Ministrul Finanțelor: Nu vor fi alte creșteri de taxe pentru următorii doi ani, în afara celor anunțate deja – Cronica dimineții

1. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că nu vor fi alte creșteri de taxe pentru următorii doi ani, în afara celor anunțate deja. El a precizat că România va ieși pe creștere economică și în 2023. (Profit.ro)

2. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că pensiile vor fi mărite, precizând că această creştere va fi mai mare decât prevede legea, fără a avansa şi un procent în acest sens. La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor a precizat că, de la 1 ianuarie, vor creşte pensiile, în România, însă nu a fost stabilit foarte clar un procent. Potrivit liderului UDMR, procentul de creştere a pensiilor ar trebui să fie raportat la inflaţie. (News.ro)

3. S&P a menținut ratingul României la BBB- cu perspectivă stabilă. “După o creștere puternică în prima jumătate a anului 2022, perspectivele de creștere pentru economia României vor fi o provocare”, anunță agenția de rating. (Hotnews)

4. Reprezentanţii PNL au anunțat că Partidul Popular European, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, susţine aderarea României la Spaţiul Schengen, iar preşedintele PPE, Manfred Weber, i-a îndemnat pe europarlamentarii din grupul popular să voteze în favoarea aderării, marţi, în PE (News.ro). Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a discutat cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Ylva Johansson şi cu premierul Portugaliei, António Costa, despre aderarea României la Spaţiul Schengen. ”Pentru noi, aderarea României la spaţiul Schengen nu este un act strict politic, ci este vorba mai ales despre efectele concrete pe care le poate avea asupra vieţii românilor, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea firmelor româneşti care fac export”, a declarat Ciolacu. (News.ro)

Promo: Retacom.ro – tot ce ține de fier – este unul dintre cei mai puternici distribuitori de produse siderurgice din centrul țării. Retacom „steel center” comercializează toată gama de produse din oțel utilizate la producția de confecții și construcții metalice, execută prelucrări primare ale acestora și le transportă în curtea Dvs.

5. China va accelera construirea unei armate de talie mondială și își va consolida capacitatea de a dezvolta metode de descurajare, a declarat președintele Xi Jinping duminică, la deschiderea Congresului Partidului Comunist, care se desfășoară o dată la cinci ani. China trebuie să adopte conducerea absolută a armatei de către partid, a declarat Xi într-un discurs ținut în față a aproximativ 2.300 de delegați. (Reuters)

6. Cancelarul german Olaf Scholz a cerut sâmbătă o Uniune Europeană extinsă, afirmând, la o reuniune a social-democraţilor europeni, că atunci UE îşi va putea exercita mai bine influenţa în afacerile globale. De la preluarea mandatului, Scholz a făcut din extinderea Uniunii Europene, pentru a include Balcanii şi alte naţiuni, un element major al politicii sale externe. (News.ro)

7. China își rezervă dreptul de a folosi forța asupra Taiwanului în ultimă instanță, în circumstanțe imperioase, deși reunificarea pașnică este prima sa alegere, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Partidului Comunist. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Compania privată SpinLaunch a efectuat al zecelea test cu un sistem de lansare a unor încărcături spre orbita joasă a Pământului prin intermediul unui sistem asemănător cu o “praștie” care accelerează încărcătura în spațiu prin intermediul gravitației. Pentru moment, încărcăturile au ajuns la cel mult 7,6 kilometri altitudine, însă sistemul poate fi perfecționat pentru a permite, la un moment dat, trimiterea de mici sateliți pe orbită joasă a Pământului. (Futurism)

8. Propagandiștii ruși au început să acrediteze ideea că Moscova trebuie să-și încheie cât mai curând intervenția din Ucraina și să negocieze cu Statele Unite. Jurnaliștii pro-Kremlin spun că Ucraina trebuie bombardată cât mai puternic, trebuie „paralizată” cât mai repede, pentru ca Moscova să-și creeze cât mai rapid propriile condiții favorabile pentru a negocia cu Statele Unite și cu țările occidentale. Altfel, dacă situația actuală din teren lâncezește, există teama că livrările de arme occidentale vor „inunda” Ucraina și o vor ajuta să învingă. (Digi24)

9. Statele Unite “intră” în iarnă cu cele mai mici rezerve de motorină din 1982 până în prezent, în timp ce exporturile rusești către Europa, pentru acest combustibil, au scăzut, în septembrie, la cel mai redus nivel din acest an. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Cel mai important meci din campionatul Spaniei se joacă duminică, de la ora 17:15. Pe ”Santiago Bernabeu”, Real Madrid primește vizita celor de la FC Barcelona. Partida se vede pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.

10. Aproximativ 40.000 de femei servesc în forţele armate ale Ucrainei, iar peste 5.000 dintre ele se află în prima linie a operaţiunilor de luptă, a declarat, la televiziunea ucraineană generalul-locotenent Serghei Naev, de la Înaltul Comandament al Forţelor Armate. Ucraina are 8.000 de femei ofiţeri, a adăugat el. Toate misiunile militare sunt deschise femeilor, iar în rândurile forţelor armate există lunetiste şi comandanţi de vehicule, unităţi de artilerie şi drone. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un imigrant ține în brațe un copil în timp merge să se îmbarce pe o barcă, în încercarea de a traversa Canalul Mânecii spre Anglia. Sameer Al-Doumy/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – UiPath a fost evaluat la $3 miliarde
Joi s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din acest an în România – Cronica dimineții