Olanda, Senegal, Anglia și SUA s-au calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial – Cronica Sportivă

1. Echipele naţionale din Olanda şi Senegal s-au calificat în optimile Cupei Mondiale de fotbal după ce au învins Qatar (2-0), respectiv Ecuador (2-1), în ultimele meciuri din grupa A.

2. Din grupa B s-au calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial, Anglia, care a trecut în ultimul meci din grupe de Țara Galilor, scor 3-0. De asemenea, Statele Unite ale Americii merg mai departe, după ce au învins în meciul decisiv pe Iran, cu 1-0.

3. Programul partidelor de miercuri de la Campionatul Mondial din Qatar:

  • Australia – Danemarca, ora 17:00
  • Tunisia – Franța, ora 17:00
  • Polonia – Argentina, ora 21:00
  • Arabia Saudită – Mexic, ora 21:00

4. Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, într-un meci restant din etapa a şasea a Superligii. Partida ar fi trebuit să se dispute în august, dar a fost amânată deoarece oltenii erau angrenați în Conference League. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

5. Arbitrul Istvan Kovacs face parte în calitate de rezervă, din brigada delegată la meciul Croaţia – Belgia, care se va disputa, joi, în Grupa F a Cupei Mondiale.

6. Kylian Mbappe este lovit la gleznă, după cum arată imaginile suprinse la antrenamentul de marţi al echipei naţionale a Franţei. Problema ar fi o lovitură primită în ultimele partide disputate cu echipa sa de club, PSG, în campionatul francez.

7. Copiii legitimaţi la orice club de fotbal din România afiliat la FRF, AMFB sau AJF pot beneficia de bilete gratuite la Superbet International Cup, triunghiularul fotbalistic Borussia Dortmund – Fiorentina – Rapid Bucureşti, programat în 10 decembrie, pe Arena Naţională. News.ro

8. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că a omologat stadionul Municipal din Sibiu. Primul meci oficial va fi cel din data de 10 decembrie, dintre FC Hermannstadt şi Farul Constanţa, programat la ora 19.00 şi contând pentru etapa a 20-a din Superliga României. News.ro

9. Campioana la handbal feminin Rapid Bucureşti a anunţat transferul jucătoarei olandeze Estavana Polman, cea mai bună marcatoare a Mondialului din 2019.

10. Arbitrul Istvan Kovacs face parte în calitate de rezervă, din brigada delegată la meciul Arabia Saudită – Mexic, care se va disputa, miercuri, în Grupa C a Cupei Mondiale.

11. Clubul Wigan Athletic a anunţat că noul antrenor al echipei este fostul internaţional ivorian Kolo Toure. News.ro

12. Campionul naţional absolut de raliuri, Simone Tempestini a fost nominalizat de FIA pentru titlul de Action of the year în motorsportul mondial alături de nume precum Lewis Hamilton şi Oliver Solberg. News.ro

13. Consiliul de Administraţie al Juventus, condus de Andrea Agnelli, a demisionat “pentru binele companiei”, a anunţat clubul Italian

14. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 17:00 – Campionatul Mondial – Australia – Danemarca – TVR 2
  • 17:00 – Campionatul Mondial – Tunisia – Franța – TVR 1
  • 19:00 – SuperLiga – Hermannstadt – CFR Cluj – Digi Sport 1, Prima Sport 2, Orange Sport 1
  • 19:00 – Baschet Euro Cup – Bursaspor – U BT Cluj – Prima Sport 1
  • 19:45 – Handbal M – CL – Elverum – Kielce – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 21:00 – Campionatul Mondial – Polonia – Argentina – TVR 1
  • 21:00 – Campionatul Mondial – Arabia Saudită – Mexic – TVR 2
  • 21:45 – Handbal M – CL – Barca – THW KIel – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 22:00 – LaLiga 2 – Tenerife – Oviedo – Digi Sport 3, Prima Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Max Verstappen a devenit campion Mondial în Formula 1 pentru a treia oară la rând – Cronica Sportivă
Manchester United – AC Milan, meciul zilei în optimile Europa League, de la ora 19.55 – Cronica sportivă