România a trecut de 50 miliarde euro sume nete, nerambursabile, primite de la bugetul UE – Cronica serii

1. România a depășit, la finalul lunii iulie, suma de 50 de miliarde de euro în ceea ce privește soldul fluxurilor cu bugetul Uniunii Europene (UE). Acesta este beneficiul net al României ca fonduri europene nerambursabile, după ce a atras 75,71 miliarde de euro, începând de la aderarea din 2007 și până la final de iulie 2022, și a contribuit în acest interval la bugetul Uniunii cu 25,58 miliarde euro. (Profit.ro)

2. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a cerut ministrului Energiei, Virgil Popescu, să vină până la 1 septembrie cu un act normativ pentru energie. Totuși, a precizat el, oricare va fi decizia luată, prețurile pe care le plătesc românii pentru electricitate și gaze naturale nu se vor schimba. (Digi24)

3. Ministerul Apărării, prin compania Romtehnica, a lansat două licitații pentru achiziția de sisteme „de război electronic în comunicații” pentru care valoarea estimată a contractelor se apropie de 1 miliard de lei. (Hotnews)

4. Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns, luni, la 402.981 de hectare în 34 de judeţe, conform datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. (Digi24)

Din Cronica de Business: Germania intenționează să acorde prioritate trenurilor care transportă cărbune în față celor de pasageri, deoarece se confruntă cu o criză energetică care amenință economia, a scris ziarul Welt am Sonntag. (Bloomberg)

5. Primăria Cluj Napoca a suspendat licitația pentru proiectarea și execuția magistralei de metrou M 1 după ce constructorii au cerut actualizarea costurilor la contractul estimat inițial la 1,3 miliarde de euro, a anunțat luni, primarul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local. Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru contractul la cheie” a expirat luni la ora 15 00, data de 22 august fiind practic, a patra amânare. (Economedia)

6. Aproximativ 9.000 de militari ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de la începutul invaziei ruse, a declarat, luni, Comandantul Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi. (News.ro)

7. FSB, serviciul secret al Rusiei acuză serviciile speciale ucrainene de asasinarea Dariei Dughina. FSB susține că executanta ar fi Natalia Vovk, de cetățenie ucraineană, care ar fi ajuns în Rusia în iulie împreună cu fetița ei și s-ar fi cazat într-un apartament vecin cu cel al fiicei ideologului anti-ucrainean Aleksandr Dughin. FSB susține că după asasinat, femeia ar fi plecat în Estonia. (G4Media)

8. Două avioane ale armatei americane survolează, luni, mai multe ţări din sud-estul Europei, într-o nouă demonstraţie de forţă menită să sublinieze ”angajamentul” Statelor Unite faţă de membrii NATO, pe fondul războiului din Ucraina, a anunţat comandamentul american. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Un părinte care a trimis unui medic imagini cu infecția propriului copil, pentru diagnostic de la distanță, a fost identificat drept infractor de sistemul CSAM folosit de Google. Contul Google i-a fost închis, iar poliția a deschis o investigație. În cele din urmă, investigatorii au concluzionat că nu există o infracțiune. Google, însă, nu a mai vrut să-i redeschidă contul. (Profit.ro)

9. Marea Britanie a înregistrat cel mai sever declin al economiei din ultimii peste 300 de ani în 2020, când s-a confruntat cu impactul pandemiei de COVID-19, arată datele actualizate publicate de Oficiul Național de Statistică. (Profit.ro)

10. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că o analiză privind diferențele salariale între mediul privat și cel de la stat ar trebui să aibă în vedere calificările – „mai înalte” în sectorul bugetar – și declararea corectă a veniturilor. ‘Trebuie o discuție onestă. Sunt două chestiuni, muncitori necalificați la stat sunt foarte puțini. Calificările sunt înalte, altele sunt salariile. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Laura Kovesi: Nicio țară din Europa nu este curată. Niciuna! – Cronica serii
Rusia amenință România dacă avioanele F-16 ucrainene vor decola de pe teritoriul țării noastre – Cronica serii