General polonez: Trupele speciale ucrainene au fost antrenate deja din 2016 de trupele speciale ale NATO – Cronica dimineții
1. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, referindu-se la valul de îmbolnăviri în rândul copiilor care acuză simptome specifice virozelor respiratorii, că nu se înregistrează foarte multe cazuri grave, dar că părinţii, alertaţi, merg la Urgenţă. În acest context, pentru a scurta timpul de aşteptare, ministrul anunţă că ia în calcul redeschiderea unor centre ambulatorii unde copiii cu simptome să fie primiţi şi văzuţi de medici. (G4Media)
2. Deputaţi austrieci din Parlamentul European au criticat marţi poziţia ministrului austriac de interne, Gerhard Karner, care s-a opus extinderii Spaţiului Schengen, informează agenţia croată de presă HINA. (Digi24)
3. Economia globală ar trebui să evite o recesiune anul viitor, dar cea mai gravă criză energetică din anii 1970 va declanşa o încetinire bruscă, Europa fiind cel mai puternic afectată, a spus OCDE, adăugând că combaterea inflaţiei ar trebui să fie prioritatea principală a factorilor de decizie. (News.ro)
4. „Trupele speciale ucrainene au fost antrenate deja din 2016 de trupele speciale ale NATO. Obiectivul a fost cel de a crea o mișcare de partizani: se conştientiza puternic că, mai devreme sau mai târziu va avea loc o invazie a Rusiei”, dezvăluie Mieczyslaw Biniek, generalul polonez care a fost comandant strategic adjunct al NATO și care a luptat alături de americani în Irak, Afganistan și Siria, într-un interviu acordat publicaţiei italiene La Repubblica. (Hotnews)
5. Gazprom a amenințat că va reduce livrările de gaze prin Ucraina, din 28 noiembrie, acuzându-i pe ucraineni ca rețin cantitatea de gaze care ar trebui să ajungă în Republica Moldova. În replică, operatorul ucrainean a dezmințit acuzația, susținând că toată cantitatea de gaze a fost livrată Chișinăului. Gazoductele din Ucraina sunt singurele conducte prin care Gazprom mai livrează gaze Europei. (Bloomberg)
Din Cronica Sportivă: Istvan Kovacs a fost delegat la încă un meci de la Cupa Mondială din Qatar, Uruguay – Coreea de Sud, care se va disputa joi, la Al Rayyan, în grupa H a competiţiei. News.ro
6. Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson susține, într-un interviu acordat CNN Portugalia, că Franța a fost „în negare” cu privire la perspectiva unei invazii rusești a Ucrainei și a acuzat guvernul german că a favorizat inițial o înfrângere militară rapidă a Ucrainei decât posibilitatea unui conflict de durată. Johnson a criticat, de asemenea, răspunsul inițial al Italiei la amenințarea unei invazii. El a declarat că guvernul italian, la acea vreme condus de Mario Draghi, „a spus pur și simplu la un moment dat că nu vor putea să susțină poziția pe care o adoptăm”, având în vedere dependența lor „masivă” de hidrocarburile rusești. (CNN)
7. Procuratura ucraineană a deschis o anchetă în urma difuzării pe reţele de socializare a unei înregistrări video care, potrivit acuzațiilor formulate de Moscova, surprinde execuţia unor militari ruşi după ce s-au predat forţelor ucrainene, în weekend. Însărcinatul cu drepturile omului în Parlamentul ucrainean Dmitro Lubineţ a declarat că este vorba despre o predare falsă şi că ”răspunderea la foc nu este o crimă de război”. (News.ro)
8. Aproximativ 70% din mingile de fotbal din lume, inclusiv mingea Adidas folosită la Cupa Mondială din Qatar, sunt produse în Sialkot, un oraș din nord estul Pakistanului. În jur de 60.000 de persoane lucrează în cele 1000 de fabrici din oraș care confecționează mingi de fotbal. Un lucrător poate produce zilnic 3 mingi și este plătit cu $0,75 per minge lucrată, implicit câștiga $2,25 pe zi. (Bloomberg)
9. La aproape 50 de ani de la moartea lui Bruce Lee, o nouă cercetare sugerează că decesul a fost cauzat de consumul de prea multă apă. Bruce Lee a murit în Hong Kong în iulie 1973, cauza morții fiind considerată umflarea creierului. Un studiu publicat în Clinical Kidney Journal susține că Lee a băut mai multă apă decât ar fi putut suporta corpul său și că adevărata cauză a morții a fost hiponatremia. Afecțiunea apare atunci când cantitatea de apă din corpul unei persoane reduce nivelul de sodiu din sânge, împiedicându-l să elimine apa prin urinare suficient de rapid sau eficient. Lee, care a murit la vârsta de 32 de ani, avea un „aport cronic de lichide” care includea alcool și o dietă pe bază de suc, consuma marijuana și avea rinichii afectați de rănile suferite în lupte, toți fiind factori de risc pentru hiponatremie, conform studiului. (SCMP)
10. Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat la două luni de închisoare pe un colonel din Statul Major al Forțelor Armate ale Rusiei, deoarece că a cerut o mașină de spălat ca mită de la șeful unui centru local de înrolare responsabil cu recrutarea de soldați pentru invazia din Ucraina. (Link)
Fotografia dimineții – Mai multe persoane așteaptă să-și încarce telefoanele într-o gară din Herson, Ucraina. Chris McGrath/Getty Images: