Marca Dacia și fabrica din Mioveni pot fi separate de Renault într-o nouă companie – Cronica de Business

1. Renault a confirmat oficial că „ia în considerare” separarea activităților companiei după criterii legate de sistemul de propulsie. Vehiculele electrice și software-ul pot fi preluate de o nouă companie, în timp ce activitățile cu motoare termice, inclusiv Dacia, pot fi preluate de o a doua entitate. (Profit.ro)

2. Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că statul român îşi doreşte un ritm mai alert pentru extinderea reţelei 5G, dar operatorii au anunţat că au costuri adiţionale pentru acest proiect, astfel că se aşteaptă ca aceştia să caute sprijin la statul român. (News.ro)

3. Masayoshi Son, CEO-ul Softbank, unul dintre cei mai mari investitori în companii de tehnologie, a anunțat că fondul pe care-l conduce va reduce cu până la 75% investițiile până în martie anul viitor (Protocol). Vision Fund, fondul de tehnologie al celor de la Softbank, a raportat o pierdere de 26+ miliarde pe anul trecut. (Reuters)

4. Sunac China Holdings, al patrulea cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, nu și-a plătit dobânzile la obligațiunile în dolari, devenind una dintre cele mai mari companii imobiliare chineze care intră în default. Compania a anunțat, la Bursa de Valori din Hong Kong, că nu a plătit un cupon de $29,5 milioane înainte de sfârșitul perioadei de grație și că nu se așteaptă să facă plăți pentru alte titluri. (Bloomberg)

5. După 170 de ani de prezență pe această piață, Siemens a anunțat că își încetează toate operațiunile din Rusia. (Link)

Din Cronica diminetii: Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că România nu este în recesiune şi nu crede că va intra în recesiune, precizând că economia s-a mişcat şi că nu se aştepta ca ţara noastră să ajungă exportatoare netă de servicii. (Profit.ro)

6. Volkswagen intenţionează să construiască în acest an 800.000 de maşini complet electrice, în întreaga lume, şi 1,3 milioane în 2023, a anunţat joi producătorul auto. Producătorul german a anunțat că lucrează pentru ca jumătate din producţia sa globală să fie complet electrică până în 2030. (News.ro)

7. BMW Group a reușit să-și majoreze spectaculos performanțele la finalul primului trimestru al lui 2022, dublându-și practic randamentul, cu ajutorul crizei de semiconductori. BMW Group a avut în primul trimestru venituri în valoare de 31,1 miliarde euro, la 596.907 vehicule livrate, față de 26,7 miliarde euro la 636.606 vehicule livrate în urmă cu un an. (Profit.ro)

8. Capitalizarea Twitter a scăzut cu 9 miliarde față de prețul la care Elon Musk s-a angajat să cumpere compania. Acțiunile Twitter sunt cotate la $46, în timp ce Musk a depus oferta la o cotație de $54,20. (CNBC)

9. Bitcoin a scăzut sub $26000 pentru prima oară din decembrie 2020. Cotația celei mai cunoscute criptomonede a scăzut cu 20%+ în această săptămână. Ether-ul a scăzut la $1704, cel mai scăzut nivel din iulie anul trecut. Criptomoneda a pierdut 30%+ din valoare în ultima săptămână. (CNBC)

10. Valoarea Coinbase, cel mai mare criptoexchange din SUA, a scăzut brusc în acest an, imitând în mare măsură scăderea prețurilor Bitcoin și coborând valoarea de piață la $12,5 miliarde de la un vârf de peste $75 de miliarde inregistrat anul trecut. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Euro a ajuns la paritate cu dolarul american – Cronica de Business
Economia Chinei a crescut peste așteptări în primul trimestru – Cronica de Business