Filmul de acțiune Bullet Train cu Brad Pitt, în premieră la cinema – Cronica de Divertisment

1. Singura premieră a săptămânii la cinema este filmul de acțiune “Bullet Train” (“Trenul asasinilor”) cu Brad Pitt în rolul principal și regizat de David Leitch. Acțiunea se petrece într-un tren de mare viteză de la Tokyo la Morioka la bordul căruia se află cinci asasini. Aceștia realizează rapid ca misiunea primită are ceva în comun cu misiunile celorlalți patru asasini.

2. Noul film “Prey” (“Prada”) are astăzi premiera pe platforma Disney+. Filmul face parte din seria “Predator”, iar acțiunea se petrece în lumea Națiunii Comanche în urmă cu 300 de ani, când o tânără războinica vrea să-și protejeze poporul de un prădător extraterestru evoluat.

3. Serialul de animație “I Am Groot” are premiera pe platforma Disney+ miercuri, 10 august. Serialul este bazat pe personajul Groot din Universul Cinematic Marvel, iar acțiunea se petrece după evenimentele din filmul “Guardians of the Galaxy Vol. 2” din 2017. Printre actorii care dau voce personajelor se numără Vin Diesel și Bradley Cooper.

4. Noua comedie romantică “Wedding Season” este disponibilă pe platforma de streaming Netflix. Aflați sub presiunea părinților să-și găsească jumătatea, Asha și Ravi pretind că își dau întâlnire la nunțile prietenilor care au loc pe timpul verii, dar până la urmă ajung să aibă sentimente unul pentru celălalt.

5. Seria limitată “Keep Breathing” a avut recent premiera pe Netflix și este în prezent cel mai urmărit serial al platformei în România. Producția spune povestea unui supraviețuitor al unui accident aviatic, care trebuie să se lupte pentru viața sa într-o regiune pustie din Canada.

6. Noul serial “Pretty Little Liars: Original Sin” a avut recent premiera pe platforma HBO Max. La 20 de ani de la evenimentele din seria originală, mai multe tinere din Millwood sunt chinuite de un atacator misterios.

https://www.youtube.com/watch?v=NnXgKHt–w

7. Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul începe luni, 8 august în Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) și se va încheia duminică, 14 august. Festivalul va debuta cu proiecția în premieră în România a filmului “Mariupolis 2”, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes. În total vor fi proiectate 11 filme românești, printre care se numără “R.M.N” de Cristian Mungiu, “Miracol” de Bogdan George Apetri, “Marocco” de Emanuel Pârvu, “Metronom” de Alexandru Belc sau “Balaur” de Octav Chelaru. (Festival Anonimul)

8. Trupa rock Vița de Vie va susține miercuri, 10 august, un concert la Expirat Halele Carol din București. Concertul face parte din seria de concerte pe timp de vară Backyard Season, iar prețul unui bilet este de 80 lei. (IaBilet)

9. Marți, 9 august, cu începere de la ora 20:00, la Club Flying Circus din Cluj-Napoca va avea loc spectacolul Concert ‘n 4 cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman. Prețul unui bilet cu acces general este de 50 lei. (IaBilet)

10. Warner Bros. a decis să nu mai lanseze noul film cu supereroi “Batgirl”, în ciuda faptului că filmările au fost deja încheiate. Producția ar fi trebuit să apară în cursul acestui an pe platforma de streaming HBO Max. Reprezentanții Warner Bros. susțin că au luat această decizie ca parte a unor măsuri de reducere a costurilor, prin care producțiile de cinema vor fi prioritizate în detrimentul filmelor de pe platforma de streaming, întrucât generează venituri mai mari. (Hollywood Reporter)

Ți-ar mai putea plăcea
Trei festivaluri de muzică electronică, rock și hip-hop au loc pe litoral în acest weekend – Cronica de Divertisment
Filmul de acțiune The Beekeeper cu Jason Statham, în premieră la cinema – Cronica de Divertisment