Eugen Tomac, în plenul Parlamentului European: Unirea Republicii Moldova cu România se va produce, inevitabil, în sânul familiei europene – Cronica serii

1. Europarlamentarul PMP Eugen Tomac, a vorbit, marţi, în plenul Parlamentului European, despre unirea Republicii Moldova cu România, care, spune liderul PMP, se va produce, inevitabil, în sânul familiei europene. (News.ro)

2. ANPC a anunțat, despre haosul din aeroporturi, că sunt 73.000 turiști păgubiți care au de recuperat 10+ milioane euro. Peste 600.000 de călători au făcut reclamații. (Profit.ro)

3. Sub 45.000 de lei pe an este salariul brut pentru un profesor român aflat la începutul carierei, iar după 40 de ani de vechime cadrele didactice se pot aștepta la un salariu brut anual de aproape 77.000 de lei, potrivit celor mai noi date privind salariile profesorilor și directorilor de școli din Europa, agregate de rețeaua Eurydice. (G4Media)

4. Numărul cererilor de deschidere a procedurii de insolvenţă pentru persoane fizice din primele şase luni ale acestui an, mai mare decât numărul celor înregistrate în tot anul 2021, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţia care se ocupă cu gestionarea acestor cazuri, fără a preciza însă numărul exact al cererilor. (News.ro)

Din Cronica de Business: Împrumuturile Guvernului de la bănci, investitori și populație au ajuns la mijlocul acestui an la 60,7 miliarde lei (12,3 miliarde euro), după ce în luna iunie statul a reușit să atragă 3,54 miliarde lei. (Profit.ro)

5. Echipamentele militare livrate de ţările occidentale Ucrainei sfârșesc pe piața neagră a armelor, precum și în Orientul Mijlociu, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, fără a prezenta probe în acest sens. (Digi24)

6. Regiunea ucraineană Zaporijjea ocupată de trupele ruse intenţionează să vândă cerealele Ucrainei în Orientul Mijlociu, în principal Irakului, Iranului şi Arabiei Saudite, a declarat Evgheni Balitski, şeful administraţiei impuse de Rusia în regiune. (News.ro)

7. Livrările de gaze rusești către Europa ar putea scădea cu 45% în 2022, la mai puțin de 80 de miliarde de metri cubi, afirmă un raport al Agenției Internaționale pentru Energie. Ponderea gazului rusesc în satisfacerea cererii europene până la sfârșitul anului 2022 ar putea scădea la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani și ar putea ajunge la 25%, se arată în raportul IEA. (Hotnews)

8. Cele treizeci de state membre ale NATO au lansat, marţi, procesul de ratificare pentru aderările Suediei şi Finlandei, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg. Cele 30 de state membre NATO au semnat protocoale de aderare pentru Finlanda şi Suedia şi au trimis solicitările de aderare ale celor două state nordice către Parlamentele aliate pentru aprobare. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Singapore vrea să opereze taxiuri zburătoare începând cu 2024 și va face asta pe al doilea aeroport al țării, Seletar Airport. În următoarele două decenii, aici vor funcționa peste 82.000 de astfel de vehicule zburătoare. Cursele sunt așteptate să coste 40% din prețul unui zbor cu elicopterul la început și să scadă, în 5-6 ani, la nivelul tarifelor practicate de taxiurile premium. (SCMP)

9. Potrivit unor estimări, economia SUA ar fi scăzut în cele trei luni din aprilie până în iunie. Ținând cont că și în primul trimestru al acestui an PIB-ul Statelor Unite a scăzut, ar fi o contracție pentru două trimestre la rând, ceea ce ar înseamnă că cea mai mare economie din lume se află în recesiune. (Reuters)

10. Ministerul ucrainean al Apărării le-a interzis bărbaţilor care au vârsta de înrolare în armată, adică între 18 și 60 de ani, să-și părăsească localitățile de reședință. Statul Major al armatei a cerut înţelegere pentru această decizie. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost revocat de premierul Cîţu – Cronica serii
Cronica serii – Deficitul comercial a ajuns la 7.58 miliarde pe primele șapte luni