Secretarul general ONU: Urmează o iarnă a nemulțumirii mondiale – Cronica dimineții
Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.
1. În ultimii zece ani, România s-a menținut în top cinci sau șase cultivatori de cereale la nivel european, conform datelor Eurostat. Cel mai bun an din ultimul deceniu a fost 2018, cu 31,5 milioane de tone de cereale recoltate, ceea ce a poziționat România pe locul patru la nivelul Europei, după Turcia. Din primele date pe anul 2022 care tocmai au fost publicate de Eurostat, România a recoltat 20,4 milioane de tone de cereale, cu 10 milioane mai puțin față de cel mai bun an de producție agricolă, în principal din cauza secetei. Datele preliminare plasează deocamdată România pe locul doi în Europa, cu un volum egal cu cel al Spaniei, dar de trei ori mai mic decât al Franței. (Panorama)
2. Guvernul a împrumutat marți 1,35 miliarde de euro de pe piețele internaționale, cererea din partea investitorilor fiind redusă, în contextul în care aceasta este a patra ieșire din 2022 a statului român după bani pe extern. Ministerul Finanțelor a împrumutat 600 milioane de euro pe 4 ani și 750 milioane de euro pe 7 ani. Subscrierile totale au depășit 2,6 miliarde de euro, potrivit Bloomberg. (Profit.ro)
3. Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat ușor în luna iulie a acestui an, la 48,8% din Produsul intern brut, de la 48,3% din PIB în luna precedentă, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Datoria guvernamentală s-a cifrat, în iulie, la 628,39 miliarde lei, față de 621,83 miliarde de lei în iunie și 577,14 miliarde de lei (48,8% din PIB) la finalul anului trecut. (Profit.ro)
4. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seară, la New York, că lucrurile sunt destul de simple, trebuie să evităm să risipim energia în această perioadă. Președintele susţine că nu se va întâmpla ca românii să stea în frig şi nici ”nu li se va stinge lumina”. (News.ro)
Promo: Antreprenorul Răzvan Pascu și dezvoltatorul imobiliar SOBHA organizează o serie de evenimente despre investițiile imobiliare în Dubai. Aceștia vor ajunge la Iași (pe 28 Septembrie), Suceava (pe 29 Septembrie), Bacău (30 Septembrie), Brăila (1 Octombrie), Galați (2 Octombrie), precum și la Chișinău pe 8-9 Octombrie. Evenimentul va fi nu doar unul informativ despre cartierul premium SOBHA Hartland, situat la doar 7 minute de Burj Khalifa, ci și cu vânzare. Vor exista oferte speciale și stoc suplimentar de unități. Rezervarea se va putea face achitând doar 2% din valoarea imobilului, iar toți cei care achiziționează în ziua respectivă vor primi cadou și o excursie luxury în Dubai. Persoanele interesate se pot înscrie completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224.
5. Guvernul Ciucă discută în ședința de guvern de miercuri un proiect de lege care face primul pas spre reforma teritorială. E vorba despre înființarea consorțiilor administrative – asocierea voluntară dintre două sau mai multe localități învecinate. Această modificare a fost asumată de România prin PNRR. (Profit.ro)
6. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că românii au cel mai mic consum la energie din Uniunea Europeană și că, din acest motiv, nu ar trebui să facă economii la consum. „Noi trebuie să-i lăsăm pe români în pace”, a spus șeful PSD. Ciolacu a anunțat și că nu ar vrea ca Virgil Popescu să facă parte dintr-un guvern condus de el. Ciolacu va fi premier începând din 1 iunie 2023. (Digi24)
7. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a avertizat marţi pe liderii din întreaga lume cu privire la riscul unei „ierni a nemulţumirii mondiale”, din cauza multiplelor crize care afectează omenirea, de la războiul din Ucraina la încălzirea climei. (Hotnews)
8. Oficialii Statele Unite ale Americii au respins planurile de a organiza referendumuri în zonele controlate de Rusia în Ucraina și nu vor recunoaște niciodată vreo pretenție a Rusiei de a anexa părți din Ucraina, a declarat consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan. (G4Media)
Din Cronica Sportivă: Un record de 24 de curse pentru sezonul 2023 din Formula 1 au fost confirmate marţi, de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA). Stagiunea începe în Bahrain pe 5 martie şi se termină în Abu Dhabi pe 26 noiembrie. News.ro
9. Comisia Europeană foloseşte argumente artificiale pentru a justifica aplicarea condiţionalităţii statului de drept împotriva Ungariei, iar scopul real al Bruxelles-ului este schimbarea guvernului ungar, a spus Piotr Wawrzyk, ministrul adjunct de externe polonez.
10. Analistul american George Friedman crede că Rusia ar putea ataca un alt aliat al SUA pentru a schimba dinamica războiului, el indicând România și Moldova ca posibile ținte. “În mod evident, rușii trebuie să schimbe dinamica războiului. Cheia este în a forța amenințări pentru ucraineni din mai multe direcții, atât tactic, cât și strategic. Acest lucru poate fi făcut prin crearea unei amenințări militare serioase pentru un alt aliat american sau atacând direct unul din ei. Nu este clar dacă SUA ar fi capabilă să susțină logistic două fronturi, dar atacul ar putea dezechilibra SUA și i-ar putea forța să reducă sprijinul pentru Ucraina. Geografia oferă puține opțiuni în acest sens, dar cele mai probabile sunt Moldova și România, două țări legate între ele. Nu va putea fi o ofensivă terestră, dar rușii ar trebui să profite de Marea Neagră, debarcând forțe semnificative în România, membru NATO și țară care găzduiește baze militare americane.” Friedman crede că un astfel de scenariu ar eșua deoarece necesită controlul aerian al Mării Negre. (Link)
Fotografia dimineții este de la cel mai mare festival al berii din lume, Oktoberfest, care s-a reluat după doi ani de pandemie. Michaela Rehle/Reuters: