Mugur Isărescu: România nu este în recesiune şi nu crede că va intra în recesiune – Cronica dimineții

1. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că România nu este în recesiune şi nu crede că va intra în recesiune, precizând că economia s-a mişcat şi că nu se aştepta ca ţara noastră să ajungă exportatoare netă de servicii. (Profit.ro)

2. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. dr. Adela Cojan, a declarat, joi, că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi, începând de anul viitor. (G4Media)

3. Aproape jumătate dintre elevi nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei, arată „Raportul național de literație”. Cifrele prezentate în cel mai recent studiu, care măsoară gradul de analfabetism funcțional, ne arată că 42 la sută dintre elevi nu pot înțelege cu adevărat un text. La polul opus, doar 11 la sută dintre copii au abilități depline la finalul anilor de studiu. (Digi24)

4. Ministerul Finanțelor a emis obligațiuni de 209 milioane de lei la un randament mediu de 8,47% pe an, cel mai ridicat din ultimii 12 ani. Evoluția vine în condițiile unei inflații ridicate, în timp ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arată că la avansul dobânzilor este și un semnal de la investitori cu privire la situația macroeconomică a României. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a depășit Apple și a devenit cea mai valoroasă companie globală, raportat la capitalizarea pe bursă. Aramco valorează ~ $2430 miliarde, detronând Apple pentru prima oară din 2020, în timp ce producătorul iPhone-urilor valorează ~ $2370. (Bloomberg)

5. Ministrul german de externe Annalena Baerbock şi-a exprimat joi rezervele privind cererea Ucrainei de a fi aprovizionată cu avioane de luptă occidentale, la începutul reuniunii miniştrilor de externe din statele G7. (Hotnews)

6. Comisia Europeană a calculat că UE va trebui să investească în plus 195 miliarde de euro până în 2027 pentru a accelera deconectarea de combustibilii fosili din Rusia, în principal prin dezvoltarea regenerabilelor, o mai mare eficiență energetică și dezvoltarea sustenabilă a hidrogenului. (Profit.ro)

7. Senatorul Republican Rand Paul a blocat un vot rapid pentru ajutorul de $40 de miliarde cerut de administrația Biden pentru Ucraina. Paul a cerut ca amendamentul său, de a acorda puteri inspectorului general pentru reconstrucția Afganistanului și în folosirea fondurilor de către Ucraina, să fie inclus în lege. (Bloomberg)

Din Cronica de Tehnologie: Google a prezentat smartwatch-ul Pixel Watch, care va fi lansat pe piață la toamnă. Acesta are un ecran circular, subțire, care reușește să pară elegant și sportiv în același timp, iar pentru control folosește un digital crown tactil. Mai multe aplicații Google vor fi preinstalate (Assistant, Maps, Wallet etc.), iar integrarea Fitbit va aduce funcții de sănătate precum măsurarea pulsului și monitorizarea somnului. (News.ro)

8. Oamenii de ştiinţă au reuşit să cultive, pentru prima dată, seminţe ale unor plante de pe Terra în recipiente ce conţin mostre de sol prelevate de pe suprafaţa Lunii în timpul misiunilor NASA dintre anii 1969 şi 1972. Este o realizare care deschide calea către folosirea plantelor terestre pentru a susţine viitoarele aşezări umane ce vor fi construite pe alte corpuri cereşti. (Digi24)

9. Guvernul britanic condus de Boris Johnson a refuzat joi să dezvăluie informațiile cerute de opoziția laburistă cu privire la numirea omului de afaceri de origine rusă Evgeni Lebedev în Camera Lorzilor, invocând „securitatea națională”. Invazia Rusiei în Ucraina a reaprins întrebările dacă Evgeni Lebedev, fiul miliardarului rus și fost agent KGB Alexander Lebedev, ar fi trebui să fie numit Lord pe viață în camera superioară a Parlamentului britanic, în 2020. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Baschetbalistul echipei LA Lakers LeBron James este sportivul cel mai bine plătit din lume în 2022, cu 126,9 milioane de dolari (121,5 miliaone de euro), potrivit Sportico, o publicaţie americană, specializată în business-ul sportului. Podiumul sportivilor plătiţi cel mai bine este completat de fotbaliştii Lionel Messi (122 de milioane de dolari) şi Cristiano Ronaldo (115 milioane de dolari). News.ro

10. A numi “chel” unui coleg de sex masculin nu este o glumă inofensivă, ci hărțuire sexuală.
Aceasta este decizia unui tribunal britanic pentru ocuparea forței de muncă, care a decis că utilizarea cuvântului ar putea fi „legată de sex” și echivalează cu o formă de discriminare.
Decizia a venit în cazul electricianului Tony Finn, care a dat în judecată firma unde a lucrat aproape 24 de ani, pentru concediere nedreptă și hărțuire sexuală. El l-a acuzat pe un coleg că l-a numit „o pi…. cheală grasă”. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Un avion surprins în dreptul Lunii deasupra orașului german Frankfurt. Michael Probst/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul de Finanţe a declarat că rata inflaţiei va scădea sub 10% până la finalul acestui an – Cronica dimineții
Ministrul Finanțelor confirmă că au fost discuții despre naționalizarea pilonului privat de pensii – Cronica dimineții