OMS: Problema obezității în Europa a atins „proporții epidemice” – Cronica dimineții

1. Statul român a alocat cele mai puține fonduri pentru a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia dintre toate țările vecine războiului. România a donat de 50 de ori mai puțin decât Estonia și Letonia și de 600 de ori mai puțin decât Polonia. Ungaria, care nu e prietenă cu Kievul, a donat dublu. (EuropaLibera)

2. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că nu există date conform cărora Rusia ar planifica un atac la gurile Dunării sau asupra Republicii Moldova, însă autorităţile române sunt „vigilente” şi flancul estic al NATO este pregătit pentru orice situaţie. El remarcă o „altă fază” a propagandei ruse, care vorbeşte despre arme nucleare pentru a acoperi insuccesele de pe front. (News.ro)

3. Peste 70% dintre contractele de muncă existente sunt pentru salarii de până la 5.000 de lei brut (2.925 lei net), în timp ce salariile mari, de peste 20.000 de lei (peste 11.700 lei net), reprezintă doar circa 1,7% din totalul contractelor de muncă. La finalul anului trecut, numărul salariaților cu normă întreagă era de 5,51 milioane persoane, iar cel cu normă redusă, ușor peste 753.000. (Profit.ro)

4. Problema obezității în Europa a atins „proporții epidemice”, a avertizat marți Organizația Mondială a Sănătății într-un raport al biroului regional european. Obezitatea provoacă moartea a peste 1,2 milioane de persoane în fiecare an în Europa, potrivit raportului. (Digi24)

5. În urma unui acord care va fi semnat cu Israel, România a acceptat să plătească între $450 și $745 pe luna supraviețuitorilor Holocaustului. Suma va fi plătită până la sfârșitul vieții pentru aproximativ 15.000 de persoane. (Haaretz)

6. Parlamentul european dorește ca UE să stabilească standarde globale în privința Inteligenției Artificiale (AI), atrăgând atenția că există riscul unei supravegheri în masă și pentru alte ingerințe ilegale în drepturile fundamentale. (Hotnews)

7. Sindicatul Transportatorilor din București organizează joi un protest la sediul Societății de Transport București STB SA. Sindicaliștii protestează față de concedierea a 222 de șoferi STB care au participat la greva din ianuarie, declarată ilegală de justiție chiar în ziua declanșării. (G4Media)

8. Hackerii pro-ruşi care fac parte din grupul Killnet cer eliberarea lui Ioan Feher, tânărul român suspectat de implicare în recentele atacuri informatice asupra unor site-uri din România revendicate de gruparea pro-rusă şi reţinut în Marea Britanie. Într-un mesaj postat pe reţeaua Telegram, gruparea de hackeri susţine că „această persoană nu are nimic de a face cu Killnet” şi ameninţă că, dacă Feher nu este eliberat în 48 de ore, va „distruge” România, Marea Britanie şi Moldova. (News.ro)

9. Polonia nu are niciun ”motiv coerent” să invoce forța majoră într-un contract existent pentru a nu mai plăti mai multe vaccinuri împotriva Covid-19 de la Pfizer, a declarat un oficial al Comisiei Europene. (Profit.ro)

10. Președintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou la telefon, marți, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru prima oară după reconfirmarea în funcție a liderului de la Elysee. Putin i-a spus lui Macron că Occidentul trebuie să înceteze furnizarea de arme Ucrainei, iar Macron i-a cerut să înceteze războiul. Convorbirea a durat mai bine de două ore. (Digi24)

Fotografia dimineții vine de la Roma, de la un flashmob în favoarea Ucrainei. Un bărbat purtând o mască Putin și cu sânge pe mănuși simulează strângerea de gât a unei femei. Evandro Inetti/Zuma/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
Presa austriacă: Petrom ar putea trece sub controlul unui consorțiu norvegian – Cronica dimineții
Elevii din aproape 3.000 de clase au trecut la cursuri online – Cronica dimineții