Noul sondaj Eurobarometru arată o implicare tot mai mare a tinerilor din România – Cronica dimineții
1. Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut ușor în luna aprilie, după ce în luna martie a urcat la un maxim istoric. (Profit.ro)
2. Noul sondaj Eurobarometru arată o implicare tot mai mare a tinerilor. În prezent, majoritatea tinerilor români (61%) sunt activi în societăţile în care trăiesc şi au participat la activităţile uneia sau mai multor organizaţii de tineret în ultimele 12 luni, conform unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. (News.ro)
3. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au lansat proiectul privind construcţia Spitalului Regional de Urgenţă din Iaşi, investiţie care se ridică la câteva sute de milioane de euro. Spitalul va fi amplasat în zona Moară de Vânt din municipiul Iaşi, va avea 850 de paturi și 18 săli de operaţii. Autorităţile speră că unitatea medicală va fi finalizată până în anul 2030. (News.ro)
4. Primăria Capitalei vrea să obțină 1 milion de lei /zi din parcările publice, a scris viceprimarul capitalei, Stelian Bujduveanu, pe pagina de Facebook. Acesta spune că în această săptămână a fost aprobat planul de investiții pentru modernizarea sistemului de administrare al parcărilor, iar acesta prevede amenajarea de noi locuri de parcare, cu plată, digitalizare și blocarea accesului mașinilor pe trotuare, ceea ce va crește încasările. (Hotnews)
Din Cronica de Divertisment: Singura premieră în cinematografele din România este “Doctor Strange in the Multiverse of Madness” (“Doctor Strange in Multiversul Nebuniei”), cea mai nouă producție din universul Marvel. Doctorul Stephen Strange (Benedict Cumberbatch) folosește o vrajă interzisă care deschide poarta către Multivers, inclusiv către o versiune alternativă a lui însuși, iar amenințarea adusă de acest eveniment pare prea mare chiar și pentru puterile combinate ale lui Strange, Wong și Wanda Maximoff.
5. Directorii generali ai mai multor companii europene mari au declarat că anticipează o recesiune semnificativă în Europa, continentul fiind deosebit de vulnerabil la consecinţele războiului Rusia-Ucraina, la sancţiunile economice asociate şi la preocupările legate de aprovizionarea cu energie. (News.ro)
6. Bulgaria, afectată de creşterea preţurilor la energie, va cere săptămâna viitoare Comisiei Europene să-i permită să elimine accizele la electricitate şi gaze naturale, pentru a-şi proteja economia, a anunţat vineri Guvernul. (Digi24)
7. Serbia își menține angajamentul de a adera la Uniunea Europeană, dar nu-și va schimba politica față de Rusia, a declarat vineri președintele Aleksandar Vucic într-o conferință de presă. (G4Media)
8. 3,8 milioane de persoane au părăsit Rusia în primul trimestru al acestui an, conform statisticilor oficiale. (Link)
Din Cronica Sportivă: Spaniolul Carlos Alcaraz, 19 ani, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7, a obţinut, vineri, cu scorul de 6-2, 1-6, 6-3, prima victorie în faţa compatriotului său Rafael Nadal, 35 de ani, locul 4 ATP şi cap de serie numărul 3, în sferturile de finală ale Madrid Open. Alcaraz va evolua, sâmbătă, în semifinale, cu liderul ATP, Novak Djokovici
9. Liderii locali conservatori i-au cerut premierului Boris Johnson să-și analizeze poziția după ce partidul a pierdut alegerile în anumite cartiere din Londra, în favoarea laburiștilor, iar în sudul Angliei, Democrații Liberali au câștigat mandate deținute în trecut de Conservatori. Ei acuză creșterea costurilor precum și scandalul din jurul petrecerilor desfășurate la guvern, în pandemie, pentru pierderea de mandate. (TheGuardian)
10. Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, le-a servit mâncare, vineri seara, militarilor americani aflaţi la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Ulterior, ea a ajuns la Bucureşti, unde se va întâlni, sâmbătă, cu soţia preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis. (News.ro)
Fotografia dimineții – Doi copii traversează strada, pe trotinete, în fața unei căruțe în Windsor, Anglia. Daniel Leal/AFP/Getty Images: