Iga Swiatek – Coco Gauff este finala feminină de la Roland-Garros – Cronica Sportivă

1. Spania şi Portugalia au încheiat la egalitate, scor 1-1, în cel mai interesant meci al primei etape din Liga Națiunilor. Ibericii au deschis scorul prin Morata, dar lusitanii au salvat un punct, pe final de meci, grație reușitei semnate de Horata. 

Tot în Liga A, Cehia a învins pe teren propriu Elveția, scor 2-1.

În Liga B, Suedia a învins în Slovenia, cu scorul de 2-0, în timp ce Norvegia a bătut în Serbia, cu 1-0. Israel și Islanda au terminat la egalitate, 2-2.

În Liga C, Georgia a făcut scor cu Gibraltar, 4-0. Grecia a învins în deplasare Irlanda de Nord, cu scorul de 1-0, în timp ce Kosovo a plecat cu cele trei puncte din Cipru, după un succes cu 2-0. Bulgaria și Macedonia de Nord, au remizat, 1-1.

În singurul meci al zile din Liga D, Estonia a câștigat acasă, scor 2-0, cu San Marino.

2. Campioana en-titre la baschet masculin, ”U” Banca Transilvania Cluj, îşi păstrează trofeul şi în acest sezon, după ce a învins joi, în deplasare, câştigătoarea Cupei României, CSO Voluntari, scor 85-74 (37-40), în al patrulea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale. Ardelenii obțin al patrulea titlu din propriul palmares, cu 3-1 la general, şi al şaptelea pentru baschetul clujean. News.ro

3. Iga Swiatek – Coco Gauff este finala feminină de la Roland-Garros. La doar 18 ani, Gauff va juca prima ei finală de mare șlem, contra liderului WTA.

4. Cinci transferuri a anunţat, joi, echipa de handbal masculin SCM Poli Timişoara, între care şi interul sud-american Mayo, desemnat de 3 ori cel mai bun jucător din Columbia. News.ro

5. Mijlocaşul spaniol Juan Mata pleacă de la Manchester United. Acesta nu își va prelungi contractul. Pentru ”diavoli”, acesta a reușit să ridice deasupra capului mai multe trofee: Europa League, în  2017, Cupa Angliei în 2016, Supercupa Angliei în 2016 şi Cupa Ligii în 2017.

6. Potrivit revistei americane Forbes, averea lui LeBron James a ajuns la un miliard de dolari. El este primul jucător activ din NBA care a obţinut acest statut. News.ro

7. Antonio Rudiger este noul jucător al celor de la Real Madrid. Fundașul german de 29 de ani a semnat un contract cu deținătoarea Champions League pe patru sezoane și va fi prezentat oficial pe 20 iunie. Ultima dată a evoluat în tricoul lui Chelsea, formație la care a petrecut cinci sezoane.

8. UTA Arad a transferat un fundaş cu selecţii în naţionala Albaniei. Erion Hoxhallari (26 de ani) a semnat cu formația pregătită de Ilie Poenaru în cursul zilei de joi. Acesta vine de la KF Tirana.

9. SCM Râmnicu Vâlcea se desparte de 7 jucătoare. Ocupanta locul 3 în Liga Națională de handbal feminin nu se va putea baza din sezonul viitor pe: Kristina Liscevic, Olga Goşenina, Zeljka Nikolic, Daniela Marin, Roberta Stamin şi Elena Dache.

10. Federaţia Română de Fotbal anunţă că fostul arbitru şi observator Laszlo Sajtos a decedat la 60 de ani, în urma unui accident rutier petrecut în dimineaţa zilei de joi. News.ro

11. Rapid a prelungit contractele jucătorilor Junior Morais și Dragoș Grigore. Cei doi au semnat acorduri valabile pe un sezon. Noul sezon de Liga 1 va debuta pe data de 16 iulie 2022, tragerea la sorţi a ţintarului urmând a se face în prima parte a lunii iulie.

12. Cosmin Matei este noul jucător al celor de la Sepsi Sfântu-Gheorghe. Jucătorul de 30 de ani a evoluat în sezonul recent încheiat la Dinamo și a semnat cu gruparea covăsneană un contract pe doi ani.

13. Echipa de fotbal a Ucrainei a oferit un strop de speranţă ţării aflate în război, învingând Scoţia (3-1) miercuri în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar. Selecţionerul spune că jucătorii au jucat pentru cei din „tranşee şi spitale”. News.ro

14. Peste 30.000 de persoane, copii şi însoţitorii acestora, vor participa sâmbătă la Budapesta, la meciul din Liga Naţiunilor dintre Ungaria şi Anglia, în ciuda partidei cu porţile închise decisă de UEFA în urma incidentelor rasiste din timpul Euro 2021. News.ro

15. Casper Ruud, locul 8 mondial, a devenit primul norvegian care ajunge în semifinale la un turneu de grand slam, după ce s-a calificat în careul de aşi la Roland Garros. News.ro

16. Programul transmisiunilor zilei de vineri:

ora 12:00 Tenis Grand Slam Roland Garros semifinale dublu feminin: Eurosport 1

ora 15:45 Tenis Grand Slam Roland Garros semifinale masculin: Eurosport 1

ora 17:00 Fotbal Liga Națiunilor divizia C: Kazahstan – Azerbaidjan: Digi Sport 1, Prima Sport 2

ora 19:00 Fotbal Liga Națiunilor divizia D: Letonia – Andorra: Digi Sport 2, Prima Sport 1

ora 20:00 Fotbal amical Georgia U21 – România U21: TVR 2

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor divizia A: Franța – Danemarca: Digi Sport 1, Prima Sport 1

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor divizia A: Belgia – Țările de Jos: Digi Sport 2, Prima Sport 2

ora 21:45 Fotbal Liga Națiunilor: Croația – Austria: Digi Sport 4, Prima Sport 3

Ți-ar mai putea plăcea
România, victoria cu Spania, în primul meci din grupele principale ale europeanului de handbal feminin – Cronica Sportivă
Aryna Sabalenka a câștigat la Australian Open primul său turneu de grand slam din carieră – Cronica Sportivă