Cronica dimineții – Zuckerberg a anunțat probabil cea mai importantă schimbare de viziune pentru platformele Facebook

1. Cel puțin 20 de state americane au introdus reglementări anti-vaccinare în acest an, potrivit Academiei Americane de Pediatrie. Unele dintre aceste reguli oferă părinților o putere suplimentară pentru a nu vaccina copiii, în timp ce altele solicită medicilor să furnizeze pacienților mai multe informații despre riscurile asociate vaccinurilor. Mișcarea anti-vaccinare s-a folosit puternic de rețelele sociale pentru a-și răspândi influența în ultimii ani. (CNN)

2. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis premierului Dăncilă îngrijorarea cu privire la situaţia din Justiţie, potrivit unui purtător de cuvânt al CE. Premierul spune că a avut un „dialog constructiv” cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans: „Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă”, a declarat Dăncilă. Este a doua întâlnire intre cei doi din ultima lună. (News.ro)

3, Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, și-a publicat viziunea asupra viitorului comunicării pe care o vede mai personală, cu servicii criptate astfel încât să fim siguri că ceea ce comunicăm rămâne securizat. Mesajul lui Zuckerberg, care îndeamnă trecerea de la comunicarea către “toată lumea” la comunicarea în grupuri mici, pare o justificare pentru integrarea celor trei mari platforme, Facebook, Instagram și WhatsApp. Cei de la WIRED i-au luat un scurt interviu pe subiect. (Link)

4. Tribunalul București a suspendat planul urbanistic zonal, acordul de mediu și autorizația de construire pentru proiectul imobiliar care prevede construirea a trei turnuri – unul de 15 etaje, unul de 16 etaje și unul de 19 etaje – lângă Hala Ford din Floreasca, monument istoric. Procesul a fost intentat de Asociațiile Salvați Bucureștiul și SOS Bucureștiul, la cererea locuitorilor din zonă, nemulțumiți că imobilele aprobate de Primăria Capitalei sunt prea înalte pentru infrastructura subdimensionată din zonă și vor aduce mai mult trafic și poluare. Decizia poate fi atacată cu recurs. (Hotnews)

5. Guvernul francez a dat detalii despre taxa pe veniturile giganților din tehnologie pe care dorește să o implementeze: 3% pentru companiile tech care au mai mult de 750 milioane euro venituri globale și 25 milioane euro venituri generate în Franța, în acest fel fiind protejate startupurile. (AP)

6. Huawei a anunțat că a dat în judecată guvernul american deoarece interzicerea achiziției echipamentelor sale de către agențiile federale și furnizorii acestora ar fi neconstituțională. (TechCrunch)

7. Hackerii iranieni au atacat, în ultimii doi ani, computerele a mii de persoane din 200+ de companii, conform celor de la Microsoft. Atacurile au avut ca obiectiv furtul de tehnologie și de informații comerciale clasificate, precum și ștergerea datelor de pe calculatoarele atacate, provocând pagube de sute de milioane de dolari. Au fost vizate companiile de petrol și gaze, producătorii de mașini grele și multinaționale din mai multe țări, inclusiv Arabia Saudită, Germania, Marea Britanie, India și SUA. (WSJ)

8. Aproximativ 56 milioane de persoane au decedat, în întreaga lume, în 2017, cu 10 milioane mai multe decât în 1990. Afecțiunile cardiovasculare au generat 32,3% din decese, fiind principala cauză, urmate de cancer, cu 16,3%, și bolile respiratorii, cu 6,5%. (BBC)

9. Pentru prima oară, romanul lui Gabriel Garcia Marquez „Un veac de singurătate” va fi adaptat într-un serial, fiind filmat în limba spaniolă de Netflix, potrivit The Hollywood Reporter. Netflix a cumpărat drepturile pentru adaptarea romanului, prima dată publicat în 1967, într-un serial în care fiii lui Garcia Marquez, Rodrigo Garcia şi Gonzalo Garcia Barcha, vor fi producători executivi. Filmările vor avea loc în Columbia. (News.ro)

10. Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua București a câștigat, în 1986, Cupa Campionilor Europeni la fotbal, a devenit consilier pe probleme de sport al premierului maghiar Viktor Orban. (GSP)

Fotografia dimineții – Gayle King, gazda emisiunii “CBS This Morning” rămâne calmă în fața cântărețului R. Kelly, în primul interviu televizat acordat de acesta după ce a fost arestat pentru abuzuri sexuale. Lazarus Jean-Baptiste/CBS:

Promo: Cu peste 100 de premii câștigate, Volvo XC90, cel mai premiat SUV al secolului, este disponibil până la 31 martie 2019 în ediție limitată, cu 5 Pachete de opționale incluse, roți de iarnă și Avantaj Client de 11.500 € +TVA. Detalii aici. 

Ți-ar mai putea plăcea
Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Cumpătarea este cuvântul cheie în această perioadă – Cronica dimineții
România va bloca intenția Austriei de a câștiga șefia Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) – Cronica dimineții