Sorana Cîrstea și Irina Begu s-au calificat în turul II la Wimbledon. Patru românce joacă marți – Cronica Sportivă

1. În primul tur al turneului de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a trecut de Aleksandra Krunic, din Serbia, (107 WTA), scor 7-6 (5), 7-6 (1). Meciul a durat o oră şi 44 de minute. Irina Begu învins-o pe Ekaterine Gorgodze (114 WTA), din Georgia, scor 6-4, 6-1, într-o oră şi 13 minute.

2. Simona Halep va debuta la Wimbledon, marți, contra cehoaicei Karolina Muchova. Mihaela Buzărnescu o înfruntă pe germanca Nastasja Schunk. Gabriela Ruse va avea un meci complicat cu americanca Cori Gauff, în timp ce Irina Bara va juca cu Cloe Paquet.

3. Alexandru Răuță, căpitanul lui Dinamo din sezonul trecut, va rămâne în Liga 1. Mijlocașul a semnat cu Hermannstadt un acord pe doi ani.

4. Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, luni, la Palatul Victoria, pe campionul mondial la înot David Popovici. Şeful Executivului l-a felicitat pentru performanţele extraordinare obţinute la Campionatul Mondial de Nataţie de la Budapesta, unde sportivul român a câştigat două medalii de aur la probele de 200, respectiv 100 de metri liber.

5. Sepsi Sfântu Gheorghe a învins cu 4-0, formația bulgară ȚSKA Sofia, într-un amical disputat în cantonamentul din Austria. Golurile au fost marcate de Cosmin Matei ‘4, ’44, Branislav Ninaj ‘8 şi Cătălin Golofca ’71.

6. Croatul Marin Cilic, locul 17 ATP, finalist în 2017 la Wimbledon, nu va participa la ediţia din acest an a competiţiei, el fiind testat pozitiv cu coronavirus. News.ro

7. Fostul mare fotbalist italian Damiano Tomassi a devenit primarul Orașului Verona. El a jucat pentru naţionala Italiei în 25 de meciuri, în perioada 1998-2003.

8. World Rugby a anunţat luni oficial că a încheiat toate procedurile legate de apelul Federaţiei Spaniole de Rugby în cazul sancţiunilor primite ca urmare a folosirii unui jucător ce nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, informează rugbyromania.ro. News.ro

9. Pe data de 9 iulie, la Arad, campioana CFR Cluj va înfrunta Sepsi Sfântu-Gheorghe, câştigătoarea Cupei, în cadrul Supercupei României. Va fi prima partidă din fotbalul românesc care va beneficia de tehnologia VAR. Biletele au fost puse în vânzare, costul acestora este cuprins între 25 şi 50 lei, iar copiii sub 14 ani au acces gratuit în tribunele arenei ”Francisc Neuman”.

10. Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a primit wild card pentru Liga Campionilor. În cadrul competiției va evolua și campioana Rapid, care a primit locul automat.

11. Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş nu au primit certificarea pentru a evolua în Liga 2 şi astfel locurile lor au fost ocupate de două formaţi ce ar fi trebuit să joace în Liga 3. Este vorba despre Politehnica Timişoara, care a pierdut barajul de menţinere şi de cei de la Unirea Constanţa, ce au retrogradat direct.

12. Fostul portar Petr Cech va demisiona din funcţia de consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea în 30 iunie, a anunţat clubul englez, într-un comunicat.

13. Daniel Popa nu mai este jucătorul sud-coreenilor de la Daejeon Hana Citizen FC. Vârful de 26 de ani a bifat 9 partide în 3 luni la gruparea asiatică.

14. Jucătoarea de tenis de masă Eliza Samara, multiplă campioană europeană, se recuperează după o operaţie la coloana vertebrală, dar speră să reuşească să aducă o medalie pentru România la Campionatele Europene din luna august. News.ro. Interviul cu sportiva poate fi citit aici.

15. Cap de serie numărul 7 la Wimbledon şi semifinalist anul trecut, Hubert Hurkacz a anunţat că va dona 100 de euro pentru poporul ucrainean pentru fiecare as reuşit în cele două săptămâni de la Londra, informează lequipe.fr. News.ro

16. David Popovici a vorbit, duminică seară, la revenirea în ţară de la Campionatul Mondial de nataţie, despre faptul că în urmă cu câţiva ani, când era copil, îi era ruşine să îi ceară un autograf lui Robert Glinţă. “Sunt onorat să pot să fiu numit idolul unor copii, şi eu am avut idolii mei. Când l-am văzut pe Robert îmi era era ruşine să cer să fac o poză cu el, să cer un autograf. Părinţii m-au împins. E şi el idolul multor copii. Robert atunci mi-a spus că a fost primul autograf pe care l-a dat vreodată. Încă îl am”, a mărturisit dublul campion mondial.

17. Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a afirmat, după revenirea în ţară a lui David Popovici de la Campionatul Mondial de nataţie, că sportivul a “creat un val extraordinar”, care speră să nu se oprească.

18. Colorado Avalanche a câştigat a treia Cupă Stanley la hochei din istoria sa, după succesul cu Tampa Bay Lightning (2-1), în noaptea de duminică spre luni (scor 4-2 la general).

19. Programul transmisiunilor zilei de marți:

  • ora 13:00 Tenis Grand Slam Wimbledon turul 1: Eurosport 1, Eurosport 2
  • ora 18:00 Fotbal EURO U19 semifinala: Italia – Anglia: TVR 2
  • ora 21:00 Fotbal EURO U19 semifinala: Franța – Israel: TVR 2
Ți-ar mai putea plăcea
Cristina Neagu, 14 goluri din 18 aruncari, senzationala in victoria CSMului la Vipers I Cronica Sportiva
România evoluează marți contra Muntenegrului, în a doua etapă a grupelor principale ale europeanului de handbal feminin – Cronica Sportivă