Rafila: Numărul cazurilor de Covid-19 de săptămâna trecută a fost mai mare cu 80% față de cel de la finalul lunii mai, început de iunie – Cronica serii

1. Guvernul ia în calcul ca în această iarnă, dacă nu se reușește aducerea din import a cantităților de gaze așa cum sunt planificate, să impună o raționalizare a consumului pentru companii, au declarat surse guvernamentale, precizând că populația nu va fi afectată de o posibilă raționalizare a gazelor. (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că peste 7700 de noi cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultima săptămână, existând o creştere de aproximativ 80% a numărului de cazuri faţă de finalul lunii mai şi începutul lunii iunie. Rafila precizează că numărul deceselor se menţine, din fericire, unul scăzut. Un val sau „mini-val” al pandemiei este aşteptat spre finalul verii. (News.ro)

3. Numărul posturilor ocupate a crescut în luna mai cu 45, cel mai redus avans lunar din mandatul actualului guvern, care ajunge astfel la un plus de 10.897 posturi ocupate în plus față de momentul preluării mandatului. (Profit.ro)

4. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care completează art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/1991. Actul normativ propune înlocuirea obligaţiei privind arhivarea documentelor financiar-contabile timp de 50 de ani, cu o perioadă de arhivare de 5 ani. (News.ro)

Din Cronica de Business: Industriile germane de top s-ar putea confrunta cu scăderi masive din cauza reducerilor aprovizionării cu gaze naturale rusești, a avertizat unul dintre reprezentanții de top al unui important sindicat înaintea discuțiilor cu cancelarul Olaf Scholz care vor începe luni. „Din cauza blocajelor de gaz, industrii întregi sunt în pericol de a se prăbuși definitiv: aluminiul, sticla, industria chimică”, a declarat Yasmin Fahimi, șeful Federației Germane a Sindicatelor. „Un astfel de colaps ar avea consecințe masive pentru întreaga economie și pentru locurile de muncă din Germania.” (Bloomberg)

5. Uniunea Europeana va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după războiul cu Rusia, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele Volodimir Zelenski a susţinut că reconstrucţia Ucrainei este „sarcina comună a întregii lumi democratice”. Potrivit premierului ucrainean, Denis Șmigal, costurile acestei reconstrucții sunt estimate la circa $750 de miliarde. (Digi24)

6. Vladimir Putin a ordonat luni forţelor ruse să continue ofensiva în estul Ucranei, după ce acestea au cucerit întreaga regiune ucraineană Lugansk, într-o întâlnire cu ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu. Vladimir Putin a anunţat că doi dintre generalii ruşi, Aleksandr Lapin şi Esedula Abacev, urmează să fie făcuţi ”eroi ai Rusiei” pentru rolul pe care l-au jucat în lupte în Ucraina, fără să facă alte precizări. (News.ro)

7. Rusia a început monitorizarea non-stop pentru detectarea exploziilor nucleare la un centru inaugurat recent „pentru a consolida capacitatea de apărare a statului”, a anunțat luni ministerul rus al Apărării. (Hotnews)

8. Germania a avut, în Mai, primul deficit comercial din ultimii 31 de ani. Exporturile au scăzut cu 0,5%, în timp ce importurile au crescut cu 2,7% ceea ce a generat un minus de 1 miliard euro. (Bloomberg)

Din Cronica de Tehnologie: Google va șterge istoricul de localizare al celor care vizitează clinici de avort și alte instituții medicale, precum adăposturile pentru violența domestică și centrele de slăbit. Gigantul american spune că ștergerea informațiilor se va face automat, la puțin timp după ce sistemele companiei vor observa vizita la o astfel de instituție. (Reuters)

9. Papa Francisc a respins informațiile conform cărora intenționează să demisioneze în viitorul apropiat, anunțând că va vizita Canada luna aceasta. Papa a declarat că speră să poată merge la Moscova și Kiev „cât mai curând posibil”. (Reuters)

10. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni, într-un bilanț al guvernului la 7 luni, că ”stabilitatea echipei de miniștri oferă garanția ca vom acționa in continuare responsabil pentru atingerea obiectivelor cetățenilor noștri”. Premierul nu a menționat nici o posibilă remaniere. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
PSD-iștii își aleg noul șef pe 29 iunie – Cronica serii
Rafila: În anul 2021 România a înregistrat cea mai rată a suicidului la copii şi adolescenţi – Cronica serii