Naţionala de volei feminin a României s-a calificat în semifinalele Golden League – Cronica Sportivă

1. Reprezentativa Belgiei a revenit de la 0-1 și a câștigat categoric, 6-1, contra Poloniei, în Liga Națiunilor. Tot în prima divizie a competiției, Olanda a câștigat cu Țara Galilor, scor 2-1, grație unui gol marcat în minutul 90+4.

În Liga B, Ucraina a învins pe terenul Irlandei, scor 1-0, în timp ce Scoția a câștigat acasă cu Armenia, 2-0. În ligile C și D nu s-a jucat miercuri.

2. S-au terminat barajele de promovare în eșalonul secund. Echipele ce vor juca din sezonul viitor în Liga 2 sunt: Minaur Baia Mare, Progresul Spartac, Oţelul Galaţi, CSC Dumbrăviţa şi CSM Slatina.

3. CFR Cluj a reușit trei transferuri într-o singură zi. Ardelenii au oficializat miercuri acordurile cu mijlocaşul defensiv Karlo Muhar, ultima dată la campioana Poloniei Lech Poznan, fundaşul stânga Karlo Bručić, internaţional de tineret croat și cu mijlocașul danez Vito Hammershoy – Mistrati, ce a fost sezonul trecut la Randers, în campionatul natal.

4. Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis, miercuri, sancţionarea cluburilor Universitatea Cluj şi Dinamo ca urmare a problemelor de la barajul pentru Casa Liga 1. News.ro

5. Naţionala de volei feminin a României a învins miercuri, la Alexandria, reprezentativa Ungariei, scor 3-0, în ultimul meci din grupa C şi s-a calificat în semifinalele Golden League. News.ro

6. Farul Constanța va juca 6 partide amicale, în vedere pregătirii noului sezon din Liga 1. Jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi vor întâlni: FC Brașov, CS Mioveni, Csikszereda, Petrolul, Chindia Târgoviște și CSA Steaua.

7. Croatul Luka Modric a semnat un nou contract cu Real Madrid. Mijlocaşul evoluează pentru ”Los Blancos” din 2012. News.ro

8. Universitatea Cluj a reușit primul transfer de la revenirea în Liga 1. ”Șepcile roșii” au ajuns la un acord cu fundașul Andrei Pițian (26 de ani), ce are peste 120 de partide în primul eșalon. El a jucat stagiunea precedentă la Chindia Târgoviște. El mai are în CV: Astra, FC Botoşani şi Pandurii Tg Jiu, de asemenea a bifat o experienţă și în afara ţării, la gruparea cipriotă Apollon Limassol.

9. Real Madrid începe campania de transferuri. Deținătoarea Ligii Campionilor îl va aduce pe Aurelien Tchouameni de la AS Monaco. Cele două cluburi s-au înțeles, iar mutarea se va face pentru aproximativ 100 de milioane de euro.

10. Alexander Zverev a fost operat de ligamente rupte la glezna dreaptă după accidentarea dureroasă din semifinalele Roland-Garros. Numărul trei mondial german s-a accidentat în meciul cu Rafael Nadal de săptămâna trecută, urlând de durere înainte de a se retrage de pe teren. News.ro

11. Portarul lui AC Milan, Gianluigi Donnarumma a fost căpitanul Italiei în victoria cu Ungaria, din Liga Națiunilor, scor 2-1. „A fost o emoţie de nedescris să porţi banderola de căpitan, nu sunt cuvinte. Accidentarea la deget? Pentru acest tricou, pot juca chiar şi fără un deget!” a fost mărturisirea emoționantă a lui Donnarumma.

12. Selecţionerul Slovaciei, Stefan Tarkovici, a fost demis, din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipa sa. News.ro

13. Programul transmisiunilor zilei de joi:

ora 14:00 Tenis feminin WTA Nottingham: Digi Sport 2

ora 14:00 Tenis feminin WTA Hertogenbosch: Digi Sport 4

ora 14:00 Tenis masculin ATP Stuttgart: Prima Sport 2

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor divizia A: Elveția – Spania: Digi Sport 1, Prima Sport 1

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor divizia A: Portugalia – Cehia: Digi Sport 2, Prima Sport 2

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor grupa B: Suedia – Serbia: Digi Sport 3, Prima Sport 4

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor: Norvegia – Slovenia: Digi Sport 4, Prima Sport 3

Ți-ar mai putea plăcea
Bernadette Szocs va juca pentru aur la europeanul de tenis de masă, în proba de dublu – Cronica Sportivă
PSG a cucerit Supercupa Franţei pentru a 12-a oară – Cronica Sportivă