Facebook și Instagram își urmăresc îndeaproape utilizatorii, prin intermediul browserelor din aplicațiile de iPhone – Cronica de Tehnologie

1. Cisco confirmă că grupul de hackeri Yanluowang a pătruns în rețeaua companiei în luna mai. Atacul a fost posibil după accesarea contului personal de Google al unuia dintre angajați. Yanluowang susține că a intrat în posesia a 2,75GB de date, inclusiv acorduri de confidențialitate și schițe inginerești. (Talos, Bleeping Computer)

2. Google testează o funcție care permite lansarea direct din paginile de rezultate a jocurilor disponibile în cadrul serviciilor de streaming, afișând un buton Play în dreptul rezultatelor. Aceasta funcționează și pentru alte servicii în afară de Stadia, precum Amazon Luna, Xbox Cloud Gaming și GeForce Now. (The Verge)

3. Facebook și Instagram își urmăresc îndeaproape utilizatorii, prin intermediul browserelor din aplicațiile de iPhone. Paginile web accesate din cele două aplicații se încarcă în browsere proprii, nu într-o instanță care folosește Safari. Instagram, de exemplu, injectează cod JavaScript în fiecare site accesat astfel și urmărește toate acțiunile utilizatorilor, inclusiv numerele cardurilor și parolele introduse. (KrauseFx)

4. Agenția de Securitate Cibernetică și Securitate a Infrastructurii din SUA avertizează cu privire la două vulnerabilități din Windows și UnRAR, care sunt exploatate de hackeri. Prima dintre ele, un bug din Windows Support Diagnostic Tool, a fost reparată de Microsoft la mai bine de doi ani de când a fost descoperită, timp în care pe internet au fost disponibile public instrumentele de hacking necesare. (Bleeping Computer)

5. Messenger va folosi în mod implicit criptarea end-to-end începând de anul viitor. Meta a început să testeze această tehnologie, care există și acum în aplicație, dar este opțională și trebuie activată manual pentru anumite chat-uri. (Profit.ro)

6. Gmail nu va mai marca mesajele de campanie ale politicienilor americani ca Spam, după ce a primit aprobare în acest sens de la Federal Election Commission. Google a decis să facă această mutare după ce s-a constatat că algoritmul de filtrare era disproporționat și trimitea în spam mai multe mesaje republicane decât democrate. (The Verge)

7. Mailchimp a început să suspende conturile care au legătură cu zona crypto, inclusiv cele ale instituțiilor media specializate pe acest subiect. Compania spune că acest tip de conținut contravine regulilor stabilite prin Acceptable Use Policy. (Decrypt)

8. Pompele electrice de căldură ar putea fi soluția în situația actuală, în care războiul din Ucraina și inflația au făcut ca energia să devină foarte costisitoare. Acestea ar putea să înlocuiască aerul condiționat și alte soluții, pentru că sunt mai economice și poluează mai puțin. (The Verge)

9. Cel mai avansat AI chatbot dezvoltat de Meta, BlenderBot 3, nu are o părere bună despre șeful companiei, Mark Zuckerberg. În anumite contexte, acesta spune că Zuckerberg este, printre altele, înfiorător, nedemn de încredere și că exploatează oamenii pentru bani. Există și contexte în care BlenderBot 3 spune că Zuckerberg este „tip de succes și bogat”, pe care-l respectă „ca antreprenor și filantrop”. (The Verge)

10. Google va plăti $60 de milioane pentru a scăpa de un proces în Australia. Compania a fost acuzată că înșeală utilizatorii cu privire la colectarea datelor personale, pentru că urmărea localizarea acestora și atunci când „location history” era dezactivat. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Oamenii de știință au reușit să dezvolte roboți minusculi, din celule traheale umane, care pot să repare țesutul neuronal deteriorat – Cronica de Tehnologie
Mașina electrică autonomă la care lucrează Apple va fi lansată cel devreme în 5-7 ani – Cronica de Tehnologie