Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat la Campionatului European – Cronica Sportivă

1. Naţionala de handbal feminin a României a învins duminică, la Râmnicu Vâlcea, reprezentativa Austriei, scor 38-29 (19-13), în ultimul meci din grupa 2 preliminară a Campionatului European din 2022 şi s-a calificat la turneul final. În urma rezultatului, tricolorele încheie pe locul 2, cu 7 puncte, după liderul neînvins Danemarca (10), ambele fiind calificate la turneul final. Austria, de pe 3 (5 puncte) şi Insulele Feroe (locul 4, 0 puncte), ratează Campionatul European din 2022. Turneul final al Campionatului European va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4 şi 20 noiembrie.

2. UEFA l-a delegat pe arbitrul Istvan Kovacs să conducă la centru meciul Manchester City – Real Madrid din manşa I a semifinalelor Ligii Campionilor. Este pentru prima dată în carieră când Kovacs va conduce o semifinală a unei competiţii continentale rezervate cluburilor. News.ro

3. Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a şasea a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, printr-un gol marcat de Boateng, în minutul 83. Partidele FC Argeş – Universitatea Craiova şi Farul – FCSB se vor disputa luni, de la ora 18.00, respectiv de la ora 21.00. Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 48 de puncte, 2. FCSB – 43, 3. Universitatea Craiova – 39, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul Constanţa – 28, 6. FC Argeş – 27. News.ro

4. FC Barcelona a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de Rayo Vallecano, într-o restanţă din etapa a XXI-a a LaLiga. După acest nou eşec acasă al Barcei cu o echipă din subsolul clasamentului, Real Madrid este la un punct de titlul cu numărul 35. Clasament: Real Madrid – 78 de puncte, Barcelona – 63, FC Sevilla – 63, Atletico – 61. Din acest sezon mai sunt de disputat cinci etape.

5. În Italia, lupta pentru titlu pare să fi rămas o afacere între echipele Inter Milano şi AC Milan. Duminică, în etapa cu numărul 34, Napoli a risipit un avantaj de 2-0 la Empoli, echipă care s-a impus în final cu 3-2 şi a scos-o practic pe formaţia antrenată de Luciano Spalletti din lupta pentru titlu. AC Milan a obţinut in extremis un succes pe Olimpico, scor 2-1, cu Lazio, după ce a fost condusă cu 1-0 şi a marcat golul victoriei în minutul 90+3, prin Tonali. La gazde, Ştefan Radu a fost titular şi a ieşit în minutul 63. Alte rezultate: Salernitana – Fiorentina, 2-1, Bologna – Udinese, 2-2, Genoa – Cagliari (cu Răzvan Marin pe teren 90 de minute), 1-0. Clasament: Milan – 74 de puncte, Inter – 72 şi un meci mai puţin, Napoli – 67, Juventus – 63 şi un meci mai puţin, AS Roma – 58, Lazio – 56.

6. Formaţiile Chelsea şi Liverpool au obţinut victorii în partidele disputate, duminică, în etapa a XXXIV-a a campionatului Angliei. Liverpool a câştigat derbiul local cu Everton, disputat pe teren propriu, scor 2-0, iar Chelsea s-a impus, acasă, cu West Ham United, cu 1-0. În alte meciuri, Brighton a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, cu Southampton, în timp ce Burnley a învins, casă, cu 1-0, pe Wolverhampton. Clasament: Manchester City – 80, Liverpool – 79, Chelsea – 65, Arsenal – 60, Tottenham – 58, Manchester United – 54, West Ham – 52.

7. Olympique Marseille s-a impus, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0, pe terenul formaţiei Reims şi şi-a consolidat locul 2 în clasamentul campionatului francez. Alte rezultate: Rennes – Lorient, 5-0, Clermont – Angers, 2-2, Metz – Brest, 0-1, Nantes – Bordeaux, 5-3, Nice – Troyes, 1-0, Lille – Strasbourg, 1-0. Clasament: PSG (deja campioană) – 78, Marseille – 65, Rennes – 59, Monaco – 59, Nice – 57.

8. Hertha Berlin a obţinut o preţioasă victorie pe teren propriu, scor 2-0, în meciul cu VfB Stuttgart, un derbi al “suferinţei”, disputat în etapa a XXXI-a a Bundesliga. Într-un alt meci, VfL Bochum a pierdut acasă, scor 0-2, cu Augsburg. După aceste rezultate foarte importante pentru menţinere/retrogradare, Bochum se află pe locul 13, cu 36 de puncte, Augsburg ocupă locul 14, cu 35 de puncte, Hertha este pe locul 15, cu 32 de puncte, iar Stuttgart, pe 16, loc de baraj, cu 28 de puncte, la două puncte de Arminia Bielefeld, de pe locul 17, primul retrogradabil.

9. Formaţia FC Salzburg a câştigat, duminică, pentru a noua oară consecutiv campionatul Austriei, cu patru etape înaintea finalului sezonului. Salzburg a învins, cu scorul de 5-0, echipa Austria Viena, în play-off-ul campionatului, şi are 45 de puncte în clasament, în timp ce echipa de pe locul doi, Sturm Graz, are 31. Pentru Salzburg este al XVI-lea titlu de campioană a Austriei.

10. Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost recompensată, duminică, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat online, cu Premiul Laureus la categoria “Revelaţia anului”. La categoria “Sportivul anului”, câştigător a fost declarat pilotul olandez de Formula 1 Max Verstappen. News.ro

11. Spaniolul Carlos Alcaraz, locul 11 ATP, în vârstă de 18 ani, a câştigat, duminică, turneul de categorie ATP 500 de la Barcelona, competiţie la care a jucat în aceeaşi zi şi în semifinale. Alcaraz l-a învins în semifinale pe Alex de Minaur, locul 25 ATP, scor 6-7 (4), 7-6 (4), 6-4, şi tot duminică, în cealaltă semifinală, Pablo Carreno Busta, numărul 19 mondial, s-a impus în faţa lui Diego Schwartzman, locul 15 ATP, scor 6-3, 6-4. Câteva ore mai târziu, în finală, Alcaraz l-a învins pe Carreno Busta cu scorul de 6-3, 6-2. Pentru Carlos Alcaraz este al patrulea trofeu la simplu, al treilea din acest an. El s-a mai impus la Umag, în 2021 şi la Miami şi Rio de Janeiro, în 2022. Acum, Alcaraz va pătrunde în premieră în Top 10 ATP, urmând a ocupa locul 9 în clasamentul de luni.

12. Rusul Andrei Rublev, locul 8 ATP, a câştigat, duminică, turneul de categorie ATP 250 de la Belgrad, impunându-se în finală în faţa liderului mondial, sârbul Novak Djokovici. Rublev l-a învins pe Djokovici cu scorul de 6-2, 6-7 (4), 6-0. Pentru Andrei Rublev este al treilea trofeu din acest an, după cele obţinute la Dubai şi Marsilia.

13. Iga Swiatek, liderul WTA, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 500 de la Stuttgart. Swiatek a învins-o în finală pe belarusa Arina Sabalenka, numărul 4 mondial şi favorită 3, scor 6-2, 6-2. Pentru poloneza de 20 de ani, acesta este al al şaptelea trofeu la simplu în carieră, al patrulea consecutiv în acest an, în care s-a mai impus la Qatar Open, Indian Wells şi Miami. Ea are o serie impresionantă de 23 de victorii la rând.

14. Jucătoarea rusă Anastasia Potapova, locul 122 WTA, venită din calificări, a câştigat, duminică, primul turneu din carieră, competiţia de categorie WTA 250 de la Istanbul.Potapova a învins-o în finală pe compatrioata sa Veronika Kudermetova, 29 WTA şi favorită 3.

15. Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Regiunii Emilia Romagna, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfăşurată pe circuitul de la Imola. El a fost urmat de coechipierul său Sergio Perez şi de britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes). Septuplul campion mondial Lewis Hamitlon a trecut linia de sosire pe locul 14, cel de pe care a plecat în cursă. News.ro

16. Francezul Fabio Quartararo (Yamaha) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Portugaliei la MotoGP, a cincea etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză. Pe podium au mai urcat tot un francez, Johann Zarco (Ducati) şi spaniolul Aleix Espargaro (Aprilia). În clasamentul general, Quartararo şi spaniolul Alex Rins se află pe primele două poziţii, cu câte 69 de puncte, în timp ce Espargaro, locul 3, are 66 de puncte.

17. Programul transmisiunilor sportive de luni:

FC Botoşani – FC U Craiova, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 2) – 15.30;

FC Argeş – CS Universitatea Craiova, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1) – 18.00;

Farul Constanţa – FCSB, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Prima Sport 1) – 21.00;

Crystal Palace – Leeds, Premier League (Eurosport 1) – 22.00;

Sassuolo – Juventus, Serie A (Digi Sport 2, Orange Sport 3, Prima Sport 2) – 21.45;

Braga – FC Porto, Primeira Liga (Prima Sport 3) – 20.00;

Boavista – Sporting Lisabona, Primeira Liga (Prima Sport 3) – 22.30;

Benfica Lisabona – Salzburg, UEFA Youth League, finala (Digi Sport 2, Orange Sport 2, Prima Sport 2) – 19.00;

ATP Munchen (Prima Sport 1/Prima Sport 4) – 12.00/16.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Azi se decide cine prinde paly-off-ul Casa Liga 1: Astra, Gazul si Viitorul lupta pentru 2 locuri I Cronica Sportiva
Adrian Mutu nu mai e antrenorul azerilor de la Neftci Baku – Cronica Sportivă