China încearcă să compenseze deficitul forței de muncă crescând gradul de utilizare al roboților industriali – Cronica de Tehnologie

1. Apple va lansa săptămâna viitoare un update prin care va rezolva problema camerei foto de pe modelele Pro ale seriei iPhone 14. Camera începea să tremure și să scoată sunete atunci când utilizatorul încerca să o folosească cu aplicații terțe, inclusiv cu Instagram sau TikTok. (Profit.ro)

2. Doi hackeri din Vietnam au încercat să atace cu ransomware sistemele Intercontinental Hotels Group, profitând de o parolă slabă – „Qwerty1234”. Pentru că departamentul de IT a depistat atacul și a reușit să izoleze serverele înainte ca hackerii să planteze ransomware-ul, aceștia au decis să se răzbune și au șters ireversibil datele. (News.ro)

3. iPhone 14 are un cadru intern cu un nou design, arată iFixit, după ce a desfăcut noile smartphone-uri Apple. Acesta ușurează accesul atât în fața, cât și în spatele dispozitivului, ceea ce ar trebui să simplifice repararea. (iFixit)

4. Rockstar confirmă că un hacker a pătruns în rețeaua companiei, după ce pe internet au fost postate mai multe filmări din GTA 6, joc aflat în producție. Producătorul nu oferă detalii despre atac, însă, spune că acesta nu va afecta dezvoltarea jocului. Din câte se pare, este vorba de același hacker care săptămâna trecută a accesat sistemele Uber. (Profit.ro)

5. Pentagonul va realiza un audit al propriilor operațiuni de război informațional, după ce Meta, Twitter și alte platforme au eliminat mai multe conturi false folosite de armata SUA. După ce informația a ajuns în presă, mai multe agenții federale și Casa Albă și-au arătat îngrijorarea cu privire la operațiunile derulate online de Pentagon. (Washington Post)

6. China încearcă să compenseze deficitul forței de muncă crescând gradul de utilizare al roboților industriali. Anul trecut, livrările de roboți industriali din China au ajuns la peste 243.000, în creștere YoY cu 45%. China a montat anul trecut în fabrici la fel de mulți roboți ca restul lumii la un loc. (WSJ)

7. Uber spune că atacul de săptămâna trecută a venit din partea unui hacker afiliat grupului Lapsus$, responsabil de multe hackuri în ultima vreme cărora le-au căzut victime marile companii de tehnologie. Hackerul ar fi cumpărat datele de logare ale unui contractor de pe dark web, după ce calculatorul respectivului a fost infectat cu malware. (Profit.ro)

8. Autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie sfătuiește consumatorii să nu folosească serviciul de schimb pentru criptomonede FTX, deoarece acesta nu are autorizație de funcționare. O avertizare similară a fost emisă anul trecut și în ceea ce privește rivalul Binance. (FT)

9. Gmail începe săptămâna aceasta testarea unei setări care să ajute mesajele politice să ajungă în Inbox-ul americanilor, în loc de spam. Google a cerut și obținut aprobarea FEC în acest sens, după ce a fost acuzată că filtrele Gmail trimit în spam mai multe e-mail-uri republicane decât democrate. (Axios)

10. Următoarea revizie a consolei PlayStation 5 ar urma să folosească o unitate externă de disc, care să fie conectată prin USB-C. Ideea ar fi ca Sony, în loc să dezvolte două versiuni diferite de PS5 (cu unitate de disc integrată și fără), să vândă una singură și să lase clientul, dacă dorește, să cumpere separat unitatea externă de disc. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple a comandat Foxconn dezvoltarea de servere pentru AI bazate pe propriile cipuri – Cronica de Tehnologie
O companie britanică a prezentat un robot capabil să reproducă expresiile faciale umane – Cronica de Tehnologie