000 noi locuri de muncă în noiembrie, un semn că piața muncii rămâne la un nivel ridicat. Rata șomajului s-a menținut la 3,7%. (WSJ)

8. Guvernele Uniunii Europene au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril pentru petrolul maritim rusesc, un proiect inițiat de G7, cu un mecanism de ajustare pentru a menține plafonul la 5% sub prețul pieței. Acordul trebuie aprobat de toate guvernele UE într-o procedură scrisă. (Profit.ro)

Din Cronica de Turism: Aeroporturile din Marea Britanie vor elimina până în vara anului 2024 regulile potrivit cărora turiștii trebuie să scoată laptopurile din bagaje și să transporte lichide în recipiente de cel mult 100 ml, ca urmare a înlocuirii scanelor 2D cu unele mai performante. Aeroportul London City va implementa această regulă începând din aprilie 2023. Mai multe aeroporturi din Europa permit deja călătorilor să nu mai scoată laptopurile și lichidele din bagaje, iar printre ele se numără și aeroportul din Cluj-Napoca. (Business Traveller)

9. Un vaccin experimental împotria HIV, aflat în prima fază a studiilor clinice, în Statele Unite, a generat formarea anticorpilor neutralizanţi generali, care ar putea anihila mai multe variante genetice ale virusului HIV. (CNN)

10. Parlamentul Indoneziei ar putea adopta luna aceasta o nouă lege penală care va pedepsi sexul în afara căsătoriei cu închisoare de până la un an. Legea, dacă va fi adoptată, s-ar aplica atât cetățenilor indonezieni, cât și străinilor. Pedeapsa pentru adulter se va aplica doar dacă există părți care depun plângeri la autorități. Legea permite părinților celor necăsătoriți să-i denunțe dacă au întreținut relații sexuale. Conviețuirea înainte de căsătorie va fi, de asemenea, interzisă, iar cei condamnați ar putea risca o pedeapsă de șase luni de închisoare. (BBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Record absolut de persoane vaccinate, peste 86.000 cu prima doză – Cronica serii
Ministrul Transporturilor: În septembrie speram să putem vedea trenurile de metrou circulând pe M 5 – Drumul Tabarei – Cronica serii