Astronomii au obținut prima dovadă că pe Marte au existat oceane – Cronica Spațială
1. O echipă de cercetători de la National Science Foundation a descoperit cel mai mare asteroid aflat într-o zonă periculoasă pentru Pământ din ultimii 8 ani. Asteroidul 2022 AP7 are o lungime de peste 1,6 kilometri și există șanse minime să lovească Pământul, deși ajunge periodic la o distanță de numai 7 milioane de kilometri de Pământ, o distanță de 18 ori mai mare decât cea de la Pământ la Lună. Asteroidul a fost identificat la observatorul Cerro Tololo Inter-American din Chile. (CNN)
2. O echipă de astronomi de la Universitatea din Alabama a observat o gaură neagră de 12 ori mai masivă decât Soarele situată la numai 1,550 de ani-lumină de Pământ, o distanță foarte mică la scară astronomică. De altfel, datorită faptului că este atât de aproape, astronomii se așteaptă să descopere lucruri noi despre găurile negre cu această ocazie. (Universe Today)
3. Telescopul spațial James Webb a realizat o imagine spectaculoasă cu roiul de galaxii Abell 611, situat la circa 3,2 miliarde de ani-lumină de Pământ. Astronomii urmează să cerceteze modul în care materia neagră are o forță gravitațională suficient de mare pentru a permite acestui roi de galaxii să existe în această formă. (Universe Today)
4. Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania susțin că au identificat pe planeta Marte un țărm de ocean cu o vechime de circa 3,5 miliarde de ani. Aceștia își bazează afirmația pe descoperirea unei acumulări de sedimente cu o grosime de circa 1,000 de metri, similară cu ceea ce știm despre acumularea sedimentelor la țărmul oceanelor. Dacă va fi confirmată, această noutate reprezintă practic prima dovadă că pe Marte au existat oceane, în contextul în care până acum s-a confirmat doar prezența râurilor în trecutul geologic al planetei. (Futurism)
5. Sonda spațială Mars Express s-a apropiat la numai 83 de kilometri de Phobos pentru a utiliza un radar cu care să analizeze compoziția internă a satelitului planetei Marte. Pe baza datelor obținute, cercetătorii speră să descopere indicii despre originea satelitului. Specialiștii spun că Phobos arată ca un asteroid capturat de Marte datorită gravitației, însă orbita acestuia sugerează că de fapt este vorba doar despre material desprins din planetă în urma unui impact cu un asteroid. (Science Alert)
6. China a finalizat Stația Spațială Tiangong după ce a instalat și cel de-al treilea modul al acesteia, numit Mengtian, care a fost lansat în spațiu în 31 octombrie cu o rachetă Long March 5B. Modulul Mengtian este de fapt un laborator unde astronauții de la bordul stației vor efectua experimente legate de microgravitate, fizica fluidelor, știința materialelor, știința combustiei sau elemente din fizică fundamentală. (Space)
7. NASA a reprogramat misiunea Psyche pentru 10 octombrie 2023, când sondă spațială cu același nume va fi lansată la bordul unei rachete Falcon Heavy. Misiunea are ca scop cercetarea asteroidului 16 Psyche, despre care astronomii cred că este nucleul unei planete foarte vechi. Programată inițial în august 2022, lansarea a fost amânată din cauza unor probleme software, iar următoarea fereastră optimă de lansare este abia peste un an. Sonda va ajunge la asteroid în 2029. (NASA)
8. Un oficial NASA a declarat că SpaceX intenționează să efectueze în luna decembrie primul test orbital cu racheta Starship. Racheta Starship a fost selectată de NASA pentru a trimite oameni pe Lună în cadrul programului Artemis, în preajma anului 2025. SpaceX nu a mai efectuat niciun test cu prototipuri ale rachetei Starship din mai 2021. (Space)
9. SpaceX a folosit cu succes o rachetă Falcon Heavy pentru a lansa doi sateliți secreți pentru Statele Unite. Racheta Falcon Heavy este compusă din 3 rachete Falcon 9 modificate, are în total 27 de motoare Merlin și este cea mai puternică rachetă operațională din lume. Aceasta a fost prima lansare pentru Falcon Heavy după o pauză de peste 3 ani. (Interesting Engineering)
10. NASA a revenit asupra planurilor pe care le are pentru misiunea Artemis 4 de la finalul acestui deceniu. Inițial, agenția a afirmat că misiunea va avea ca scop doar instalarea unui modul din cadrul viitoarei stații spațiale Gateway de pe orbita Lunii. Totuși, NASA susține acum că misiunea Artemis 4 va include și aselenizarea unui echipaj uman. (Space News)