Biden: Armata SUA va apăra Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei – Cronica dimineții

Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Președintele american Joe Biden a declarat că armata Statelor Unite va apăra Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei. Este cea mai clară declarație a lui Biden, pe acest subiect, de până acum. (Reuters)

2. Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagonul şi agenţiile de informaţii americane par mai îngrijorate ca niciodată că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea escalada războiul din Ucraina pentru a compensa retragerea sa umilitoare din ultima perioadă, relatează New York Times. Oficialii americani nu ştiu ce formă ar putea lua escaladarea, dar multe dintre opţiunile pentru care se pregătesc sunt sumbre: un bombardament mai nediscriminatoriu al oraşelor ucrainene, o campanie de asasinate vizând lideri ucraineni de rang înalt sau un atac asupra centrelor de aprovizionare din afara Ucrainei, situate în ţări NATO precum Polonia şi România, care canalizează cantităţi extraordinare de arme, muniţie şi echipament militar în ţară. (News.ro)

3. Preşedintele Belarusului Alexander Lukaşenko acuză Statele Unite că împing Europa la o confruntare militară cu Rusia pentru a distruge Ucraina şi Belarusul, pentru ca apoi să distrugă Moldova și România. Ministerul român al Afacerilor Externe a respins afirmațiile, subliniind că acestea „alimentează retorica bazată pe apel la forță și amenințarea cu forța în relațiile internaționale”. (Hotnews)

4. Vântul puternic a făcut ca, duminică dimineață, capacitățile de generare de energie electrică eoliană să asigure peste jumătate din consumul României, având o pondere de mai mult de 40% în totalul producției, potrivit datelor Transelectrica. (Profit.ro)

Din Cronica de Mediu: Nivelul mării în jurul Noii Zeelande a crescut de două ori mai repede în ultimii 60 de ani decât în prima jumătate a secolului trecut, schimbările climatice fiind semnalate drept principalul vinovat. Indicatorul de creștere a nivelului mării de coastă actualizat recent al Stats NZ arată că rata sa dublat între 1961 și 2020, în comparație cu rata medie din 1901-1960, la trei dintre cele patru situri monitorizate – Wellington, Lyttelton și Dunedin. (Theguardian)

5. România a importat, în primele șapte luni din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,301 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 17,3% (-271.500 tep) mai mică față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. In aceeași perioada, producția interna a scăzut cu 5%. (Profit.ro)

6. România a înregistrat în 2021 un ritm anual de creștere de 5,9% din PIB, ușor peste media UE, de 5,3% din PIB, însă în productivitatea resurselor, un indicator care măsoară capacitatea unui stat de a utiliza eficient materiile prime și tehnologiile în procesul său de dezvoltare, i-am depășit doar pe bulgari. Cu alte cuvinte, dezvoltarea economică nu a ținut pasul cu consumul de materiale și materii prime utilizate pentru obținerea ei. România a avut în 2021 o productivitate a resurselor de 0,8127 echivalent euro pe kilogram, de aproape trei ori sub media UE, de 2,3 euro/kg. (CursdeGuvernare)

Din Cronica de Carte: Talibanii au încercat să restricționeze educația fetelor de când au recucerit puterea în Afganistan, dar există o rezistență secretă prin intermediul cluburilor de carte. Printre acestea, unul din Kabul, capitala țării, în care fetele afgane studiază și citesc împreună „Jurnalul Annei Frank”, ca o rază de speranță pentru o lume mai bună (NPR.org).

7. Consilierul preşedinţiei ucrainene Mihailo Podoliak a declarat că Andrei Marga, dacă îşi susţine declaraţiile cu toată răspunderea, atunci ar trebui să înţeleagă şi perspectiva răspunderii penale pentru încălcarea integrităţii şi suveranităţii unei ţări. Acesta l-a numit pe Marga o „naftalină politică” scoasă de Rusia din dulap, din cauza „crizei agenţilor”. (News.ro)

8. Regina Elizabeth II va fi înhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George’s a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei. Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate. (News.ro)

9. Ungaria s-a angajat duminică să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană pentru a debloca finanţarea Uniunii Europene, după ce Executivul UE a propus suspendarea unor fonduri de aproximativ 7,5 miliarde de euro destinate statului ungar, din cauza corupţiei. Ministrul Dezvoltării, Tibor Navracsics, responsabil cu negocierile cu Uniunea Europeană, a declarat că speră că măsurile Ungariei vor fi suficiente pentru a convinge Comisia UE că vor fi implementate suficiente garanţii pentru a proteja fondurile UE (News.ro). Polonia a anunțat că se va opune „oricărui demers” al Bruxellesului care urmăreşte să priveze Ungaria de finanţări europene de 7,5 miliarde de euro din cauza riscurilor de corupţie din această ţară. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: CSM Bucureşti a învins în deplasare formaţia Brest Bretagne, scor 33-26 (17-13), în al doilea meci din grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

10. În stațiunea Vlădeasa din Munții Apuseni și pe Transalpina a căzut prima zăpadă din acest sezon, potrivit unor informări oficiale. Canalul de Facebook MeteoPlus a postat imagini filmate la Vlădeasa de meteorologul Florin Buș, arătând că la stația meteo locală temperatura resimțită la ora 9 era de minus 5 grade Celsius. (G4Media)

Fotografia dimineții – Coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Soros avertizează că Uniunea Europeană se poate destrăma la fel ca URSS
Ambasadorul în SUA: Românii vor putea călători în SUA fără vize din 1 decembrie 2025 – Cronica dimineții