Ruth Ozeki a câștigat Women’s Prize for Fiction 2022 – Cronica de carte

1. Ruth Ozeki a câștigat Women’s Prize for Fiction 2022, în valoare de 30.000 de lire sterline, cu volumul „The Book of Form and Emptiness”, cel de-al patrulea roman al său, de 560 de pagini. Singurul roman semnat de Ruth Ozeki tradus până acum în limba română este „Poveste pentru timpul prezent”, la Editura Polirom. (The Guardian)

2. Editorii Lit Hub recomandă 15 cărți perfecte pentru citit în această vară, printre care se află volume precum „Lapte de mamă”, de Edward St Aubyn (la noi, la Editura Leda), „Inima-i un vânător singuratic”, de Carson McCullers (Editura Polirom) și „Spre far”, de Virginia Woolf. (Literary Hub) Tot editorii Literary Hub au realizat lista listelor celor mai așteptate cărți ale verii 2022, analizând și adunând cărțile menționate în 36 de liste ale celor mai cunoscute publicații din lume. Astfel, cele mai așteptate cărți sunt „Lapvona”, de Ottessa Moshfegh (prezentă în 23 liste), „The Last White Man”, de Mohsin Hamid și „Tracy Flick Can’t Win”, de Tom Perrotta, ambele fiind trecute în 10 topuri. (Literary Hub)

3. Printre cele 23 de cărți recomandate pentru luna mai 2022 de către blogul Cărți, filme și alte pasiuni, regăsim cărți precum „Miezul inimii”, de Ioana Nicolaie, „Şapte povesti care nu se termină bine pentru toată lumea”, de Cătălin Ceaușoglu, „Sezonul uraganelor”, de Fernanda Melchor și „Femeia cu fustă violet”, de Natsuko Imamura. (Link)

4. Casa de Editură Max Blecher organizează cea de-a XII-a ediție a concursului anual de debut, al cărei scop este descoperirea și publicarea unor poeți valoroși nedebutați în volum. Data limită de trimitere a cărților este 15 septembrie 2022, iar manuscrisul câștigător va fi anunțat la începutul lunii octombrie 2022. (Link)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Pentru prima oară, un autor român de cărți pentru copii este tradus în 9 limbi din 13 țări și de pe 3 continente: Portugalia este țara unde tocmai ce au fost vândute drepturile de publicare pentru „Aventurile lui Țup”, de Alex Donovici (Link); 

-În fiecare marți și joi după-amiază, la Biblioteca Națională a României funcționează un centru de activități pentru tinerii afectați de războiul din Ucraina, Ukrainian Youth Hub. Curând, în alte spaţii ale Bibliotecii Naţionale, vor avea loc lecţii gratuite de limbă engleză şi română (România pozitivă); 

-S-a lansat site-ul muzeedelasat.ro, prin intermediul căruia vizitatorii se pot plimba virtual (pentru moment) prin 53 de muzee din România (Link); 

-O asociație din Polonia, Fundacja Powszechnego Czytania (Universal Reading Foundation), a anunțat că 51 de edituri din Ucraina vor primi o sumă totală de 150.000 de dolari, primiți de la donatori, editori și oameni de afaceri din întreaga lume (Publishers Weekly);

-În Dubai, s-a inaugurat pe 13 iunie noua bibliotecă Mohammed ben Rashid, prezentată de presa locală drept „cea mai mare din lumea arabă” (Livres Hebdo).

6. „Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood (la noi, la Editura Art), a fost votată pe primul loc în clasamentul celor 10 lecturi esențiale pentru bărbați, scrise de femei, fiind urmată de volume precum „Să ucizi o pasăre cântătoare…”, de Harper Lee (Editura Polirom) și „Fată, femeie, alta”, de Bernardine Evaristo (Editura Corint). (BookSeller)

7. Printre cele 32 de cărți care le-au schimbat viața scriitoarelor până la vârsta de 30 de ani se numără volume precum „Lapte și miere”, de Rupi Kaur (la noi, la Editura Cartea Românească), „Amanta engleză”, de Marguerite Duras (Editura Rao) și „Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald (Editura Polirom). (Nylon

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „It Ends with Us”, de Colleen Hoover  (a 52-a săptămână în top); la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „James Patterson”, memoriile cunoscutului scriitor cu același nume. Două alte noutăți interesante în top, la categoria ficțiune, format hardover, romanele „Tom Clancy: Zero Hour”, de Don Bentley și „Counterfeit”, de Kirstin Chen. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Tehnosofia, înțelepciunea tehnologiei, de Mirel Bran (prima carte în limba română publicată sub formă de NFT)

-Frunza, de Mihai Buzea, Editura Polirom

-Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, de Sabina Fati, Editura Humanitas

-Mitologia primitivă, de Joseph Campbell, Editura Trei

-Crucea și puterea. Creștinii de la martori la persecutori, Editura Humanitas

-Orașul de abur, de Carlos Ruiz Zafon, Editura Polirom

-Lume frumoasă, unde ești, de Sally Rooney, Curtea Veche Publishing

-Păr auriu ca porumbul, ochi cenușii, de Sjon, Editura Polirom

-Viața pe înțelesul tuturor, de Andrew Tsyaston, Editura Grafic

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Rețeaua de librării Barnes & Noble și-a anunțat cele mai bune cărți ale anului 2022, până în acest moment, printre acestea aflându-se „Sea of Tranquility”, de Emily St. John Mandel și „To Paradise”, de Hanya Yanagihara (BookRiot); 

-Unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, Premiile Costa, nu se vor mai decerna din acest an, întrerupându-și seria de 50 de ani de la apariție (The Guardian); 

-Un exemplar al primului Folio al lui Shakespeare va fi vândut în curând de casa de licitații Sotheby’s. Considerat cel mai prețios volum din literatura engleză, acesta este prima ediție, publicată în 1623, care conține 36 de piese ale lui William Shakespeare. Se așteaptă un preț final între între 1,5 și 2,5 milioane de dolari (The Guardian); 

-Două proze scurte inedite aparținând lui Shirley Jackson (considerată de Stephen King ca una dintre cele mai mari scriitoare de ficțiune horror), au apărut de curând în revista americană The Strand (ActuaLitte).

Fotografia ediției: Una dintre cele mai vechi școli din țară, cea din Popești, Vrancea, construită în 1892, a fost renovată complet printr-un proiect al asociației Bookland. Sursa: Scoala9.

Ți-ar mai putea plăcea
5 cărți pentru finalul anului 2020 recomandate de Bill Gates – Cronica de carte
19 cărți care vor fi ecranizate în 2021 – Cronica de carte