Un milion de utilizatori Facebook au instalat aplicații de smartphone care le-au furat datele de logare – Cronica de Tehnologie

1. Un milion de utilizatori Facebook au instalat aplicații de smartphone care le-au furat datele de logare. Peste 400 de aplicații înșelătoare au fost descoperite atât în Google Play, cât și în App Store, aplicații care au dobândit acces la informații în momentul în care utilizatorii au folosit funcția de logare cu Facebook. (Engadget)

2. India vrea să lanseze o versiune digitală a rupiei până la finele anului și va începe în curând un test în acest sens. Banca Centrală ia în calcul implementarea unei monede de cont pentru zona en-gros și a unui token pentru retail. (SCMP)

3. Google își va deschide anul viitor primul centru de date din Japonia și al treilea din Asia, după Taiwan și Singapore. Acesta face parte dintr-un plan de investiții în valoare de $730 de milioane pentru extinderea infrastructurii companiei și va folosi primul cablu de fibră care va conecta Japonia cu coasta de vest a Canadei. (Bloomberg)

4. Din cauza unei probleme la sistemul de direcție, Rivian recheamă în service mare parte dintre mașinile vândute, deși estimează că doar 1% dintre acestea sunt afectate. Nu există informații conform cărora s-ar fi înregistrat incidente din această cauză, conform companiei. (WSJ)

5. Funcția Crash Detection de la iPhone 14 apelează serviciile de urgență în situații în care nu ar trebui. Utilizatorii raportează cazuri în care telefonul a apelat serviciile de urgență când posesorul se dădea într-un rollercoaster. Doar în Warren County serviciile de urgență au primit șase astfel de apeluri de când a fost lansat iPhone 14. (WSJ)

6. Instituțiile de sănătate din SUA sunt obligate să le ofere pacienților acces în format digital la propriile date. O nouă lege federală ce reglementează acest aspect a intrat în vigoare pe 6 octombrie. (STAT)

7. Samsung a început să producă memorii GDDR7. Acestea au viteze maxime de 36Gbps, adică dublu față de generația anterioară. În același timp, compania testează noi designuri de memorii V-NAND, care vor ajunge să aibă 1.000 de straturi până în 2030. (Tom’s Hardware)

8. Deși costă $300, Fitbit Sense 2 nu suportă aplicații terțe și nu are nici măcar Google Assistant. Lipsesc, în momentul lansării, și alte aplicații ale companiei, precum Maps și Wallet, iar bateria se descarcă rapid din cauza ecranului always-on. Sunt, însă, apreciate interfața grafică și monitorizarea stresului, precum și confortul la purtare. (The Verge, review)

9. Un tribunal olandez a dat câștig de cauză angajatului unei companii americane de software ce l-a concediat pentru că nu a lăsat pornită camera de monitorizare în timp ce lucra de la distanță. Instanța a considerat concedierea ilegală și a numit măsura monitorizării angajatului o „intruziune nerezonabilă”, decizând că acesta trebuie compensat cu €75,000. (NL Times)

10. Fostul șef de la PayPal, David Marcus, a criticat compania pentru decizia de a amenda cu $2,500 clienții găsiți vinovați de dezinformare (și nu a fost singurul). În urma criticilor, PayPal a renunțat la decizie. (David Marcus)

Ți-ar mai putea plăcea
Piața de PC-uri a avut cel mai bun an din ultimul deceniu – Cronica de Tehnologie
Microsoft va lansa Surface Duo, un smartphone pliabil cu Android – Cronica de Tehnologie