Ciucă: PSD va funcția de prim-ministru începând din mai 2023 -Cronica dimineții
1. Premierul Nicolae Ciucă le-a dat asigurări celor de la PSD că vor avea funcția de prim-ministru începând din mai 2023 și că acordul prin care s-a format coaliția va fi respectat. El a declarat că ceea ce a spus deputatul PNL Alexandru Muraru la începutul lunii, când a sugerat că PNL va avea funcția de premier și după mai 2023, a fost „doar o opinie”. (Digi24)
2. Gazprom sau traderii care au contracte cu gigantul rus au decis să reducă volumele de gaze alocate României, atât rezervările lunare, cât și cele zilnice fiind mai mici de 2-3 ori comparativ cu cele din prima parte a lunii august. Potrivit unor surse, în această situație nu se află numai România, ci și Bulgaria și Grecia, cantitățile de gaze care intră în Europa prin TurkStream fiind diminuate începând cu seara zilei de miercuri. Gigantul rus ar putea aplica și rutei sudice de transport rețeta folosită pe rutele nordice, unde a limitat cantitățile livrate pentru a ține prețul ridicat. Astfel, ce pierde din volume, câștigă din prețuri. (Profit.ro)
3. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, într-o conferință de presă la Sibiu, că PNL va susține plafonarea prețului la energie dacă va fi nevoie. „În momentul de față pe partea de reglementare, dacă va fi nevoie de plafoane pentru costuri la nivelul prețurilor, costurilor de producție și prețul energiei este o măsura pe care PNL o susține”. (Economedia)
4. Coaliția de guvernare susține soluția construirea autostrăzii Ploiești-Brașov printr-un parteneriat public-privat (PPP). Anunțul a fost făcut joi de premierul Nicolae Ciucă, care a spus că urmează să fie luată o decizie pe acest subiect. Ideea realizării prin PPP a autostrăzii Ploiești-Brașov nu e nouă, a fost încercată de alte patru ori de guverne anterioare, de fiecare dată fără succes. (Hotnews)
5. Guvernul a obținut din suprataxarea producătorilor de energie electrică venituri de 3,5 miliarde lei, a arătat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a precizat totodată că 2,5 miliarde lei, constând în credite de angajament și aprobate la rectificarea bugetară pentru Ministerul Energiei, acoperă sumele necesare plafonării și compensării creșterii prețurilor la energie până în luna noiembrie. Potrivit lui Câciu, în prezent, Ministerul Energiei are la decont facturi de doar 131 de milioane de lei, transmise de ANRE. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: David Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine la Campionatele Europene de Nataţie de la Roma. Clasamentul a fost realizat pe baza unui punctaj, în urma celor mai bune performanţe din competiţie.
6. Sindicatul Unit TAROM a demarat acţiunea de strângere de semnături în vederea declanşării Conflictului colectiv de muncă la TAROM, cerinţă transmisă deja către angajator prin consemnarea în procesele verbale ale negocierii. „Începând cu 23.08.2022, în semn de protest al membrilor Sindicatului Unit TAROM (SUT) piloţi, între orele 04-07 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM”. (Profit.ro)
7. Senatorul George Mîndruţă şi-a anunţat joi seară demisia din USR şi din cea de președinte al filialei judeţene Suceava. ”Sentimentul care mă încearcă este o mare dezamăgire”, a transmis senatorul. Acesta susține că ar putea enumera ”o listă lungă de motive” care au dus la demisie. (News.ro)
8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus joi orice negocieri de pace cu Moscova fără retragerea prealabilă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei. (Hotnews)
9. Spania susține că ar putea ajuta la eliminarea dependenței de gazul rusesc dacă este construit un gazoduct care să o lege de Europa Centrală, însă Franţa se opune, invocând costuri foarte mari, unui astfel de proiect, care este susținut de Germania, Portugalia, dar și de Comisia Europeană. (Digi24)
10. Liderii kosovar Albin Kurti şi sârb Aleksandar Vucici ”nu au ajuns la un acord”, joi, la Bruxelles, în vederea unei calmări a unor tensiuni între cele două ţări, însă ”negocierile continuă în zilele următoare”, a anunţat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell. (News.ro)
Fotografia dimineții – Papa Francisc în mijlocul unor călugărițe care își fac selfie-uri cu el. Maurizio Brambatti Bt/EPA: