Agricultorii au solicitat declararea stării de calamitate din cauza secetei severe – Cronica dimineții

1. Preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu, a reclamat “o mârlănie” pe care au comis-o ISU şi Primăria Sector 4, respectiv faptul că, în loc să pregătească cele 64 de milioane euro acordate ca daune morale, au depus contestaţii la solicitările executorilor. Asta înseamnă 1.600 de noi dosare deschise la Judecătoria Sector 4, care vor amâna acordarea banilor. Eugen Iancu face apel la premierul Nicolae Ciucă, la liderul PSD, Marcel Ciolacu şi la ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ca situaţia să fie remediată fără alte umilinţe pentru victime. (News.ro)

2. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită printr-o scrisoare oficială adresată Guvernului declararea stării de calamitate cauzată de seceta severă. Măsura i-ar ajuta pe fermierii afectați să obțină o amânare pentru plata unor lucrări agricole, până la primirea unor subvenții. (G4Media)

3. Vârful de inflație va fi atins, probabil, în trimestrul trei al acestui an în condițiile în care s-a materializat scenariul de risc publicat în primăvară de Banca Națională, consideră purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu. (Profit.ro)

4. Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne au returnat neavizat Ministerului Muncii un memorandum de colaborare inter-instituțională în vederea ”reducerii cheltuielilor cu pensiile speciale”, obiectiv prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). (Profit.ro)

Promo: Chef Alex Petricean și restaurantul sau Noua Bucătărie Estivală vă așteaptă, din nou, la Casa de Mare, în Olimp, pe plajă. Cea mai importantă deschidere a sezonului la mare. Rezervări: 0760 855 117 (Whatsapp)

5. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre o posibilă preluare a şefiei NATO de către preşedintele Klaus Iohannis, că această întrebare are un răspuns posibil în Congresul american şi în administrația americană. “Sunt foarte bune şanse ca preşedintele să primească o susţinere masivă din parte Statelor Unite, pentru o asemenea poziţie”. (News.ro)

6. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a cerut Ucrainei să recunoască ceea ce el a numit adevărul rușinos despre cum naționaliștii ucraineni au masacrat peste 100.000 de polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în ciuda frontului comun pe care Kievul și Varșovia îl fac în prezent împotriva Rusiei. (Profit.ro)

7. Opt candidaţi vor concura pentru a-i succeda lui Boris Johnson la conducerea Partidului Conservator și, implicit, a guvernului britanic, după ce au obţinut marţi numărul necesar de susţineri. (Digi24)

8. Autorităţile sanitare franceze au confirmat „existenţa unei asocieri între riscul de cancer colorectal şi expunerea la nitraţi şi nitriţi”, în special prin intermediul cărnii procesate (mezeluri), recomandând în același timp, într-un aviz publicat marţi, reducerea expunerii la aceste substanţe prezente în alimente. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Campioana României va întâlni de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1 pe armenii de la Pyunik Erevan. Confruntarea din tur s-a terminat 0-0. Dan Petrescu a analizat partida, iar reacția completă poate fi citită aici. 

9. Laurent Simons, care are 12 ani, a obţinut diploma de master în fizică, cu cea mai mare distincţie – summa cum laude, la Universitatea din Anvers, Belgia, după doar un an de studiu. (Hotnews)

10. Președintele din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, a fugit din țară, în Maldive, la bordul unui avion militar. Sri Lanka se confruntă cu o revoltă populară din cauza lipsei de combustibil și a prețurilor mari la alimente, în condițiile în care inflația a ajuns la 70%. În weekend, mulțimea revoltată a luat cu asalt palatul prezidențial. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Portofelul folosit de Samuel L. Jackson în Pulp Fiction va fi scos la licitație. Caroline Brehman/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Primul fost procuror DNA reținut de procurorii Secției pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – Cronica dimineții
Donald Trump și-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidențiale. “Acest moment necesită vindecare și reconciliere” – Cronica dimineții