BNR apreciază că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 13,9% în decembrie 2022 – Cronica dimineții
1. BNR apreciază că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă ulterior, implicând plasarea acesteia la 13,9% în decembrie 2022 – considerabil deasupra intervalului ţintei şi peste valoarea de 12,5% din prognoza precedentă. (News.ro)
2. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat cinci decizii majore rezultate în urma consultărilor cu federaţiile sindicale. Începând cu 2024, admiterea la toate colegiile, nu doar cele naţionale, va fi organizată imediat după susţinerea examenului de Evaluare Naţională, iar subiectele vor fi realizate în afara unităţilor de învăţământ. De asemenea, limba şi literatura română, inclusiv gramatica, urmează să constituie o probă distinctă în cadrul examenului naţional de Bacalaureat. Bacalaureatul în noua formă este prevăzut a fi implementat în 2027. (News.ro)
3. Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi lansat din septembrie, fiind vizate mașinile mai vechi de 15 ani, a anunțat administraţia Fondului pentru Mediu. Preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, a anunţat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT). Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei. (G4Media)
4. ANRE a anunțat vineri că a verificat și transmis spre decontare de la bugetul de stat peste 2,4 miliarde de lei, sumă aferentă cererilor de decontare depuse de furnizorii de energie pentru pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022 (schema de compensare stabilită prin OUG 118/2021), respectiv aprilie 2022 – martie 2023 (prin schema stabilită de OUG 27/2022). Potrivit ANRE, OUG 118/2021 este decontată în proporție de aproximativ 98%. (Hotnews)
Din Cronica de Tehnologie: Americanii se uită mai mult la serviciile de streaming pe televizor, decât la canalele transmise aerian sau prin cablu. În iulie, streaming-ul a ajuns la 34,8% cotă de piață, în vreme ce celelalte două au 21,6% respectiv 34,4%. Dintre serviciile de streaming, cel mai bine stau Netflix cu 8% și YouTube cu 7,3%. (Variety)
5. Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a verificat, vineri, stadiul lucrărilor de consolidare şi reabilitare la Pasajul Unirii, care au ca termen de finalizare începutul lunii septembrie. Greblă a primit asigurări din partea echipei de experţi de pe şantier că lucrările vor fi finalizate până la începerea noului an şcolar, astfel încât circulaţia să nu fie îngreunată şi să se desfăşoare în condiţii de siguranţă în perimetrul pasajului începând cu seara zilei de 4 septembrie. (Digi24)
6. Preşedinţii rus Vladimir Putin şi francez Emmanuel Macron au agreat organizarea ”cât mai curând” a unei inspecţii a Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) la Centrala Nucleară ucraineană Zaporijjea, ţintită de bombardamente. Misiunea ar trebui să evalueze situaţia la faţa locului, a anunţat Kremlinul, care precizează că această convorbire a avut loc la iniţiativa lui Emmanuel Macron. Partea rusă a confirmat că este pregătită să le ofere toată asistenţa necesară inspectorilor AIEA. (News.ro)
7. Livrările de gaz rusesc către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, între 31 august şi 2 septembrie, pentru lucrări de „mentenanţă”, a anunţat vineri compania rusă Gazprom. (Digi24)
8. Costurile importurilor germane de gaze naturale au crescut cu 153% în primele șase luni ale anului 2022 față de anul precedent, chiar dacă volumul importurilor a scăzut cu 24,3%. Cea mai mare economie a Europei importă în principal gaze din Rusia, Norvegia, Țările de Jos, Marea Britanie și Danemarca, dar s-a orientat mai mult către gaze naturale lichefiate (GNL) după invazia Ucrainei. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Alexandru Novac s-a calificat în finala probei de aruncarea suliţei din cadrul Campionatelor Europene de atletism de la Munchen. Elevul antrenoarei Mihaela Melinte a avut al şaptelea rezultat din calificări.
9. HBO a trimis primele șase episoade din noul serial Houseof Dragons pentru recenzii, iar feedback-ul este pozitiv, serialul fiind cel puțin la nivelul Games of Thrones. Premiera va avea loc luni, 22 august. (TheGuardian)
10. Formaţia irlandeză U2 pregăteşte al 15-lea album, ce va fi lansat în primăvara lui 2023, la şase ani de la „Songs of Experience”. Formaţia plănuieşte un turneu ce se va axa pe probleme de mediu, precum cel organizat de Coldplay. U2 îşi va limita călătoriile şi va rămâne o săptămână în fiecare oraş. Turneul ar trebui să continue până în 2024. (News.ro)
Fotografia dimineții – Un soldat și o femeie în vârstă făcându-și cumpărăturile la un supermarket din Kramatorsk, Ukraina. Nacho Doce/Reuters: