Deputații au votat creșterea salariilor primarilor, viceprimărilor, președinților și vicepreședinților Consiliilor județene – Cronica serii
Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.
1. Prețul motorinei standard a coborât sub 8 lei pe litru în toate stațiile operate de liderul pieței de distribuție carburanți, atât cele Petrom, cât și cele OMV, iar cel al benzinei se apropie de pragul de 6,5 lei/l, în urma deciziei de marți a companiei de a ieftini cu alți 10 bani/l carburanții. (Profit.ro)
2. Plenul Camerei Deputaților a aprobat, marți, creșterea salariilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților Consiliilor județene. S-au înregistrat 168 de voturi pentru, 79 de voturi împotrivă şi 4 abţineri. Plenul a aprobat decizia luată anterior în comisiile de muncă și buget-finanțe, prin care s-a renunțat la creșterea salariilor demnitarilor, cu excepția primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților Consiliilor județene. USR a anunțat, în plen, că va ataca legea la Curtea Constituțională. (G4Media)
3. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că au fost achiziţionate în acest moment 1.5 milioane de doze de vaccin antigripal, din care un milion de doze au fost deja distribuite la DSP şi la medicii de familie. Este primul an când vaccinul e adus în luna septembrie, a mai spus ministrul. (News.ro)
4. Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu a anunţat, marţi, în plen, că USR şi Forţa Dreptei depun moţiune simplă împotriva ministrului Cîmpeanu, se numeşte ”România Educată să fure. Sorin Cîmpeanu face şcoala de ruşine” (News.ro). Context: Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost acuzat de jurnalista Emilia Șercan că a plagiat un curs universitar, în 2006. Potrivit acesteia, politicianul și-ar fi însușit capitole întregi semnate anterior de alți doi autori. În replică, ministrul susține că „astfel de încercări de a opri din cursul lor firesc legile educației – care sunt de interes pentru milioane de copii – nu mă pot influența, chiar dacă sunt abordări punctuale personale”. (Digi24)
Din Cronica de Business: Rezultatul brut al celor peste 200 de companii controlate de Guvern a ajuns pentru primele șase luni ale acestui an la 11,3 miliarde lei. Pentru tot anul trecut, companiile la care Guvernul are participația majoritară sau integrală au avut un rezultat brut de 5,18 miliarde lei, iar în 2020 de numai 1,89 miliarde lei. Profitul brut foarte ridicat a fost obținut în contextul în care o serie de companii ale statului, mai ales cele active în domeniul energie, au avut câștiguri mari în ultima perioadă. Veniturile totale raportate de companiile controlate de autoritățile centrale au fost pentru ianuarie-iunie 2022 de 44,47 miliarde lei, cu 72% mai mari comparativ cu cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. (Profit.ro)
5. Ministerul Finanțelor nu a reușit să împrumute nimic din cele 300 de milioane de lei programate la licitația de titluri de stat de la începutul acestei săptămâni, ca urmare a cererii reduse și a creșterii randamentelor. Piețele emergente s-au confruntat cu noi deprecieri ale activelor ca urmare a escaladării războiului din Ucraina și a întăririi politicii monetare a Fed. (Profit.ro)
6. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu crede că şeful statului rus Vladimir Putin blufează când spune că Moscova ar fi pregătită să folosească arme nucleare pentru a apăra Rusia. „Uitaţi, poate ieri a fost cacealma. Acum, ar putea fi o realitate”, a afirmat președintele Ucrainei, care anterior a minimizat astfel de avertismente drept „şantaj nuclear”. „Nu cred că blufează”, a adăugat Zelenski. (Digi24)
7. Preşedintele rus Vladimir Putin dă asigurări marţi că referendumurile de anexare organizate de Moscova în patru regiuni ucrainene – Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporijjea – au scopul ”să salveze populaţiile” care locuiesc în aceste teritorii. (News.ro)
8. Prețurile la cherestea au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, cu peste 70% mai puțin decât vârful înregistrat în pandemie. Nivelul actual este apropiat de cel pre pandemic, unul dintre motive fiind încetinirea bruscă din sectorul construcțiilor. (WSJ)
Din Cronica de Tehnologie: Folosind inteligența artificială, oamenii de știință au reușit să reducă o problemă cuantică compusă din 100.000 de ecuații, la doar 4 ecuații, asta fără a compromite acuratețea rezultatului. Realizarea ar putea revoluționa modul în care cercetătorii investighează sistemele în care interacționează un mare număr de electroni și, dacă se va scala corespunzător, abordarea ar putea folosită și pentru alte materiale. (Phys)
9. Populația Germaniei a ajuns la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, după ce tot mai mulți refugiați ucraineni, care au fugit din calea războiului, au ales să migreze în această țară, arată datele Oficiului Federal de Statistică. În prezent, 84 de milioane de oameni locuiesc în cea mai populată țară a Uniunii Europene. (Digi24)
10. Cu flori, rugăciuni și salve de tun, Japonia și-a luat rămas bun de la fostul prim-ministru Shinzo Abe. A fost prima înmormântare de stat pentru un fost premier din ultimii 55 de ani. (Reuters)